m.adevarul.ro

Adevarul.ro

Endometrioza poate ameninţa fertilitatea

  • Claudia Georgevici

  • Vineri 5 feb 2010

Endometrioza se poate trata medicamentos şi/sau chirurgical

Endometrioza se poate trata medicamentos şi/sau chirurgical

Din fericire, există tratamente care pot reda femeii cu endometrioză şansa de a rămâne însărcinată. Este foarte important însă ca această boală să fie diagnosticată şi tratată din timp, mai ales că fertilitatea scade odată cu înaintarea în vârstă.

De cele mai multe ori, endometrioza este depistată atunci când femeia se prezintă la medic din cauza simptomelor date de această afecţiune (menstruaţie abundentă, cu o durată mai mare de cinci zile, durere menstruală, durere abdominală şi disconfort în timpul contactului sexual). Analizele specifice de depistare a cauzei infertilităţii includ laparoscopia.

De ce apare

Endometrul este ţesutul care căptuşeşte cavitatea uterină. În timpul ciclului menstrual, se produce o creştere, o îngroşare a endometrului, care se pregăteşte pentru o eventuală sarcină. Endometrioza apare atunci când ţesutul endometrial creşte în afara uterului, la nivelul unor organe precum ovare, trompe uterine sau intestine. În situaţii mai rare, endometrioza poate apărea la nivelul ficatului, vezicii urinare sau la cel al plămânilor.

Aderenţele apărute în cadrul endometriozei afectează funcţia normală a ovarelor şi a trompelor uterine, împiedicând astfel instalarea sarcinii. Se pare că în jur de 40 la sută din femeile diagnosticate cu endometrioză sunt infertile.

Poate fi tratată

În funcţie de forma endometriozei (uşoară, moderată, severă), medicul stabileşte planul de tratament, care poate fi medicamentos, chirurgical sau asociat. În timpul laparoscopiei efectuate pentru diagnosticarea endometriozei, medicul poate recurge la îndepărtarea leziunilor, după care va recomanda terapie medicamentoasă.

La pacienta care îşi doreşte copii, tratamentul vizează păstrarea ovarelor şi stoparea progresiei bolii. Pentru calmarea durerilor date de această afecţiune, pot fi indicate şi medicamentele antiinflamatoare. La pacientele care nu-şi doresc copii, pot fi prescrise anticoncepţionalele orale. Medicii atrag atenţia însă că nu întotdeauna tratamentele dau rezultate.

Reproducerea asistată, o soluţie

Pentru tratarea infertilităţii, poate da rezultate bune tratamentul chirurgical însoţit de administrarea de medicamente care stimulează ovulaţia. Dacă în urma tratamentului nu se obţine natural o sarcină, se poate recurge la tehnicile de reproducere umană asistată.

Astfel, inseminarea artificială poate da rezultate în forma uşoară şi cea moderată a endometriozei. Atunci când funcţia trompelor uterine este compromisă sau când celelalte tratamente pentru această boală au eşuat, se poate opta pentru fertilizarea in vitro.

Sarcina acţionează ca o terapie

Instalarea sarcinii la o femeie cu endometrioză are efecte medicale benefice. Astfel, sarcina poate stopa evoluţia endometriozei, eliminând în acelaşi timp şi durerile. În unele cazuri, leziunile se pot resorbi parţial sau chiar total.

Specialistul nostru

Dr. Alexandra Crişan medic primar obstetrică-ginecologie Spitalul Clinic Filantropia

Endometrioza este o cauză comună de infertilitate. Mecanismele prin care endometrioza afectează fertilitatea nu sunt pe deplin cunoscute, existând probabil un mecanism anatomic şi unul hormonal. Prezenţa endometriozei determină formarea de aderenţe care modifică structurile anatomice, obstruează trompele şi afectează ovarele.

Endometrioza poate fi tratată medicamentos sau/şi chirurgical. Tratamentul medicamentos include, printre altele, antiinflamatoare nesteroidiene, medicamente antiestrogenice, contraceptive orale şi progestative.

Tratamentul chirurgical se adresează cazurilor care nu răspund la tratamentul medicamentos sau formelor severe şi poate fi conservator sau definitiv. Multe femei cu endometrioză pot concepe, mai ales cele cu forma uşoară sau medie, chiar şi în lipsa oricărui tratament. Reproducerea asistată sau fertilizarea in vitro sunt şi ele o opţiune.



MARIO COSPITO

Ambasadorul italian în România:„Românii nu mai sunt o problemă în Italia“

Ambasadorul Cospito afirmă că relaţiile româno-italiene înseamnă mult mai mult decât problematica emigranţilor. Articol complet

Salutări de la Agigea, Clooney!

Petre Barbu

Dacă nu respecţi procedurile într-o corporaţie, atunci te plasezi în afara vieţii.

Cuvinte care seamănă

Radu Paraschivescu

Suntem tentaţi să considerăm straniu tot ce n-a intrat până acum în orizontul nostru.

De ce minte Mazilu?

Grigore Cartianu

Motto: „Nu vă supăraţi, ce se vinde aici?“ „Cărţi.“ „Daţi mai puţine, să prindem şi noi!“ (Dialog la coadă, 1988)

Europa foarte unită

Dinu Patriciu

Întrebarea nu este cine va urma Greciei, ci care va fi politicianul care va îndrăzni să ia iniţiativa ieşirii ţării sale din zona euro.

Vlad Epurescu - Blog

Vlad Epurescu

Chiar nu v-aţi săturat de Becali?

14:5618.11.09

Ceaiul de la ora 5

Sabin Orcan

PRO TV, televiziunea-cioclu

17:5312.11.09

Blog de bine

Laurenţiu Ciocăzanu

Ingerul Dinica

17:4012.11.09

Adevarul on Facebook



Monica Pop

„E nedrept ce i s-a întâmplat doctorului Ciomu”

Cel mai vechi director de spital din Capitală, Monica Pop, spune că orice medic din lume greşeşte. Articol complet