Cât de indicate sunt terapiile hormonale?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cât de indicate sunt  terapiile hormonale?
Cât de indicate sunt terapiile hormonale?

Dacă ţi-am spune doar că substituţia hormonală te ajută să-ţi menţii tinereţea câţiva ani în plus, ai sta pe gânduri? Dar dacă ai şti că are şi o serie de riscuri majore pentru sănătate?

Neplăcerile asociate cu vârsta

După 50 de ani, femeile trec, inevitabil, printr-o serie de modificări mai mult sau mai puţin bruşte, cauzate de scăderea nivelului de hormoni feminini: corpul începe să ia proporţii, pielea îşi pierde din elasticitate, apar bufeurile şi stările de spirit contradictorii.

În plus, odată ce nivelul estrogenului şi cel al progesteronului scad, creşte riscul unor afecţiuni cum sunt cele cardiovasculare sau osteoporoza, deoarece, în mod normal, hormonii le protejează pe femei împotriva acestor boli.

Poţi prelungi tinereţea...

Păstrarea echilibrului hormonal înseamnă prelungirea tinereţii, susţin medicii specialişti. Iar acest lucru este posibil prin suplimentarea nivelului de estrogen şi de progesteron, cu ajutorul terapiei de substituţie hormonală. Deoarece, când hormonii sunt men-­­­­­ţinuţi la nivelul din tinereţe, celulele sunt stimulate să rămână active, ceea ce face ca întregul organism să rămână tânăr. Mai mult, simptomele neplăcute ale menopauzei sunt îndepărtate, iar riscul de osteoporoză şi de cancer colorectal dispare, potrivit studiilor.

... dar cu ce riscuri?

Timp de zeci de ani, medicii au prescris terapia de substituţie hormonală fără să se gândească prea mult ce riscuri presupune. Însă, începând din anul 2002, când un studiu de amploare realizat în SUA a scos la iveală minusurile terapiilor hormonale, numărul femeilor care apelează la acestea a scăzut considerabil.

Potrivit studiului american, după un an de tratament, din 10.000 de femei care au primit o combinaţie de estrogen şi progesteron, şapte au suferit de boli de inimă, opt au făcut cancer mamar, opt – accident vascular cerebral, iar 18 au prezentat cheaguri de sânge care le-au pus viaţa în pericol. 

Cât durează tratamentul?

Conform specialiştilor, terapia de substituţie hormonală rămâne cea mai eficientă metodă de îndepărtare a neplăcerilor legate de menopauză şi de prelungire a tinereţii feminine. Singura condiţie este, potrivit celor mai recente studii, ca această terapie să fie recomandată de un medic specialist, în funcţie de nevoile hormonale ale fiecărei femei în parte. În plus, acest tip de tratament nu trebuie să dureze mai mult de cinci ani, deoarece, după această perioadă, riscul de cancer mamar creşte semnificativ cu fiecare an de terapie în plus.

Pentru siguranţă, medicii recomandă:

-Nu apela la terapia hormonală după 60 de ani, deoarece riscurile cresc după această vârstă.

-Foloseşte doze cât mai mici pentru un timp cât mai scurt. Totuşi, nu te teme să apelezi la acest tratament dacă simptomele nesuferite ale menopauzei îţi fac viaţa un calvar.

-Consultă medicul cu privire la cea mai potrivită formă de administrare: pastile, plasturi cu hormoni, geluri, creme vaginale, supozitoare sau inele vaginale, injecţii.

Specialistul nostru

Dr. Ana Maria Mihai, medic specialist endocrinolog Spitalul Militar Central

Substituţia cu hormoni sexuali feminini la menopauză ameliorează bufeurile, tulburările de dispoziţie, nervozitatea, protejează de apariţia osteoporozei, menţine fermitatea pielii, protejează creierul. Totuşi, trebuie luate în considerare şi riscurile: creşterea riscului de cancer mamar, de cancer endometrial (în cazul folosirii substituţiei doar cu estrogen, fără componenta progesteronică), risc de tromboză.

În cazul bărbaţilor vârstnici, tratamentul cu testosteron creşte forţa musculară, scade ţesutul adipos, reduce rezistenţa la insulină, hipertensiunea arterială şi progresia aterosclerozei, îmbunătăţeşte viaţa sexuală, ameliorează abilităţile cognitive. În schimb, agravează hiperplazia benignă de prostată şi, de asemenea, cancerul  de prostată preexistent.

Atenţie!

Începând cu 14 martie, suplimentul apare sâmbătă.

Terapiile simple cu estrogen sunt mai puţin riscante decât cele combinate.

Nivelul scăzut de testosteron la bărbaţii de peste 50 de ani duce la slăbirea muşchilor, stări depresive, disfuncţii erectile. Toate acestea pot fi ameliorate prin terapia cu testosteron

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite