Tratează psoriazisul cu remedii din plante!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ trei la sută din populaţie suferă de această afecţiune. Prezenţa ei perturbă serios viaţa socială a celor bolnavi. Deşi se tratează greu, există leacuri din plante care înregistrează efecte miraculoase.

Tătăneasa reduce inflamaţiile

image

De-a lungul timpului, tătăneasa a făcut minuni în ceea ce priveşte ameliorarea şi chiar cicatrizarea leziunilor caracteristice psoriazisului. Planta conţine mucilagii şi alantoină, substanţe ce relaxează ţesuturile şi reduc inflamaţiile. În plus, favorizează refacerea zonelor de epidermă afectate.

Planta se poate folosi atât intern, cât şi extern. Dacă se preferă decoctul, acesta se obţine dintr-o linguriţă de plantă mărunţită şi din 250 ml de apă, care se fierb timp de jumătate de oră. Pentru a obţine rezultate cât mai bune, se pot bea şi câte patru căni pe zi.

Dacă decoctul se foloseşte extern, atunci se obţine din zece linguriţe de rădăcină mărunţită, care se fierb timp de 30 de minute în cinci litri de apă. Lichidul se strecoară şi se adaugă în apa de baie. Tot extern, se poate folosi un preparat din 150 de grame de rădăcină de tătăneasă, pusă la macerat într-un litru de apă clocotită, timp de 12 ore. Cu lichidul obţinut, se spală frecvent zona afectată.

Preparatele din mesteacăn conţin flavonoizi

image

Frunzele şi mugurii de mesteacăn se folosesc în tratarea diferitelor boli de piele, printre care şi psoriazisul, datorită substanţelor active conţinute: flavonoizi, saponine, taninuri. Mesteacănul se poate folosi sub formă de infuzie simplă, care se prepară din două linguriţe de frunze la 250 ml de apă clocotită.

După ce infuzia se răceşte, se adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu şi se mai lasă şase ore. Se pot bea câte trei căni pe zi. Se mai pot aplica pe piele comprese cu sevă de mesteacăn, care trebuie ţinute o oră. În paralel, se fac cure interne cu câte un litru de sevă, pe zi, care are efect detoxifiant.

Comprese cu infuzie de trei-fraţi-pătaţi

image

Cunoscută şi sub denumirea de panseluţă sălbatică sau de câmp, trei-fraţi-pătaţi este o plantă care şi-a dovedit eficienţa în calmarea mâncărimilor pielii. Această însă are un efect mai bun dacă se foloseşte împreună cu extractul din coajă de stejar. În acest sens, se pune o lingurinţă de trei-fraţi-pătaţi într-un litru de apă şi se lasă să fiarbă câteva minute.

După ce s-a răcit, se adaugă câteva picături de extract din coajă de stejar. Se înmoaie o bucată de tifon în lichidul obţinut şi se aplică pe leziune, iar deasupra se pune un bandaj, pentru a-l fixa mai bine. Se recomandă să se ţină câte patru ore, după care compresa se umezeşte din nou.

Pulberea de rostopască se poate presăra direct pe rană

image

Planta poate fi folosită sub formă de pulbere ori de infuzie. Cumpăr-o direct de la ţărani şi piseaz-o acasă. Pulberea obţinută se presară pe rana deschisă, de câte trei ori pe zi, până când se observă o ameliorare. De asemenea, se pot face şi băi locale. Se scufundă locul afectat în infuzia răcită, obţinută dintr-o jumătate de linguriţă de plantă şi o cană de apă clocotită.

Specialistul nostru

image

Dr. Ruxandra


Constantina
medic de familie,
cu competenţe
în apifitoterapie

În caz de psoriazis, se detoxifică organismul utilizând capsule sau tincturi ce conţin plante care favorizează eliminarea toxinelor şi deşeurilor metabolice: soc, angelică, ienupăr, anghinare. Se iau câte trei capsule pe zi sau o linguriţă de tinctură de trei ori pe zi, în cure de 14-21 de zile.

Utile sunt şi ceaiurile de soc, anghinare, rostopască, ciuboţica-cucului, urzică, gălbenele, trei-fraţi-pătaţi şi de păpădie. De asemenea, se mai pot utiliza nalba şi coada-calului. Efecte optime se obţin printr-un tratament intern asociat cu aplicaţii locale de creme şi de unguente cu aceste plante. La fel de importante în tratarea psoriazisului sunt şi băile cu infuzie de plante medicinale.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite