Semnaţi petiţia online pentru implementarea sistemului „buy-back“ pentru PET-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Semnaţi petiţia online pentru implementarea sistemului „buy-back“ pentru PET-uri
Semnaţi petiţia online pentru implementarea sistemului „buy-back“ pentru PET-uri

Tot mai mulţi români se alătură campaniei anti-PET şi spun că introducerea garanţiei pe sticlele din plastic este soluţia salvatoare. Semnatarii consideră că sistemul ar putea merge foarte bine şi în ţara noastră, atâta vreme cât alte state l-au implementat cu succes.

Citiţi şi:


Cotidianul „Adevărul“ a început luna trecută o campanie ce are drept scop salvarea României de invazia plasticului, prin introducerea sistemului „buy-back“.

Mormane întregi de PET-uri au cotropit şi cele mai sălbatice zone ale ţării. Plasticul sufocă apele, câmpurile şi a „urcat“ chiar la peste 2.000 de metri altitudine.

În acest context, autorităţile nu fac altceva decât să ridice din umeri şi să se declare neputincioase. Ecologiştii organizează nenumărate acţiuni de strângere a gunoaielor, dar iniţiativele lor sunt zădărnicite de indolenţa unora care au grijă să-şi arunce resturile acolo unde acestea tocmai au fost curăţate.

Pe de altă parte, reprezentanţii autorităţilor de mediu din ţară susţin, cel puţin la nivel declarativ, că introducerea „buy-backului“ ar responsabiliza o parte din cetăţeni.

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, declara, cu câteva zile în urmă, că această garanţie de returnare va intra în vigoare în 2010. Ministrul a spus, de asemenea, că iniţiativa nu este uşor de finalizat, dar că „o astfel de garanţie privind returnarea sticlelor de plastic este necesară“.

Campania trebuie să înceapă în magazine

Odată cu lansarea campaniei „Adevărul“, de introducere a programului pentru răscumpărarea PET-urilor, pe internet a început să circule petiţia „Instituirea sistemului «buy-back» pentru sticlele din plastic“ (PET), adresată Ministerului Mediului.

Autorul petiţiei solicită factorilor cu atribuţii în politicile de mediu din România să elaboreze o iniţiativă legislativă prin care să se instituie sistemul „buy-back“, ce s-a dovedit un adevărat succes în ţările europene unde a fost introdus.

„În linii mari, sistemul ar trebui să funcţioneze după următorul principiu: la achiziţionarea oricărei băuturi ambalate în PET, cumpărătorul va achita o garanţie pentru sticla din plastic, garanţie ce va fi primită înapoi de către cumpărător îndată ce va returna sticla din plastic goală“, se arată în petiţie.

Autorul propune ca, într-o primă fază, sistemul să fie implementat în marile lanţuri de magazine, iar costurile legate de colectarea, de manipularea, de transportul şi de reciclarea sticlelor din plastic goale returnate să fie suportate în comun de către marii producători de PET-uri, de către Ministerul Mediului şi de către firmele de reciclare ce se vor implica în acest program.

Funcţionează foarte bine în alte ţări

Mulţi români au semnat deja petiţia, văzând, totodată, iniţiativa ca pe o soluţie viabilă de schimbare la faţă a României. Unul dintre semnatari, Radu, din Cluj, crede că aceasta ar fi singura soluţie prin care am putea scăpa de marea de PET-uri ce sufocă ţara.

„Dacă se instituie o taxă pe PET care să poată fi recuperată de utilizatorul final, în două luni, România este curată“, consideră şi inginerul Dan-Călin Tocaciu. Mulţi dintre semnatari spun că sistemul funcţionează cu succes în alte ţări.

Semnatarii petiţiei dau exemplul altor state

image

Colectarea selectivă nu funcţionează bine  Foto: Marian Vilău



EFICIENT

„Este un sistem foarte bine pus la punct în ţările din Uniunea Europeană. Trebuie să fie implementat şi la noi.“ Q Eduard Faier, Asociaţia ECO Sud - Vest România

CIVILIZAŢIE

„Este, evident, singura soluţie cu şanse de reuşită pentru problema PET-urilor în România, din moment ce ţări cu nivel mult superior de cultură civică şi ecologică şi cu nivel mult mai ridicat de impunere şi respectare a legii au ales această variantă.“ Q Radu Mititean, Cluj-Napoca

IMPACT

„O iniţiativă bună, teoretic uşor implementabilă, cu impact pozitiv asupra mediului, ce sper că se va pune în practică realmente, ameliorându-ne atât ambientul citadin, cât şi zonele verzi extravilane.“ Q Nelu Neagu, Satu Mare

CURĂŢENIE

„Sistemul funcţionează foarte bine în Norvegia, aşa că nu văd de ce nu putem să avem curăţenie şi în România.“ Q Stoica Adrian, Sola, Norvegia

MOBILIZARE

„Mi se pare o idee super. Poate, în acest fel, drumurile şi parcurile noastre nu vor mai fi pline de PET-uri aruncate la întâmplare. Este absolut jenant. Am fost în Croaţia, o ţară care nici măcar nu este membră UE. Nu ştiu dacă este acelaşi sistem, dar, în orice caz, curăţenia era la rang înalt. Poate că o să înţeleagă odată şi românii că, dacă vrem o ţară curată, trebuie să o facem noi, fiecare. Nu va cădea din cer!“ Q Sorina Pădureţ, Arad

EXTINDERE

„Implementarea sistemului «buy-back» ar fi utilă atât în cazul PET-urilor, cât şi în cazul cutiilor metalice.“ Q Franciska Polonyi, Timişoara

COSTURI

„Această măsură ar trebui implementată imediat în ciuda unor dificultăţi inerente, cum ar fi costurile mari de rambursare a PET-urilor deja aflate în «circulaţie» şi pentru care nu a plătit nimeni vreo garanţie. Am putea avea surpriza să vedem dispărute toate PET-urile care acum se află peste tot, culese de cetăţenii pentru care această activitate ar reprezenta o sursă de venit. Fonduri s-ar putea găsi, cred că şi există, doar că acum sunt folosite mult mai ineficient.“ Q Ioan Metz-Gruber, Cluj

Petiţia online aici

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite