Un orăşel australian a interzis apa îmbuteliată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii din Bundanoon, Australia, au votat cu o majoritate covârşitoare să scape oraşul de apa îmbuteliată pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon, informează Reuters. Bundanoon devine astfel primul oraş australian care alege să consume apă de la robinet pentru un mediu mai curat.

Oamenii de afaceri din mica localitate din emisfera sudică au fost de acord să înlocuiască sticlele de unică folosinţă cu sticle reutilizabile care pot fi umplute cu apă din fântâni. Aceştia şi-au asumat totodată pierderile la vânzări.

“Apa îmbuteliată este importantă în diferite părţi ale Australiei şi în multe locuri din lume, însă nu este nevoie de ea din moment ce avem parte de un sistem municipal foarte bun de alimentare cu apă”, a spus Huw Kingston, afaceristul local care a condus campania. El a adăugat că interzicerea comercializării apei îmbuteliate a fost voluntară, fără implicarea poliţiei din Bundanoon. În felul acesta, schimbarea a depins de cei 50-60 de afacerişti locali.

Interdicţia, intens dezbătută


Organizaţia de mediu „Do Something!“, care a sprijinit decizia de interzicere a pungilor de plastic în Coles Bay din Tasmania, a salutat decizia locuitorilor din Bundanoon. În plus, grupul de conservare WWF au desfaşurat campanii împotriva apei îmbuteliate, explicând ca resursele sunt irosite în procesele de îmbuteliere şi de transport. Pe de altă parte, şeful Institutului australian pentru apă îmbuteliată, Geoff Parker, consideră că decizia este dezamăgitoare pentru că răpeşte consumatorilor posibilitatea de a alege şi pentru că este în defavoarea îmbuteliatorilor şi al distribuitorilor.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite