m.adevarul.ro

Adevarul.ro

Atenţie la administrarea insulinei!

  • Adina Radu

  • Vineri 29 ian 2010

Nu depăşi doza sau momentul recomandat pentru injectare

Nu depăşi doza sau momentul recomandat pentru injectare

Reglează nivelul glicemiei, fiind indispensabilă dacă suferi de diabet zaharat de tip I. Insulina poate avea însă şi efecte nedorite şi, de aceea, trebuie să o administrezi cu prudenţă.

Hipoglicemia este cea mai frecventă şi cea mai serioasă reacţie adversă dacă depăşeşti doza prescrisă de insulină. Primele simptome ale hipoglicemiei sunt transpiraţia rece, bătăile rapide ale inimii, nervozitatea, tremurăturile sau chiar starea de inconştienţă, iar pentru a le înlătura trebuie să mănânci imediat ceva dulce.

Cei din anturajul tău trebuie să ştie că unei persoane inconştiente nu trebuie să i se dea nimic de mâncat sau de băut, ci aceasta trebuie întoarsă pe o parte. În această situaţie este necesar ajutorul medical de urgenţă.

La polul opus se află cetoacidoza diabetică, această reacţie apărând în cazul în care ai luat mai puţină insulină decât era necesar. Reacţia se manifestă prin sete, urinare în cantităţi mari, pierderea apetitului, oboseală, piele uscată şi respiraţie sacadată.

Dacă ai astfel de simptome, trebuie să consulţi urgent medicul, deoarece se poate instala coma diabetică. De asemenea, un consult medical se impune dacă prezinţi în mod repetat orice tip de reacţie la insulină, pentru că poate fi necesară o ajustare a dozei.

Respectă dozele recomandate!

Înainte de a începe tratamentul cu insulină, trebuie să-i specifici medicului dacă suferi de o afecţiune renală sau hepatică, dacă eşti alergic ori dacă iei un alt tratament medicamentos. Apoi, urmează întocmai instrucţiunile medicului privind tipul de insulină, doza şi momentul injectării.

Specialistul nostru

Prof. dr. Ioan Fulga

Şeful Catedrei de Farmacologie

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila"

Trebuie menţionat că diabetul se tratează doar în strânsă colaborare cu medicul diabetolog. Astfel, doza se stabileşte în funcţie de momentul meselor şi de efortul fizic făcut de pacient, aceşti factori influenţând nivelul glucozei din sânge. De aceea, este important să se respecte cu stricteţe dozajul şi ritmul de administrare recomandate de medic.

Secretul lui Iliescu

Sabin Orcan

Nu vom şti niciodată cu siguranţă dacă fostul nostru preşedinte a fost spion kaghebist sau un comunist sincer.

Dl A.C. salvează abatajul!

Liviu Antonesei

N-ar fi fost mai potrivit să lăsăm ambii ochi să funcţioneze, după puterile lor, în loc să transformăm anticomunismul într-un ciclop?

Trei povestiri călătoare

Grigore Cartianu

Trei crâmpeie de viaţă care ne spun cum stăm cu moravurile prin părţile astea.

Denunţarea capitalismului fără etică

Ion Cristoiu

Este explicabil de ce Fidel Castro a fascinat de-a lungul deceniilor personalităţile de stânga.

Vlad Epurescu - Blog

Vlad Epurescu

Chiar nu v-aţi săturat de Becali?

14:5618.11.09

Ceaiul de la ora 5

Sabin Orcan

PRO TV, televiziunea-cioclu

17:5312.11.09

Blog de bine

Laurenţiu Ciocăzanu

Ingerul Dinica

17:4012.11.09

Adevarul on Facebook



Monica Pop

„E nedrept ce i s-a întâmplat doctorului Ciomu”

Cel mai vechi director de spital din Capitală, Monica Pop, spune că orice medic din lume greşeşte. Articol complet

Victor Ponta

„Sunt tânăr, nu mă obsedează Băsescu“

Preşedintele PSD spune că principala sa preocupare nu este ce face şeful statului, ci felul în care va fi construită societatea în epoca post-Băsescu. Articol complet