Când trebuie să ne alerteze loviturile la cap?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În afară de dureri de cap, traumatismele cerebrale pot da  inclusiv tulburări  de comportament
În afară de dureri de cap, traumatismele cerebrale pot da inclusiv tulburări de comportament

Fiecare dintre noi a suferit, la un moment dat, un accident care s-a soldat cu o lovitură la cap. Totuşi, în unele situaţii, astfel de traumatisme pot duce la complicaţii dacă nu sunt luate în seamă eventualele simptome.

Traumatismele craniocerebrale nu produc numai dureri locale, ci pot duce şi la perturbarea echilibrului la nivelul întregului corp. Când loviturile la cap nu sunt urmate decât de durere vorbim de leziuni uşoare. În cazuri grave, traumatismele pot duce la pierderea cunoştinţei, la apariţia cefaleei intense, a tulburărilor de echilibru, la crize convulsive şi la paralizie a feţei sau a membrelor.

Hematoamele, consecinţă frecventă

Printre cele mai frecvente complicaţii ale loviturilor la cap se numără hematoamele, care sunt, de fapt, cheaguri de sânge, localizate în diverse puncte ale cutiei craniene. Dacă acestea au dimensiuni mici, se recurge la tratament medicamentos. Când cheagurile sunt mai mari, este recomandată operaţia.

Este foarte important de ştiut că hematoamele pot apărea şi la câteva săptămâni după lovitura la cap, această complicaţie fiind anunţată prin simptome precum cefalee, greaţă, vărsături şi amorţirea mâinii. Hematomul intracranian apare în aproape 23 la sută din cazurile de traumatisme severe.

Leziunile se văd la tomografie

Principala modalitate de explorare a traumatismelor cerebrale este tomografia computerizată (CT). Dacă în urma acestei analize nu se observă leziuni cerebrale sau osoase, persoana poate urma un tratament cu antiinflamatoare sau cu antalgice, nefiind nevoie de un tratament specific. De asemenea, pentru reducerea umflăturii, se pot aplica local pungi cu gheaţă înfăşurate într-un prosop.

Când se detectează modificări cerebrale, este nevoie de o evaluare neurochirurgicală amănunţită. Medicii recomandă consultul neu­rologic chiar şi în urma traumatismelor minore la copiii cu vârste de până la trei ani, persoanelor de peste 65 de ani, epilepticilor, alcoolicilor şi celor care au avut intervenţii neurochirurgicale.

Specialistul nostru
Prof. dr. Ovidiu Băjenaru

medic primar
neurolog, Spitalul
Universitar de
Urgenţă Bucureşti


Traumatismele cranio-cere­brale severe sunt printre cele mai grave afecţiuni neurologice, cu o rată de mortalitate foarte mare. Cei care supravieţuiesc pot rămâne cu sechele importante şi invalidante.

Printre acestea se numără starea vegetativă (orice relaţie conştientă cu mediul este absentă, dar persoana păstrează ritmul somn-veghe, iar funcţiile organelor interne sunt păstrate mult timp, uneori pentru mulţi ani), demenţa posttraumatică, epilepsia posttraumatică tardivă, tulburări de comportament, alte tulburări cognitive (cea mai cunoscută este amnezia posttraumatică) şi comportamentale. Pot apărea şi paralizii cu diferite grade de invaliditate.

Consecinţă

Fracturile craniene pot leza nervii optici, olfactivi şi faciali.

Info
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite