Carnea bio, o necunoscută pentru ţara noastră

Carnea bio, o necunoscută pentru ţara noastră

În timp ce ţările dezvoltate se axează pe producţia de carne ecologică, în România, acest segment lipseşte cu desăvârşire.În România nu există decât o asociaţie specializată pe creşterea animalelor pentru carne bio. Prin urmare, producţia este aproape zero.

Americanii din Orangetown, New York, care pescuiau în râul Hudson la începutul anilor ’40, au observat că, de la un an la altul, peştii erau tot mai mari. În aval, compania farmaceutică Lederle Laboratories îşi depozita mormanele de deşeuri în apropierea râului. Printre acestea se afla şi un amestec rezidual folosit de companie pentru prepararea noului său antibiotic pe bază de tetraciclină.

Thomas Jukes, biolog, expert în domeniul suplimentelor vitaminice, a analizat fenomenul şi a constatat că ceea ce ducea la creşterea în greutate a peştilor era chiar tetraciclina. În amestecul cu făina de porumb, antibioticul dat ca hrană puilor de găină sporea rata de creştere a acestora cu 25%, un procent fără precedent.

Astfel descrie Paul Roberts în cartea sa „Sfârşitul hranei“ unul dintre paşii importanţi care au contribuit la industrializarea sectorului animalier şi a producerii cărnii pe scară rulantă. Creşterea animalelor pentru carne în regim industrial presupune hrănirea vacilor, a oilor, a caprelor şi a găinilor cu regulatori de creştere, cu antibiotice sau cu hormoni pentru a le mări gabaritul şi a le scurta foarte mult perioada de dezvoltare.

Creşterea animalelor pentru carne în sistem ecologic propune o altă viziune. Inovatoare şi modernă, agricultura bio permite regenerarea ecosistemelor şi păstrarea echilibrului solului şi a apelor şi asigură bunăstarea animalelor. Animalele crescute în sistem biologic se comportă natural, în mediul lor specific de viaţă.

Ele sunt hrănite cu plante furajere ecologice, fără pesticide şi fără organisme modificate genetic. În plus, dacă puii convenţionali sunt crescuţi în cuşti subdimensionate fără ca păsările
să-şi poată măcar întinde aripile, agricultura bio oferă animalelor suficient spaţiu pentru a se dezvolta în conformitate cu natura lor.

Producţia paralelă, permisă şi în România

Cele mai mari producătoare de carne ecologică sunt Elveţia, Suedia şi Republica Cehă, potrivit publicaţiei „The World of Organic Agriculture“. Dacă în ţările dezvoltate ale Uniunii Europene, segmentul se află într-o creştere constantă, în România, domeniul nu este nici măcar la început.

Pe piaţa românească nu există carne ecologică. Potrivit Teodorei Aldescu, consilierul pentru agricultura ecologică din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), motivele pentru care românii nu doresc să intre în prezent într-o astfel de afacere sunt legate în primul rând de lipsa asociaţiilor specializate pentru creşterea animalelor pentru carne ecologică. La noi în ţară nu există decât o singură asociaţie de acest tip. Prin urmare, procesatorii nu au animale suficiente care să justifice procesarea în agricultura bio.

Animalele bio sunt dispersate în ţară

În România există animale certificate biologic, dar nu sunt grupate, ci dispersate în toată ţara. „Animalele certificate în agricultura ecologică sunt dispersate în toată ţara, iar transportul lor către acei procesatori de carne ecologică înseamnă costuri în plus“, ne-a spus Teodora Aldescu. Soluţia ar fi gruparea fermierilor în asociaţii specializate pentru creşterea animalelor pentru carne ecologică şi ulterior achiziţionarea unui abator.

România nu are unităţi de procesare strict pentru carnea bio, dar, în conformitate cu regulamentul comunitar, producţia procesată paralelă este permisă şi în producţia animalieră bio. Prin urmare, animalele ecologice pot fi abatorizate, în anumite condiţii, în instalaţiile convenţionale.

Mezeluri bio din import

Pe piaţa românească, îndeosebi în magazinele cu specific bio, există o cantitate, nesemnificativă însă, de mezeluri ecologice. Acestea sunt importate din Germania. Mezelurile sunt însă scumpe pentru buzunarul românului de rând. Doar 200 de grame de salam afumat sau de salam uscat la aer costă peste 30 de lei. Bogdana Ghinescu, patronul unuia dintre magazinele cu specific bio din Bucureşti, ne-a spus că a adus aceste alimente din Germania pentru a testa în primul rând piaţa.

Animalele ecologice sunt dispersate în toată ţara, iar transportul lor către acei procesatori de carne bio înseamnă costuri în plus.

Teodora Aldescu
consilier pentru
agricultură ecologică

„Boala vacii nebune“

În Europa, carnea bio se comercializează şi în supermarketuri Foto: AFP

Sute de oameni din SUA au murit din cauza maladiei „Creutzfeldt-Jakob“, afecţiune degenerativă progresivă a creierului. Mecanismul şi modul de evoluţie al encefalopatiei spongiforme bovine (BSE) sau „boala vacii nebune“ şi a maladiei Creutzfeldt-Jakob la om sunt atât de asemănătoare încât oamenii de ştiinţă sunt convinşi că infecţia cu un „prion“ BSE poate duce şi la îmbolnăvirea cu varianta Creutzfeldt-Jakob la oameni.

O anchetă a ajuns la concluzia că BSE a fost provocată de bovine care, fiind în mod normal erbivore, au fost alimentate cu resturile altor vite, sub formă de carne şi oase.

Europenii preferă produsele bio

„Boala vacii nebune“ (BSE) din anii anteriori a contribuit incontestabil la o vizibilitate şi un consum mai mare de produse biologice la nivel european. Odată câştigată încrederea consumatorilor, aceştia s-au îndreptat încetul cu încetul către produsele autentice, rezultate dintr-o agricultură care se adaptează mai bine mediului înconjurător.

Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în sistemul convenţional, în agricultura ecologică animalele au suficient spaţiu pentru a se putea hrăni în mod natural, pentru a putea ciuguli sau pentru a se putea tăvăli prin nisip. Acestea primesc o alimentaţie exclusiv ecologică.

Practicanţii agriculturii bio sunt preocupaţi atât de sănătatea animalelor, cât şi de sănătatea oamenilor. Din acest motiv, agricultura organică nu permite adăugarea de antibiotice sau de alte tipuri de medicamente în alimentaţia animalelor. Pe de altă parte, crescătorii de animale în sistem convenţional îşi aleg animalele în funcţie de capacitatea acestora de a lua în greutate într-un ritm extrem de rapid.