Trusa verde pentru problemele frecvente ale verii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceaiurile, uleiurile esenţiale şi băile de plante pot remedia orice dezechilibru al organismului provocat de temperaturile ridicate. Florile proaspete de albăstrele pot servi ca remediu în caz de conjunctivită, iar salvia şi frunzele de nuc pot atenua transpiraţia în exces.

Două sunt motivele pentru care ne confruntăm cu probleme de sănătate în acest anotimp: pe de o parte, organismul este suprasolicitat de temperaturile ridicate, iar pe de alta, căldura este pe placul microbilor. Riscul de infecţii este mai mare şi fiindcă vara frecventăm piscinele şi ştrandurile. Una dintre consecinţele acestui obicei poate fi ciuperca piciorului, o micoză ce provoacă iritaţii între degetele de la picioare şi care poate afecta şi unghiile. Senzaţia supărătoare de mâncărime şi de usturime poate fi calmată cu ulei de lavandă, care este un puternic antifungic. Compresele cu acest ulei se aplică pe zona de piele afectată, în fiecare seară, pentru a grăbi vindecarea.

Muşeţelul este un alt remediu indicat pentru această micoză, datorită efectului său dezinfectant. Cel mai uşor de folosit este, ca şi în cazul lavandei, uleiul aplicat pe comprese. Înainte de a utiliza uleiurile, este foarte important să speli picioarele cu apă şi cu săpun. Eczemele sunt o altă problemă cu care te poţi confrunta vara, pentru că pielea umedă este un mediu prielnic multiplicării bacteriilor şi ciupercilor. Băile de coada-şoricelului sunt recomandate în caz de eczeme. Fierbe 500 g de plantă în trei litri de apă, timp de 15 minute, iar apoi pune lichidul obţinut în cada cu apă caldă.

Compresele atenuează simptomele insolaţiei

Dacă o persoană a făcut insolaţie, ea trebuie dusă, întâi de toate, la umbră. Apoi, i se pun comprese reci pe frunte şi pe abdomen şi cataplasme cu oţet diluat cu apă pe ceafă. Ulterior, se poate recurge la remedii naturale pentru a atenua simptomele specifice insolaţiei: durerea de cap, greaţa, starea febrilă şi ameţelile.

„Se recomandă infuzii (plantă opărită) din ceai verde, gălbenele, fructe de păducel, frunze şi fructe de afin, frunze de urzică, păpădie, scoarţă de salcie, flori de salcâm sau din mentă. Se beau câte două-trei căni de ceai pe zi", spune medicul de familie Ruxandra Constantina, cu competenţă în apifitoterapie, de la Clinica Med-As din Bucureşti. Un ceai care poate combate supraîncălzirea corpului ca urmare a expunerii excesive la soare este cel de gura-lu­­­pului. Se prepară dintr‑o jumătate de cană de frunze şi de flori uscate şi din două căni cu apă clocotită. Se lasă 15 minute la infuzat şi se strecoară, după care se consumă la temperatura camerei.

Albăstrelele, remediu pentru conjunctivită

Aceste flori sunt un bun remediu pentru majoritatea afecţiunilor oculare, inclusiv pentru conjuctivită, o infecţie a ochilor pe care o luăm vara, tot de la bazinele de înot. Prepară un ceai cu o lingură de flori proaspete de albăstrele la un litru de apă clocotită, apoi lasă amestecul la infuzat timp de cinci minute. În lichidul strecurat se înmoaie comprese sterile, care se aplică pe ochiul la care a apărut conjunctivita. Rădăcina de pătrunjel este şi ea indicată în caz de infecţii oculare. Fierbe 10 g de rădăcină de pătrunjel mărunţită în 250 ml de apă, timp de 15 minute, strecoară lichidul, lasă-l să se răcească şi aplică-l cu ajutorul compreselor.

Spălături şi băi de abur pentru otită

Băile în piscine ne pot îmbolnăvi şi de otită, o afecţiune ce provoacă durere intensă în ureche, senzaţie de presiune şi scăderea auzului. De vină este excesul de apă din canalul auricular, care creează un mediu propice multiplicării bacteriilor. Eficientă în caz de otită poate fi infuzia de muşeţel sau cea de urzică, preparată dintr-o lingură de plantă la 250 ml de apă clocotită. „Se foloseşte la spălături calde ale urechii afectate sau la băi de abur, timp de 10 minute, seara", spune dr. Ruxandra Constantina. Specialistul mai recomandă compresele calde îmbibate în 250 ml de vin alb fiert cu o lingură de iarbă proaspătă de rozmarin sau compresele calde cu zeamă de varză acră. Ele se ţin pe urechea afectată timp de o oră.

Antiperspirante din frunze de nuc

Salvia, creţişoara şi frunzele de nuc atenuează cel mai eficient sudoraţia excesivă, indiferent dacă este localizată (în palme, la axile, pe faţă, pe tălpi) sau dacă afectează întreg corpul. Poţi prepara o infuzie cu una dintre aceste plante sau poţi face un amestec în părţi egale. Foloseşte o linguriţă de plantă sau de amestec la 250 ml de apă clocotită şi bea două căni de ceai pe zi, o perioadă de trei săptămâni.

Remediile în caz de transpiraţie excesivă trebuie administrate timp îndelungat pentru a avea efect. În paralel cu acest tratament, se pot face băi de plante: frunze de arin sau de nuc, coajă de stejar ori tulpină de pir. Se foloseşte o lingură de plantă la un litru de apă. Se fierb frunzele sau coaja timp de zece minute, iar lichidul se adaugă apoi în apa caldă din cadă.

Uleiul de măsline,în caz de arsuri solare

Pielea care a suferit arsuri uşoare sau moderate în urma expunerii la ultraviolete se reface mai uşor cu ajutorul remediilor din natură. Au efect antiinflamator şi cicatrizant uleiul de cătină şi cel de măsline, unguentele cu propolis şi miezul frunzelor de aloe vera. Pentru hidratare şi pentru reducerea inflamaţiei, cele mai simple gesturi constau în aplicarea unei comprese cu soluţie de apă şi de oţet (părţi egale) la temperatura camerei. De asemenea, iaurtul sau laptele rece, câteva felii de castravete sau frunzele de varză zdrobite aplicate direct pe piele, timp de 15 minute, grăbesc vindecarea. „Efecte deosebite de calmare şi de hidratare a epidermei au şi uleiul esenţial de lavandă şi cel de muşeţel.

Se adaugă câteva picături într-un pulverizator cu apă şi se aplică pe tot corpul", recomandă dr. Ruxandra Constantina.  În plus, potrivit medicului, cu aproximativ o săptămână înainte de expunerea la soare, este bine să urmăm un tratament cu coenzima Q10, cu betacaroten şi cu ulei de cătină. Aceste substanţe pătrund în piele şi o protejează de efectele nocive ale radiaţiilor solare: asigură o bronzare uniformă si sănătoasă şi au un efect antioxidant, de protecţie împotriva îmbătrânirii premature.

Ginkgo biloba pentru picioare grele

Tot vara au de suferit şi persoanele cu circulaţie periferică deficitară. Vasele de sânge se dilată, pentru a elimina căldura din corp, astfel că apare senzaţia de picioare grele şi se poate agrava boala varicoasă. De ajutor sunt plantele care tonifică pereţii vasculari, precum ginkgo biloba şi sulfina galbenă. „Ginkgo biloba are acţiune antioxidantă şi de fluidizare a sângelui. Se consumă sub formă de infuzie (două-trei căni pe zi), de tinctură (câte 30-40 de picături de trei ori pe zi, înainte de mese) sau de comprimate (câte 40 mg de două-trei ori pe zi)", recomandă dr. Ruxandra Constantina. De asemenea, se fac masaje uşoare, de la gleznă spre genunchi, cu creme şi cu geluri care ameliorează circulaţia periferică şi au efect răcoritor, pe bază de: castan, sulfină, muşeţel, coada-şoricelului, mentă sau rozmarin. „Şi preparatele din muguri de castan sălbatic comestibili, timp de două-trei luni, sunt deosebit de eficiente", completează medicul Ruxandra Constantina.

Înţepăturile de insecte, calmate cu oţet

Compresele reci sunt utile pentru atenuarea simptomelor provocate de înţepăturile de insecte. Aceasta pentru că scad fluxul sangvin la nivelul înţepăturii şi reduc astfel inflamaţia.După ce speli locul înţepat cu apă şi cu săpun antibacterian, tamponează-l cu alcool şi aplică o compresă cu apă rece, cu oţet, cu tinctură de iederă sau de arnică. Sunt utile şi cataplasmele cu varză crudă, cu ceapă sau cu praz. Iar dacă vrei să ţii micile zburătoare la distanţă, pune cinci picături de ulei esenţial de eucalipt, de lavandă, de muşeţel sau de cimbru în apa lămpii de aromaterapie.

Menta, antiseptic în toxiinfecţii alimentare

Riscul de toxiinfecţii alimentare este mai mare vara, aceasta pentru că temperaturile crescute grăbesc alterarea alimentelor şi înmulţirea germenilor cu care au fost contaminate. În caz că apar simptome precum starea de slăbiciune, greaţa, vărsăturile şi diareea, este obligatoriu să ne hidratăm corespunzător, cu apă minerală plată şi cu ceaiuri, iar cel mai recomandat de medici în acest sens este cel de mentă. Dacă cei afectaţi sunt sugari sau copii mici ori dacă simptomele sunt severe - scaune cu sânge şi febră - consultul medical se impune de urgenţă. În general, persoanele cu antecedente de probleme digestive provocate de combinaţiile alimentare mai puţin fericite le pot preveni cu ajutorul infuziilor obţinute dintr‑un amestec de plante cu efect antiseptic şi antispastic: tei, sunătoare, roiniţă, coada-racului şi mentă. 

Renunţă la ceaiurile diuretice!

În sezonul cald, tensiunea arterială scade, din cauză că temperaturile ridicate produc vasodilataţie periferică şi intensifică procesul de transpiraţie. Aceste efecte se suprapun celor pe care le au medicamentele antihipertensive şi există riscul ca bolnavii să se confrunte cu ameţeli şi chiar cu stări de leşin. Pe lângă reducerea dozelor de medicamente, vara trebuie să întrerupi administrarea ceaiurilor diuretice indicate în restul anului, pentru a nu accelera scăderea tensiunii. 

Preparatele cu ghimbir combat răul de călătorie

Şi pentru cei care vor să plece în vacanţă şi suferă de rău de mişcare există soluţii naturale. Fitoterapeuţii recomandă consumul unei ceşti cu apă fierbinte sau cu suc de fructe în care se pune o linguriţă de praf de ghimbir, cu aproximativ 30 de minute înainte de călătorie. Pentru călătoriile lungi, sunt utile câte 10-20 de picături de tinctură de ghimbir amestecate cu apă, de trei ori pe zi. Planta conţine gingerol, o substanţă care calmează tractul digestiv şi sistemul nervos. De asemenea, un ceai de mentă consumat înainte de a porni la drum previne spasmele stomacale.

Medicul răspunde: „Ce remedii combat tumorile mamare?" 

image

Ruxandra Constantina
medic de familie competenţă în apifitoterapie

„Mi s-a depistat o tumoare la sânul drept şi urmez de zece luni un tratament cu Femara, însă la palpare am observat că a mai apărut ceva lângă tumoare. Aş vrea să vă întreb care este tratamentul cel mai eficient în tratarea cancerului de sân, cum se administrează usturoiul în cazul acestei afecţiuni şi dacă cel modificat genetic conţine alicină. De asemenea, aş vrea să-mi spuneţi care este cel mai bun remediu: ceaiul de şofran, alicina, amigdalina sau limonene?" Întrebare de la Aurica Enescu, Alba-Iulia

În cazul unei tumori canceroase, pot fi folosite plante cu proprietăţi anticancerigene, care amplifică efectele terapiei antitumorale alopate. În această categorie intră Tien Hsien Liquid fiole, Resveratrol, Anticarcelin, Essiac şi ceaiuri antitumorale. Totuşi, tratamentul naturist trebuie recomandat şi supravegheat de un medic. Şofranul are proprietăţi anticancerigene şi se poate utiliza sub formă de pulbere, administrat sublingual. Este bine ca usturoiul să se consume crud. Tratamentul cu amigdalină nu este încă acceptat din punct de vedere medical, deoarece, în cantităţi mari, substanţa poate deveni toxică.

Aşteptăm întrebările voastre la adresa de e-mail: sanatate@adevarul.ro

image
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite