Urşii „prietenoşi“ din Sinaia au ajuns în Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru urşi de pe Valea Prahovei au fost duşi, ieri-noapte, în zona Negoiu. Cele două ursoaice şi puii lor au ajuns în pădurea Ocolului Silvic, în comuna Sălătrucu, zona Negoiu.

Acţiunea de capturare a celor patru animale a început alaltăieri după-amiază. După aproximativ trei ore, urşii au fost prinşi în capcanele montate de reprezentanţii Romsilva Prahova, după care animalele au fost tranchilizate.

Cele două ursoaice, împreună cu cei doi pui, a căror vârstă nu depăşeşte o jumătate de an, au fost transportate în cuşti, de la Cota 1.400 de la Sinaia spre pădurile din Argeş.În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 2, animalele au fost din nou tranchilizate în momentul în care au ajuns la destinaţie, pentru a le putea elibera fără să facă vreo victimă.

„Drumul a fost destul de greu, pentru că a trebuit să oprim din 50 în 50 de kilometri, să verificăm starea animalelor. A fost nevoie de supradoză de tranchilizant, să nu fie stresaţi pe drum“, ne-a explicat Ramon Jurş, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Ştiinţifice.

Reprezentanţii Ocolului Silvic Şuici spun că e imposibil ca urşii care, până zilele trecute erau „prieteni“ cu turiştii să mai ajungă în comunităţile locuite.

„Categoric nu prezintă niciun pericol pentru cetăţeni. Au fost duşi la 40 de kilometri de cel mai apropiat sat, în creierii munţilor. În primele săptămâni o să încercăm să le dăm hrană, până se adaptează“, ne-a spus directorul Ocolului Silvic, Ion Raicu.

Ciobani atacaţi de urs

Tot în noaptea de luni spre marţi, doi ciobani din Sălătrucu, zona Negoiu, au fost atacaţi de urs şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.

După ce, iniţial, s-a presupus că una dintre cele două ursoaice aduse de la Sinaia i-ar fi putut ataca pe ciobani, ipoteza a fost infirmată întrucât apelul la serviciul de urgenţă 112 a fost făcut cu cel puţin trei sferturi de oră înainte ca transportul de la Sinaia să ajungă în zona Negoiu.

Datele autorităţilor silvice arată că în zona Negoiu mai sunt în prezent altţi 25 de urşi. Reprezentanţii Romsilva Prahova urmează să decidă dacă vor mai fi aduşi aici şi alţi urşi „gunoieri“ de pe Valea Prahovei.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite