Primul autobuz ecologic din România trage pe dreapta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul experimental privind dezvoltarea transportului public „eco“ din Ploieşti a ajuns la final înainte de termenul prevăzut. Singurul vehicul care foloseşte un amestec de motorină şi ulei de rapiţă va mai circula în sistem bio numai câteva zile.Combustibilul bio a fost asigurat graţie unei sponsorizări. Până la următoarea donaţie, autobuzul va folosi numai carburant tradiţional.

Autorităţile prahovene anunţau la începutul acestei luni că pe străzile municipiului Ploieşti circulă primul autobuz „eco“ de la noi din ţară. Vehiculul utilizează, fără a suporta transformări de ordin tehnic, un amestec de motorină – în proporţie de 80% – şi ulei de rapiţă – în proporţie de 20%.

Ca urmare a implicării Universităţii Petrol şi Gaze (UPG) din Ploieşti într-un proiect ecologic european, instituţia a încheiat un parteneriat cu Regia Autonomă de Transport Public (RATP), în baza căruia autobuzul a devenit funcţional.

Odată cu punerea vehiculului în circulaţie, RATP, în calitate de exploatator, a primit 200 de litri de biocombustibil de la UPG, în calitate de beneficiar al proiectului. Biocarburantul a fost obţinut ca urmare a unei sponsorizări.

Ultima alimentare a fost făcută alaltăieri

Însă, la numai trei săptămâni de la intrarea pe traseu, RATP a epuizat stocul de ulei de rapiţă. Ultima alimentare cu ulei vegetal a autovehiculului a fost făcută alaltăieri, înainte de intrarea în cursă, pe traseul numărul 7 – cartier Dorobanţu – Centru – Bariera Rudului.

Conform estimărilor făcute de cei de la regia de transport, autobuzul va mai putea circula în sistem bio numai câteva zile, în funcţie de programările de trafic pe care le va avea. Continuarea curselor în sistem „eco“ depinde de o altă sponsorizare, întrucât legislaţia nu permite universităţii să achiziţioneze biocombustibil. „Pentru a putea achiziţiona carburant bio, conform legislaţiei noastre în privinţa uleiurilor, trebuie să fii autorizat ca antrepozit fiscal“, ne-a explicat directorul Regiei Autonome de Transport Public Ploieşti, Radu Popescu.

„Nicio firmă nu poate să sponsorizeze la infinit“

La rândul lor, reprezentanţii UPG Ploieşti se declară destul de sceptici în privinţa primirii unor noi sponsorizări. „Cantitatea de 200 de litri de biocombustibil a fost obţinută ca urmare a unei sponsorizări de la o societate producătoare din ţară, dar nicio firmă nu are posibilitatea să sponsorizeze la infinit şi nici legea nu-i permite acest lucru, decât respectând anumite procente“, a declarat profesorul Dorin Stănică din cadrul Universităţii Petrol şi Gaze din Ploieşti.

Stănică spune că, din cauză că instituţia pe care o reprezintă nu este antrepozit fiscal, proiectul va dura mai puţin decât fusese prevăzut. „Avem alocaţi bani pentru 500 de litri de ulei, dar aici nu este vorba despre o pierdere de bani, ci despre o pierdere de informaţie. În loc să dureze şase luni, aşa cum ne doream, experimentele noastre durează mai puţin. Există o reglementare în legislaţie care împiedică achiziţionarea acestor produse. Chiar dacă s-ar găsi la pompă, noi sau dumneavoastră - cetăţenii - nu putem face plinul“, spune profesorul Dorin Stănică, de la UPG.

Directorul regiei de transport afirmă că, dacă ar putea fi cumpărat biocombustibilul, autobuzul ar putea circula folosind uleiul de rapiţă în proporţie mai mare de 20%. „Uleiul vegetal poate fi folosit drept combustibil şi în proporţie de 100%. Noi am ales 20% în această primă etapă şi probabil că, în funcţie de cum vom putea să achiziţionăm acest produs, vom încerca să ridicăm procentul. Dar iată că, pe un proiect demonstrativ, suntem în situaţia în care nu putem să cumpărăm carburant bio decât prin tot felul de artificii şi la limita maximă admisă de lege, pentru a nu le provoca niciun fel de problemă celor care ni-l pot furniza“, spune Radu Popescu.

Ploieştenii sunt mulţumiţi

Din punctul de vedere al condiţiilor de transport, autobuzul cu biodiesel are acelaşi regim de viteză şi oferă acelaşi confort ca toate celelalte autovehicule de serie din dotarea RATP Ploieşti.

Totuşi, perspectiva transportului în comun ecologic nu-i lasă indiferenţi pe localnici. „Dacă această formă de alimentare pentru autobuze este mai economică şi mai ecologică, sunt de acord să continue acest proiect. În ceea ce priveşte legea care pune piedici, avem destui oameni care să se ocupe şi de lege. Să o facă aşa cum trebuie“, a declarat Vasile Irimia, unul dintre călători.

„Nu am auzit de biodiesel, dar orice poluează mai puţin e bun. Nu se ştie dacă va continua un astfel de proiect câtă vremea legea e potrivnică. Ar trebui să fie luate măsuri pentru modificarea ei“, a spus Cristian Ionescu.

image
image

Pentru a putea achiziţiona carburant bio, conform legislaţiei în privinţa uleiurilor, trebuie să fii autorizat ca antrepozit fiscal.

image


Radu Popescu
directorul Regiei Autonome de Transport Public Ploieşti

image
image

Dacă această formă de alimentare pentru autobuze este mai economică şi mai ecologică, sunt de acord să continue acest proiect.

image


Vasile Irimia
călător

image
image

Nu am auzit de biodiesel, dar orice poluează mai puţin e bun. Dacă legea e potrivnică, ar trebui să fie luate măsuri pentru modificarea ei.

image


Cristian Ionescu
călător

Motorul nu necesită modificări tehnice

image

Autobuzul bio oferă aceleaşi condiţii ca şi celelalte vehicule din dotarea regiei de transport 



Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti a obţinut finanţarea pentru acest proiect experimental prin implicarea în proiectul internaţional Bionic din cadrul programului „Intelligent Energy Europe Programme“.

În acelaşi program mai sunt înscrise regiuni din Marea Britanie, Suedia, Spania şi din Bulgaria. Proiectul îşi propune diversificarea surselor de energie în domeniul transportului prin promovarea combustibililor alternativi, în special a biocombustibililor, în ideea substituirii, până în anul 2010, a benzinei şi a motorinei cu biocombustibil, în proporţie de aproximativ 6%.

Din punct de vedere tehnic, autovehiculul care circulă cu biodiesel este un autobuz obişnuit, ce foloseşte uleiul vegetal în amestec cu motorină. „Autobuzul exista în dotarea noastră şi nu a fost nevoie de modificări pentru a putea folosi acest combustibil. Din punctul de vedere al întreţinerii nu sunt costuri suplimentare, cu excepţia faptului că în primele luni trebuie schimbate filtrele de ulei şi de motorină mai des pentru că uleiul are şi proprietăţi detergente“, susţine directorul RATP, Radu Popescu.

În privinţa nivelului de emisii poluante, Popescu spune că nu se poate vorbi deocamdată în cifre concrete pe acest subiect. „Avem nevoie de ceva timp pentru a face o curbă a acestor emisii pentru că de două ori pe săptămână se iau eşantioane, se analizează în laborator şi probabil la o lună sau la o lună şi jumătate putem să avem un rezultat mai aproape de adevăr“, a explicat Popescu.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite