Ecologiştii cer demolarea halelor Kronospan de la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţiile de mediu susţin că fabrica de plăci aglomerate a austriecilor nu respectă legislaţia. Reprezentanţii companiei Kronospan resping orice acuzaţii şi susţin că fabrica va folosi cele mai noi tehnologii, aşa încât braşovenii nu trebuie să se teamă din cauza poluării.

Reprezentanţii societăţii civile spun că, din cauza „gravelor probleme de ordin juridic şi de mediu“ pe care le implică ridicarea noii fabrici Kronospan de la Braşov, halele deja construite trebuie demolate. „Vrem să-i încurajăm pe braşoveni să rămână fermi pe poziţie şi să conştientizeze impactul pe care-l va avea această investiţie asupra sănătăţii lor.

Totodată, cerem autorităţilor să ia de îndată măsuri pentru încetarea ilegalităţilor comise deja în procedurile de autorizare a proiectului“, a precizat Ştefania Simion, directorul Centrului Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (CIDRM).

Sebeşul, poluat

Reprezentanţii CIDRM invocă precedentul de la Sebeş, unde, spun ecologiştii, compania a încălcat grav legislaţia şi a poluat de nenumărate ori oraşul, acest lucru fiind reflectat chiar în starea de sănătate a angajaţilor.

„S-a încălcat constant legislaţia chiar şi de către autorităţile de mediu, deoarece instanţa a constatat că acordul de mediu pentru construcţia de la Braşov este expirat, iar conform legii, Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov nu ar mai fi trebuit să accepte solicitarea pentru un nou acord“, a explicat directorul CIDRM.

Autorităţile de mediu au precizat că, deocamdată, firma nu are nicio autorizaţie de funcţionare. „Contestaţiile asociaţiilor de protecţie a mediului vor trebui însoţite de dovezi şi de argumente“, a explicat Elena Bucur, purtătorul de cuvânt al APM.
„Afirmaţiile sunt absolut neadevărate şi sunt dezinformaţi. Noi am câştigat un proces cu Primăria Braşov în ceea ce priveşte valabilitatea autorizaţiei de construcţie“, a explicat, la rândul său, Oana Bodea, PR manager Kronospan.

De asemenea, aceasta  susţine că braşovenii nu au de ce să se teamă de poluare, fabrica de la marginea cartierului Stupini urmând a folosi cele mai noi tehnologii în domeniu. „Noi am înălţat în jurul fabricii şi un val de pământ pe care vom planta pomi, tocmai pentru a nu exista riscul poluării”, a punctat Oana Bodea.

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite