VIDEO / Ploile au adus un covor de PET-uri pe Dunăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de metri cubi de sticle din plastic şi de resturi menajere au ajuns pe ape în urma precipitaţiilor abundente din ultimele zile. Autorităţile din Mehedinţi dau vina una pe alta şi spun că plasticul se adună pe Dunăre ori de câte ori plouă în zonă.

Barajul plutitor de pe râul Cerna a cedat după ploile abundente ce au căzut în ultimele zile în Mehedinţi. Apele au adus cu ele spre Dunăre zeci de tone de resturi menajere. Direcţia Ape Banat şi-a trimis în zonă muncitorii pentru a colecta deşeurile. Aceştia se chinuiesc să strângă deşeurile cu ajutorul unei bărci şi cu nişte căngi.

Directorul general al Apelor Române Banat, Titu Bojin, susţine că vina aparţine pescarilor care au rupt barajul şi că angajaţii timişeni vor reface cât mai curând pagubele produse. „Am trimis deja oameni în zonă pentru a reface barajul plutitor rupt. Mai mult ca sigur că pescarii l-au rupt. În ceea ce priveşte gunoiul purtat de apele Cernei, am stat de nenumărate ori de vorbă cu autorităţile din Băile Herculane, însă degeaba. Aşa suntem noi, românii. Sper ca într-o bună zi să ne europenizăm şi noi”, a declarat Titu Bojin.  
 
Imagine dezolantă

Problema poluării Dunării cu PET-uri şi alte gunoaie este veche. Autorităţile  se confruntă cu astfel de incidente încă din 2004. Reprezentanţii Primăriei Orşova s-au plâns în nenumărate rânduri că în felul acesta este afectată imaginea oraşului, pe care încearcă să-l integreze, alături de localităţile din Clisura Dunării, în circuitul turistic internaţional.

Direcţia Apelor Banat a organizat controale în localităţile situate în amonte de Orşova, pentru depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor. Aceştia au verificat şi au amendat mai multe primării din judeţele Caraş Severin şi Timiş. Problema persistă la fiecare ploaie abundentă.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/Peturi_pe_dunare-491132742.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false


„Îmi pare rău că avem o imagine dezolantă în faţă. Toate aceste PET-uri, resturi vegetale, lemne, coceni de la grajdurile toplicenilor sau ale satelor prin care trece Cerna ajung în lacul nostru şi îi dă un aspect de insalubritate totală. De ani de zile nu se poate gestiona această situaţie. Eu am încercat să iau legătura cu Apele Banat, care este administratorul apelor, cu Hidroelectrica, cea care are preluare în concesiune de la administrator acest luciu de apă, toţi au spus că nu au fonduri”, a precizat primarul Orşovei, Constantin Brăgaru.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite