VIDEO FOTO Aici, în România: satul înecat în mâl şi halde de steril

adevarul

Publicat: 14.09.2009 20:21

Ultima actualizare: 09.08.2022 17:50

Localitatea Geamăna din Munţii Apuseni este înghiţită, bucată cu bucată, de un lac cu ape otrăvite. Unica mărturie că pe Valea Şesii, în judeţul Alba, se afla localitatea Geamăna e turnul vechii biserici, care se înalţă dintr-un lac de steril, a cărui apă este înroşită de deşeurile de la exploatarea de cupru de la Roşia Poieni.

Şuvoaie de apă roşie ca sângele se preling pe versanţi. Se varsă apoi în lacul-mormânt sub care e îngropat satul Geamăna. Un lac roşu pe margini, din cauza depunerilor de cupru, iar în rest alb şi cenuşiu, dar niciodată limpede. Lacul artificial, întins pe o suprafaţă de peste 100 de hectare, a fost format pentru a înmagazina milioanele de tone de steril rezultat ca urmare a exploatării de cupru de la Roşia Poieni.

Numai turnul şi acoperişul bisericii vechi de sute de ani şi câteva cruci din cimitir mai amintesc de faptul că mâlul cenuşiu ascunde ceea ce, odată, era cel mai mândru sat din zonă. La mai bine de 30 de ani de la începerea exploatării de la Roşia Poieni, peisajul e sinistru.

Mina care cândva le-a schimbat în bine destinele oamenilor, oferindu-le locuri de muncă, a distrus iremediabil localităţile din zonă: Geamăna şi alte şase cătune (Vinţa, Valea Holhorii, Şasa, Holobani, Curmătură, Bârzani) au dispărut sub lacul de steril.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/ANUL 2009/septembrie/Movie.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false

Steril în loc de apă limpede

La Geamăna mai trăiesc astăzi 20 de persoane. În 1986, când a început deversarea sterilului, erau peste 1.000. Locuiesc în case dărăpănate, răsfirate de-a lungul a câţiva kilometri, în jurul lacului. Cu toţii se plâng că, atunci când a început exploatarea de la Roşia Poieni, au fost minţiţi. „Ne-au promis că fac baraj şi lac cu apă limpede. În loc, au băgat sterilul ăsta nenorocit. Ne-au minţit că ne duc morţii de aici, la Câmpeni, la Abrud… Pe dracu’! Tot aici îs”, spune Ion Holhorea, un localnic în vârstă de 63 de ani, după care calcă nervos pe o movilă de pământ: „Aici îi un frate de-al meu. Tot îl mutăm noi înainte să-l înghită tăul”.

Bărbatul a refuzat, acum 30 de ani, să plece din sat, pe motiv că banii primiţi drept despăgubire - statul a acordat, în total, două miliarde de lei, sumă uriaşă la vremea aceea, pentru strămutarea satului - nu îi ajungeau. „Unii or primit şi 80-100 de mii de lei. Mie mi-or dat 15.000. Nu aveam ce să fac cu ei, aşa că m-am tras mai în deal”, spune acesta.
Un alt frate ale său, Cornel, nu a stat pe gânduri când a primit despăgubirile şi s-a mutat într-un sat vecin. Pe lângă cei 40.000 de lei, a mai adunat alţii şi şi-a făcut casă nouă. Acasă mai ajunge doar vara. Şi atunci, se scârbeşte privind halul în care ajuns zona. „E bătaie de joc”, îşi varsă oful bărbatul.

Şi-a săpat singur groapa

Trecuţi ambii de 60 de ani, Victor şi Ana Praţa locuiesc într-o căsuţă chiar pe malul lacului. De când a început deversarea sterilului, s-au mutat de trei ori. De fiecare dată, în aceeaşi zonă, dar mai spre deal. Ultima dată, în 2000, când le-a intrat sterilul în casă. Zi de zi, au aceeaşi privelişte: mâlul care a înghiţit satul şi turnul bisericii, rămas încă deasupra apei, ultima mărturie că sub milioanele de tone de steril se afla, cândva, o localitate. „Am muncit 15 ani la mină. Chiar am săpat la primele galerii”, îşi aminteşte bărbatul.

Soţia îl întrerupe, pe un ton răstit: „Dacă ştiai că vine peste tine, nu mai săpai…”. Replica vine imediat, între două înghiţituri de „jinars”: „Şi ce să fi făcut, să murim de foame?”.
Şi mai aproape de lacul de steril locuiesc Ioan Bârdea şi Ioan Holhorea, un bărbat de 50 de ani, paralizat de la brâu în jos. Grădina din faţa casei sale nu mai există, a fost înghiţită de mâl. „Puţin dacă mai urcă, ne intră de tot în casă”, spune vecinul său, Ioan Bârdea şi se întinde pe petecul de iarbă ce-i mai desparte gospodăria de tău: „Totul se uscă, din cauza sterilului. La fel şi noi, oamenii, ne uscăm de tot aici”.

Vinţa, următoarea ţintă
La cinci kilometri de Geamăna, pe drumul care înconjoară lacul de steril, e ceea ce a mai rămas din satul Vinţa. Apa roşie ca sângele s-a apropiat la câteva zeci de metri de biserică şi cimitir. „Nu mai vine acum lacul peste noi”, se amăgeşte Viorel Praţa, care se pregăteşte să meargă la cumpărături. Pe jos, zece kilometri: „Plec dimineaţa şi mă întorc seara”. Vecina lui, Sava Ianc, care are acum 82 de ani, a fugit din calea sterilului când au început deversările. „Am stat la Geamăna. Mi-au dat 50.000 de lei şi am plecat când or început să bage steril”, spune bătrâna gârbovită. Deşi cu greu, îşi aduce aminte câte ceva despre satul natal: „Era tare fain. Şi biserica, ce mândră era. Acuma-i în tău… s-o dus tătă” .

„Unii nu s-au mulţumit cu ce au primit”
Majoritatea celor rămaşi în Geamăna o blamează pentru faptul că satul lor a fost distrus pe Paraschiva Inocan, cea care a fost, între 1979 şi 1989, primăriţă în comuna Lupşa. Femeia, trecută de 80 de ani, nu se consideră însă deloc vinovată. „Proiectul a fost gândit aşa de la început: deversarea să se facă în Valea Şesii, unde se afla satul Geamăna. Eu nu mă puteam împotrivi. Trebuia să fac ce mi se spunea. Cât am putut, i-am ajutat pe oameni. Le-am dat despăgubiri pentru tot, şi pentru lucruri care de fapt nu existau. Veneau oamenii la mine cu liste întregi cu livezi, iar eu le aprobam”, îşi aminteşte ea. Singurul aspect cu care nu se împacă nici azi e că promisiunea privind mutarea cimitrului a fost uitată. „Unii au crezut că o să ia mai mulţi bani şi de aceea au preferat să rămână acolo. Nu s-au mulţumit cu ce li s-a dat. Au primit şi câte 100.000 de lei şi tot nu le-a fost destul”, mai spune ea.

Ce este sterilul?
Sterilul este partea nefolositoare a unui zăcământ sau a unui produs minier, parte îndepărtată la finalul procesului de prelucrare. Standardele internaţionale prevăd depozitarea deşeurilor în gropi special amenajate, dar în România acestea au fost deversate, în perioada comunistă, direct în natură. La Roşia Poieni a fost construit un sistem de deversare a sterilului care pornea de la exploatarea minieră şi ducea deşeurile în lacul de la Geamăna, printr-o reţea de conducte.