Cum se «şterge» o traumă prin psihoterapie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O dramă personală ne poate copleşi, paralizându-ne viaţa şi dându-ne senzaţia că totul se năruie în jurul nostru. Unii dintre noi găsesc resursele interioare pentru a depăşi o astfel de experienţă. Alţii, în schimb, au nevoie de ajutor pentru a scăpa de fantomele trecutului.

Pierderea unei persoane dragi, un accident, o intervenţie chirurgicală cu risc major sau orice tip de agresiune fizică ori psihică sunt evenimente care pot avea un impact traumatizant asupra unei persoane. În timp, şocul resimţit în urma unui eveniment negativ se poate croniciza, ducând la apariţia a ceea ce psihologii numesc tulburarea de stres posttraumatic.

„Persoanele care suferă de stres posttraumatic au tendinţa de a evita locurile, oamenii sau lucrurile care le amintesc de evenimentul traumatizant, fiind extrem de sensibile chiar şi atunci când trec prin evenimente obişnuite ale existenţei. Printre manifestările tipice ale unei astfel de tulburări se numără problemele de somn, coşmarurile, depresiile, excitabilitatea crescută şi fuga de realitate", spune psihologul Sorina Cristea de la Spitalul de Urgenţă „Floreasca" din Bucureşti.

Acceptarea realităţii, primul pas către vindecare

Deşi se spune că timpul vindecă orice rană, o persoană cu stres posttraumatic are tendinţa de a rămâne blocată în acel eveniment. Ea îl poate retrăi, având „flash-uri",  sau poate încerca să uite ce s-a întâmplat evitând locurile ori persoanele care îi amintesc de tragedie. De asemenea, deşi încearcă să ducă în continuare o viaţă normală, nu se mai poate bucura sau implica sufleteşte. „Este important modul în care o persoană care a suferit o traumă se raportează la ceea ce i s-a întâmplat. A accepta realitatea, căutând soluţii pentru viitor, fără a se culpabiliza este la fel de important", explică psihoterapeutul Lena Rusti de la Clinica Mentarex Consult din Bucureşti. Cristina D., de 42 de ani, a suferit în urmă cu şapte ani un traumatism cervical soldat cu parestezii la nivelul membrelor inferioare.

Medicii au hotărât că este indicat să stea imobilizată timp de trei săptămâni. La finalul acestei perioade, după ce i s-au făcut o serie de investigaţii medicale, a fost diagnosticată cu hernie de disc, ceea ce impunea o intervenţie neurochirurgicală de urgenţă, în caz contrar existând riscul de a rămâne invalidă toată viaţa. „Din acel moment, spaima şi nesiguranţa m-au copleşit, trăiam cu senzaţia că totul se năruie în jurul meu, că nimic nu va mai fi ca înainte. Devenisem anxioasă, agitată, nopţile deveniseră un calvar şi ajunsesem să nu mai adorm decât la răsăritul soarelui. Totul în jurul meu era haos, inclusiv viaţa persoanelor apropiate era dată peste cap", povesteşte Cristina.

Sprijinul moral al celor din jur a ajutat-o pe Cristina să depăşească trauma suferită



Autoculpabilizarea nu este o soluţie

O caracteristică a stresului posttraumatic este şi faptul că persoana afectată poate să regândească necontenit evenimentul, învinovăţindu-se. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Gabrielei, a cărei soră s-a sinucis în urmă cu 12 ani. Pe atunci, Gabriela era doar un copil, avea 11 ani, iar sora ei era cu patru ani mai mare. O decepţie în dragoste a determinat-o pe aceasta să îşi pună capăt zilelor, iar Gabriela a fost prima care a aflat de tragicul eveniment.

Şi, deşi a avut o reacţie matură, ea a rămas profund marcată de gestul surorii ei, învinovăţindu-se că nu şi-a dat seama la timp de ceea ce urma să se întâmple. „Imaginea ei în sicriu mi-a rămas întipărită în minte. Am suferit foarte mult, iar vina m-a chinuit ani întregi. Eu, sora ei cu care a împărţit ani buni camera, trebuia să-mi dau seama cât de tristă era. Eu care am surprins-o în nenumărate rânduri trează în toiul nopţii scriind poezii sau plângând trebuia să ştiu", mărturiseşte Gabriela.

Comunicare şi încredere în forţele proprii

Pentru a depăşi o traumă, este indicat ca persoana în cauză să vorbească despre întâmplarea respectivă, să înveţe să se elibereze de trecut şi să-şi recapete încrederea în forţele proprii. „Prin comunicarea problemei stresante unui specialist sau altor persoane, se depăşeşte mai uşor trauma respectivă. Persoanele cu stres posttraumatic trebuie să înveţe să comunice asertiv atunci când nu vor sau nu pot să discute cu alţii despre anumite subiecte sau evenimente. În plus, ele trebuie învăţate să identifice şi să se opună modelelor de gândire negativă sau dihotomică (neîncrederea în ceilalţi), deoarece le afectează calitatea vieţii prin reducerea implicării în relaţiile cu ceilalţi", mai spune psihologul Sorina Cristea.

Atât Cristina, cât şi Gabriela au învăţat să se bucure de viaţă cu ajutorul psihoterapiei. Ele încearcă să-şi stăpânească trăirile şi au ajuns să înţeleagă că adevărata putere vine din interior. „Psihoterapia s-a dovedit a fi cea mai bună alegere, pentru că mi s-a explicat că am asociat ideea de anestezie cu ideea de moarte şi astfel subconştientul meu lupta cu somnul. Cu ajutorul sfaturilor psihologului şi al unui tratament medicamentos deloc agresiv, viaţa mea a revenit uşor-uşor la normal. Sunt mulţumită că am avut în jurul meu numai oameni care s-au dovedit a fi un suport moral de excepţie, care m-au sprijinit şi care m-au înţeles de la început într-un mod admirabil", a adăugat Cristina.

Persoanele vulnerabile, mai expuse

Stresul posttraumatic apare adesea pe fondul unei vulnerabilităţi psihice. „Putem spune că persoanele mai vulnerabile sub raport psihologic sunt mai expuse în faţa unui factor traumatic. De exemplu, putem anticipa că rezistenţa la stres este diferită atunci când îţi pierzi casa la 35 de ani faţă de cazul când ai avea 65 de ani. Însă acest lucru nu este o regulă. Convingerile noastre de viaţă, încrederea în noi, modul în care acceptăm realitatea sunt factori care fac diferenţa", explică psihologul Lena Rusti (foto).

Sprijin

Persoanele care au suferit o traumă trebuie să caute compania celor care pot înţelege prin ce trec.

image
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite