Bani de la „Casa Verde“ şi pentru hotelierii de la mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bani de la „Casa Verde“  şi pentru hotelierii de la mare
Bani de la „Casa Verde“ şi pentru hotelierii de la mare

Programul „Casa Verde“ va fi extins din acest an şi la hotelurile de pe litoral, potrivit ministrului interimar al Mediului, Elena Udrea. Principalii beneficiari ar urma să fie proprietarii de hoteluri de pe malul mării.

„Încercăm să venim până vineri cu modificarea Ghidului, după care să declanşăm o sesiune de depuneri de proiecte, astfel încât lucrările să poată începe din ianuarie 2010“, a declarat Udrea. Aceasta a adăugat că principalul motiv al deciziei este dorinţa de a se prelungi sezonul turistic pe litoral.

Udrea a mai spus că a avut nenumărate discuţii cu hotelierii de la mare. Aceştiau i-au zis că nu-şi pot permite să ţină deschis în lunile aprilie, mai, septembrie sau octombrie, deoarece camerele trebuie încălzite. „Din fericire, banii de la Administraţia Fondului de Mediu se reportează“, a spus Udrea. Ea speră ca deschiderea sezonului 2010 pe litoral să-i prindă pe cei mai harnici hotelieri cu un sistem nou de încălzire, finanţat parţial de stat.

Pe de altă parte, fostul ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi, declara că prima etapă a programului „Casa Verde“ a avut rezultate peste aşteptări, în condiţiile în care s-au primit aplicaţii ce solicită o investiţie de 100 de milioane de euro.

Valoarea totală a programului este însă de 75 de milioane de euro. În momentul de faţă banii sunt destinaţi strict instituţiilor publice şi asociaţiilor de proprietari.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite