Teste pentru depistarea problemelor de somn
0
Tulburările de somn nu sunt doar neplăcute, ci şi periculoase pentru starea de sănătate. Iată ce teste trebuie să faci în caz că te confrunţi cu astfel de probleme.
Cele mai comune tulburări ale somnului sunt insomnia, apneea, sforăitul, sindromul picioarelor neliniştite şi bruxismul. Dacă pentru insomnie nu există neapărat un set clar de analize pentru depistarea cauzelor, ci este necesară o discuţie detaliată cu medicul de familie sau cu un psiholog, în ceea ce priveşte celelalte tulburări ale somnului, poţi realiza o serie de teste în laboratoarele de somnologie din ţară.
Este vorba, în primul rând, despre polisomnografie, metoda principală de diagnostic a patologiei somnului. Polisomnograful este un dispozitiv complex prin care se analizează somnul persoanei (prin electroencefalogramă, electrooculogramă, electromiogramă) şi respiraţia (pentru a observa eventualele opriri ale respiraţiei în timpul somnului, cunoscute sub numele de apnee).
De asemenea, aparatul monitorizează frecvenţa cardiacă şi saturaţia de oxigen din sânge. Pentru realizarea acestor investigaţii, persoana va petrece o noapte în laboratorul de somnologie, conectată la polisomnograf prin intermediul unor electrozi.
Sunt necesare şi alte consulturi medicale
Înainte de a ajunge la specialistul în somnologie, persoana cu probleme ale somnului trebuie să consulte medicul de familie. Apoi este necesară o vizită la medicul cu specializare ORL, pentru a depista eventualele probleme localizate în această sferă, ce ar putea determina tulburări de somn.
Semne că nu dormi bine
Dacă nu este vorba despre insomnie, de multe ori nici nu suntem conştienţi că avem probleme cu somnul, ci aflăm acest lucru atunci când dormim cu cineva sau când suntem obosiţi tot timpul şi avem senzaţia că nu ne putem odihni.
Alte manifestări care ar trebui să ne dea de înţeles că este posibil să suferim de tulburări ale somnului sunt: reacţii exagerate şi stare de iritabilitate şi de somnolenţă pe tot parcursul zilei, dificultatea de a citi sau de a ne uita la televizor fără a adormi, dificultatea de a ne menţine atenţi în timpul şofatului şi reacţii întârziate.
Specialistul nostru
Dr. Luminiţa Anghel
medic specialist pneumolog
şi somnolog
Examenul fizic şi anamneza nu pot oferi un diagnostic de certitudine în cazul tulburărilor de somn, însă orientează medicul pentru efectuarea investigaţiilor specifice. Există, de asemenea, o serie de examene complementare: chestionarele de evaluare a somnolenţei diurne şi a calităţii somnului (de ex. chestionarul Epworth). Investigaţiile specifice pentru diagnosticul tulburărilor de somn sunt reprezentate de poligrafie şi respectiv de polisomnografie.