Ce trebuie să ştii despre paracetamol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îl iei atunci când ai febră, când te doare ceva sau în caz de răceală ori de gripă. Află cum trebuie să-l administrezi şi în ce situaţii este bine să-l eviţi.

Paracetamolul are o acţiune analgezică slabă, fiind de preferat în tratamentul febrei, inclusiv la copiii mici, şi pentru a reduce simptomele răcelii şi gripei. Poţi lua paracetamol şi atunci când ai dureri moderate, cum ar fi cele de cap, de spate, menstruale sau cele date de nevralgii dentare, dacă ai suferit o entorsă, o fractură, o luxaţie sau pentru a combate durerile de după unele intervenţii chirurgicale.

Medicamentul este disponibil în diverse forme farmaceutice (pastile, supozitoare sau picături) şi nu necesită prescripţie medicală. Specialiştii spun că îl poţi folosi singur sau în combinaţie cu alte analgezice ori antiinflamatoare.

Tratament de maximum cinci zile

Evită să iei paracetamol pe o perioadă mai lungă de cinci zile, deoarece există riscul să apară probleme la nivel renal sau hepatic. De altfel, nu este indicat să iei acest medicament dacă suferi de insuficienţă hepatică sau renală şi nu trebuie să-l administrezi în combinaţie cu alte hepatotoxice.

De asemenea, este bine să ştii că nu trebuie să iei paracetamol în doze mai mari de un gram (două comprimate) de două-trei ori pe zi. La copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani, este recomandată o doză de cel mult o jumătate de comprimat, de două-trei ori pe zi. Pentru doze mai mari, tratamentul trebuie făcut sub supraveghere medicală.

Specialistul nostru
Prof. dr. Ioan Fulga
Şeful Catedrei de Farmacologie Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila"

image

Doza maximă de paracetamol la adulţi este, în general, de patru până la şase comprimate pe zi. Persoanele cu afecţiuni hepatice trebuie să evite dozele mari de paracetamol, supradozajul afectând ficatul chiar şi în cazul celor fără probleme majore la acest nivel.

Astfel, administrat în exces, se poate ajunge la hepatită severă fulminantă şi chiar la deces. De aceea, nu se recomandă nici asocierea paracetamolului cu alte hepatotoxice.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite