Picioarele bionice pun scaunul cu rotile pe tuşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Graţie minunilor ingineriei, persoanele paralizate vor avea în viitorul apropiat posibilitatea de a „merge” din nou. Picioarele bionice, nişte dispozitive complexe, vor fi disponibile pe piaţă de la anul. Când Hayden Allen a suferit o leziune a coloanei vertebrale, acum cinci ani, în urma unui accident de motocicletă, medicii i-au spus că nu va mai putea merge niciodată. El a sfidat însă prognosticul primit datorită lui REX (pres

Este controlat cu un joystick

Exoscheletul pentru picioare cântăreşte 38 kg şi trebuie individualizat pentru fiecare paraplegic în parte, în funcţie de înălţimea acestuia. Pentru a folosi robotul, paraplegicul trebuie să se mute, sprijinindu-se în mâini, din scaunul cu rotile în dispozitivul bionic şi să-şi fixeze apoi câteva barete pe picioare. Mişcările sunt controlate cu ajutorul unui joy­stick. Totul fără niciun fel de ajutor din partea celor din jur. Din păcate, dispozitivul nu poate fi utilizat de tetraplegici (paralizie de la gât în jos), întrucât aceştia nu pot controla comanda. REX este prevăzut cu o baterie reîncărcabilă, dar nu necesită alimentare decât după o zi de utilizare intensivă a picioarelor robotice. Dispozitivul nu este menit să înlocuiască în totalitate scaunul cu rotile, cele două putând fi utilizate alternativ, în funcţie de nevoile paraplegicului.

Cresc calitatea vieţii

Unul dintre avantajele folosirii tehnologiei bionice este acela că îmbunătăţeşte viaţa socială a paraplegicilor şi, implicit, creşte calitatea vieţii şi încrederea în sine. Potrivit statisticilor, persoanele paralizate au un risc foarte mare de a suferi depresii şi multe dintre ele au tentative de suicid, mai ales în primii zece ani de imobilizare la pat şi în scaunul cu rotile.

Oferă multă libertate de mişcare

Acesta nu este singurul dispozitiv creat pentru a ajuta persoanele paralizate de la brâu în jos, însă este, la ora actuală, cel mai performant din punct de vedere al independenţei mişcărilor. REX permite paraplegicilor să stea în picioare, să meargă şi chiar să urce şi să coboare trepte, având astfel posibilitatea să desfăşoare mai multe activităţi recreative şi să ajungă în locuri inaccesibile cu căruciorul cu rotile. „Nu voi uita niciodată senzaţia pe care am trăit-o atunci când mi-am văzut picioarele mişcându-se şi transportându-mă prima dată când am purtat dispozitivul REX. Oamenii mă atenţionează mereu să mă uit în sus atunci când merg, dar nu mă pot abţine să ­nu-mi privesc picioarele mergând. Odată ce înveţi mişcările acestor picioare, deplasarea devine foarte uşoară", declara Hayden, unul dintre primii oameni care au testat noua tehnologie, într-un interviu pentru ziarul „New ­Zealand Herald".

Previn complicaţiile specifice paraliziilor

Prin folosirea picioarelor bionice, se reduc riscurile pentru sănătate pe care le implică timpul îndelungat petrecut într-un scaun cu rotile sau în pat. Alternarea poziţiei orizontale sau în şezut cu cea verticală previne tromboza venoasă profundă care se instalează la membrele inferioare şi care se complică în unele cazuri cu embolie pulmonară (blocarea arterelor pulmonare cu cheaguri de sânge). De asemenea, folosind acest dispozitiv, se pot preveni escarele, nişte leziuni ale pielii survenite ca urmare a presiunii care apare atunci când paraplegicul nu schimbă poziţia în pat sau în scaun.

Specialistul nostru

Prof. dr. Ovidiu Băjenaru
Preşedintele Societăţii Române de Neurologie

În afară de handicapul major dat de incapacitatea bolnavului de a se mai deplasa singur, paraplegiile ridică multe probleme medicale severe, care pot apărea ca şi complicaţii ale lipsei de mişcare: escare, mai ales în zonele de presiune pe care se sprijină corpul în pat sau în cărucior, atrofii musculare, retracţii musculo-tendinoase foarte dureroase şi care fixează progresiv, dar definitiv membrele inferioare în poziţii vicioase (agravate şi de modificări articulare de tip degenerativ), precum şi demineralizări osoase. Escarele se pot suprainfecta uşor şi pot crea focare septice care se răspândesc în tot organismul, punând viaţa în pericol. În aceste condiţii, posibilitatea ca printr-un dispozitiv extern să se poată realiza mişcarea pasivă a membrelor bolnavului permite acestuia nu doar recâştigarea parţială a independenţei de deplasare, ci şi prevenţia complicaţiilor.

REX va fi disponibil în Noua Zeelandă chiar la sfârşitul acestui an, iar lansarea în celelalte ţări a fost anunţată pentru jumătatea lui 2011.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite