Boala care deformează realitatea

Cea mai misterioasă, mai complexă şi mai dramatică dintre bolile psihice, schizofrenia afectează atât individul, cât şi pe cei din jurul acestuia.

Schizofrenia este o boală cronică, ireversibilă, ce afectează una din 100 de persoane la nivel mondial. Debutează de cele mai multe ori în tinereţe, la 30 de ani în cazul femeilor şi la 20 de ani, la bărbaţi.

Se manifestă frecvent prin halucinaţii şi delir, iar în formele grave de boală provoacă apatie şi lipsă de reacţie. Statistic, tratamentul medicamentos şi psihoterapeutic vindecă un bolnav din patru, iar în 50 la sută din cazuri, permite ducerea unei vieţi relativ normale, cu o bună integrare familială şi socială.

Genele, stresul şi abuzul, posibile cauze

Istoricul familial de schizofrenie creşte riscul de a face boala. Studiile asociază maladia cu factori multipli: arhitectura creierului, anumite pierderi (deleţii) la nivelul ADN-ului, anomaliile secreţiei de neurotransmiţători la nivel cerebral, de tipul dopaminei şi  glutamatului, abuzul de droguri şi de alcool, precum şi expunerea la stres in utero, în copilărie sau în adolescenţă.

Episoade de schizofrenie pot apărea şi în cazul indivizilor cu tulburări de personalitate de tip schizoid sau schizotipal. Aceştia sunt retraşi, singuratici, iar cei din jur îi cataloghează drept „bizari". Aceste tulburări ţin de aşa-numitul „spectru schizofrenic", dintre care cea schizoidă este cea mai uşoară.

Halucinaţiile şi delirul, semne de schizofrenie

Circa o treime din cazurile de schizofrenie constau în forma paranoidă a bolii. Persoanele afectate de acest tip de afecţiune au frecvent halucinaţii, delir şi tulburări de gândire. Ele răspund cel mai bine la tratament şi, în unele cazuri, îşi pot întemeia o familie.

Halucinaţiile sunt percepţii care apar în lipsa unui stimul, iar în schizofrenie se manifestă mai ales la nivel auditiv şi vizual. Pacienţii relatează că aud o voce care fie descrie activităţile pe care le fac aceştia, fie porneşte o conversaţie, fie le dă ordine.

Delirul este o convingere personală ce sfidează normele şi care nu poate fi dovedită. El poate avea multiple teme, cum ar fi persecuţia, faima, religia sau sexul.

Pacienţii sunt convinşi că sunt înşelaţi, otrăviţi sau urmăriţi. De exemplu, unii dintre ei văd spioni în persoanele care se lovesc de ei în metrou sau cred că vecinii le controlează comportamentul prin unde electromagnetice.

Conversaţia devine dificilă

Schizofrenia afectează şi abilitatea persoanei de a gândi. Bolnavul nu poate diferenţia lucrurile relevante de cele nerelevante. Gândeşte dezorganizat, sare de la o idee la alta fără a face conexiuni logice şi, din acest motiv, nu poate susţine o conversaţie.

În formele cu tulburări afective, bolnavul este apatic, retras, are o faţă inexpresivă şi o voce joasă, monotonă. Îşi pierde motivaţia, voinţa şi plăcerea de a trăi. Aceste simptome sunt diferite de starea depresivă ce apare după un episod psihotic sau de demoralizare, frecventă mai ales în cazul bolnavilor inteligenţi şi educaţi.

Frustrarea îi face să se izoleze

De cele mai multe ori, familia celui afectat de schizofrenie declară că acesta a devenit o altă persoană. Bolnavul nu este întotdeauna conştient de boala sa. Pentru el, experienţele pe care le trăieşte sunt cât se poate de reale.

Simptomele şi reacţiile celor din jur îi provoacă teamă, frustrare şi suferinţă şi îl fac să se închidă în sine. Specialiştii recomandă persoanelor apropiate să nu încerce să-l „aducă la realitate". Cei afectaţi de schizofrenie nu au cum să scape de tulburare folosindu-şi raţiunea, pentru că tocmai raţiunea le este bolnavă. Pot însă să îşi ocupe timpul implicându-se în activităţile care le fac plăcere.

Familia trebuie să ofere sprijin

Pacientul are nevoie să simtă că nu e singur în boala lui. Familia, prietenii şi colegii trebuie să manifeste o empatie sinceră şi să evite ridiculizările sau observaţiile de genul „E o prostie. Eşti nebun". Acestea agravează tensiunea şi respingerea din partea celui vizat.

O variantă corectă de reacţie ar fi „Noi nu am auzit acea voce despre care vorbeşti, trebuie să-ţi fie greu să treci prin această experienţă".
În acelaşi timp, este bine ca persoanele din jur să facă toate aceste lucruri fără să fie intruzive, pentru că, de obicei, bolnavul preferă să fie lăsat în pace.

Specialistul nostru
Dr. Alexandru Paziuc
medic primar psihiatrie
Spitalul Psihiatric Câmpulung Moldovenesc

Tratamentul medicamentos şi psihoterapeutic dă rezultate în cazurile de schizofrenie. 25 la sută din bolnavi răspund greu la tratament,  pentru că s-au prezentat târziu la medic, nu au fost diagnosticaţi corect, nu au fost trataţi corect medicamentos, nu au urmat tratamentul sau nu au avut suportul familiei şi al comunităţii din care fac parte pentru o reală reabilitare şi integrare socio-profesională.

Din păcate, la noi încă fac parte din realitate stigmatizarea persoanelor cu dizabilităţi psihice, lipsa unei legislaţii adecvate şi nerespectarea celei prezente, precum şi existenţa unui sistem sanitar deficitar în ceea ce priveşte posibilităţile comunitare de asistenţă psihiatrică şi suport social.

Familiile trebuie să păstreze legătura cu medicul psihiatru, cu psihologul şi, după caz, cu asistentul social. În plus, urmând exemplul celor de afară, familiile ar trebui să se organizeze în asociaţii care să lupte pentru drepturile pacienţilor, fără a minimaliza rolul şi implicarea foştilor pacienţi.

Teste

În curând, diagnosticul se va pune şi cu ajutorul biomarkerilor din sânge.