Agenţia pentru Arii Protejate nu funcţionează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agenţia pentru Arii Protejate nu funcţionează
Agenţia pentru Arii Protejate nu funcţionează

Instituţia care ar trebui să acceseze fonduri europene pentru protecţia naturii nu a depus până acum niciun proiect. Soarta sa va fi hotărâtă în următoarele săptămâni. Ministrul Mediului spune că agenţia trebuie transformată într-un departament în cadrul ministerului. Însă până la reorgani­zare, instituţia rămâne nefuncţională.

Agenţia Naţională pentru Arii Protejate (ANAP) este nefuncţională şi în acest moment. Surse din cadrul Ministerului Mediului declară că soarta agenţiei ar urma să fie hotărâtă în următoarele două săptămâni. Încă nu se ştie dacă această instituţie îşi va păstra vechiul statut sau se va transforma într-un departament al ministerului de resort.

„Nu ştim încă ce se va întâmpla cu Agenţia Naţională pentru Arii Protejate.  Urmează ca în şedinţele ce vor avea loc în următoarele două săptămâni ministerul să ia o decizie”, a declarat, pentru „Adevărul”, Dragoş Năcuţă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului. Deşi constituită din punct de vedere legal, agenţia nu funcţionează nici acum, iar efectul nefuncţionării acestei instituţii îl constituie blocarea proiectelor de investiţii din ariile naturale protejate.

Potrivit atribuţiilor legale, ANAP este organismul care reglementează situaţia investiţiilor sau măsurilor compensatorii ce se impun în cazul interzicerii anumitor activităţi economice în zonele respective. Or, atâta vreme cât această acţiune nu funcţionează, niciun astfel de proiect nu poate fi derulat.

O nouă sesiune de finanţare

Pe lângă ANAP, proiectele mai pot fi accesate de ONG-uri, de institute de cercetare sau de agenţiile de protecţie a mediului. Până în luna aprilie, s-a desfăşurat a doua etapă a depunerii proiectelor pentru accesarea fondurilor europene pentru protecţia naturii, pe Axa 4 POS Mediu. Cele 35 de proiecte au o valoare totală de 84 de milioane de euro, iar „evaluarea acestora se va finaliza în trei săptămâni“, spune Dragoş Năcuţă.

Cât despre o nouă sesiune de finanţare a acestor proiecte, purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului susţine că aceasta se va deschide la sfârşitul lunii viitoare. Fondurile europene pentru protecţia naturii au o valoare totală de 215 milioane de euro, dintre care 172 de milioane de euro înseamnă finanţare comunitară, iar restul de 43 de milioane de euro reprezintă cofinanţarea naţională obligatorie.

Dintre cele cinci domenii majore de intervenţie prevăzute de POS Mediu, biodiversitatea este singurul segment unde potenţialii beneficiari ai banilor europeni sunt, pe lângă autorităţile de stat, şi organizaţiile neguvernamentale, instituţii de învăţământ şi de cercetare sau muzee.

PROMISIUNI

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, promitea încă din luna aprilie rezolvarea problemei privind funcţionarea Agenţiei pentru Arii Protejate. Situaţia a fost însă amânată succesiv de atunci, argumentul fiind că „abordarea privind ariile protejate nu este justă“.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite