Apă oxigenată, rivanol sau spirt?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezinfectantele reprezintă prima linie de tratament în cazul unei răni superficiale sau profunde. Află cum se utilizează corect spirtul, rivanolul şi apa oxigenată.

Potrivit medicilor, spirtul, rivanolul şi apa oxigenată nu ar trebui să lipsească din nicio trusă medicală, deoarece reprezintă soluţia cea mai la îndemână pentru dezinfectarea rănilor şi pentru oprirea sângerării.

Apa oxigenată opreşte sângerarea

Datorită puterii mari de îndepărtare a bacteriilor, apa oxigenată este recomandată pentru tratamentul local al rănilor. Totodată, proprietăţile sale hemostatice (de oprire a sângerării) o recomandă şi pentru utilizarea în cazul rănilor însoţite de sângerare.

În plus, având calităţi cicatrizante şi antiseptice, este indicată în tratarea otitelor externe. De asemenea, se mai poate întrebuinţa pentru dezlipirea pansamentelor vechi aplicate pe răni. Singurul dezavantaj al acestui antiseptic este faptul că acţio­nează pe termen scurt.

Nu aplica spirt pe rana deschisă!

Deşi spirtul este o soluţie dezinfectantă, nu poate fi utilizat pentru tratarea rănilor deschise. În schimb, este recomandat pentru dezinfectarea mâinilor, mai ales în cazul unei epidemii de infecţii bacteriene şi virale (de exemplu, gripa). De asemenea, se poate folosi şi pentru dezinfectarea diverselor suprafeţe (de exemplu, biroul).

Rivanolul poate întârzia cicatrizarea

Rivanolul este o substanţă antibacteriană care acţionează la suprafaţa tegumentelor, a plăgilor deschise şi a mucoaselor. De asemenea, este recomandată în cazul eczemelor infectate şi al gingivitei. Potrivit medicilor, rivanolul acţionează şi asupra bacteriilor grampozitive (de exemplu, streptococul şi stafilococul).

Soluţia se tamponează pe suprafaţa lezată de câteva ori pe zi. Atenţie însă, dacă este folosit timp îndelungat, poate întârzia cicatrizarea rănii!

Specialistul nostru
Elena Clara Popescu
vicepreşedinte ­Colegiul Farmaciştilor din România

Un dezinfectant poate distruge complet orice microorganism. ­Spirtul, rivanolul şi apa oxigenată sunt medicamente antiseptice cu acţiune toxică (bactericidă şi bacteriostatică). Dezinfectantele sunt pentru uz extern şi pot fi întrebuinţate pentru distrugerea microorganismelor din apă, piele, plăgi, obiecte (îmbrăcăminte, încălţăminte, instrumente, aparatură), din încăperi (locuinţe, spitale, laboratoare) etc.

Acţiunea bacteriostatică presupune inhibarea creşterii microorganismelor. Mecanismul de distrugere a agenţilor patogeni datorat antisepticelor se explică prin precipitarea proteinelor celulelor microorganismelor, prin modificarea permeabilităţii membranei germenilor şi prin intoxicarea sau interferarea cu enzimele germenilor.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite