Vipere la drumul mare, ser la Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vipere la drumul mare, ser la Budapesta
Vipere la drumul mare, ser la Budapesta

Seceta aduce mai aproape de casele oamenilor şerpii veninoşi, iar serviciile de ambulanţă sunt incapabile să asigure primul ajutor.În Clisura Dunării au fost semnalate mai multe cazuri în care turiştii au fost muşcaţi de vipere.

Cazurile în care viperele ajung în apropierea turiştilor se înmulţesc pe zi ce trece în Banat, mai ales în Clisura Dunării. Anul trecut, numai pe drumul dintre localităţile Moldova Nouă şi Orşova, zece oameni au cerut ajutor, spunând că au fost atacaţi de vipere. Şi în acest an, viperele au „ieşit” pe drum, chiar în prezenţa reporterilor de la „Adevărul”, în timp ce aceştia se aflau în Clisura Dunării.

Pe timp de secetă, viperele vin la apă

„În perioada de secetă creşte foarte mult numărul insectelor din preajma apei, iar rozătoarele, care se hrănesc cu aceste insecte, coboară spre apă. Odată cu ele, coboară tot lanţul trofic, inclusiv viperele”, spune Marian Jiplea, directorul Parcului Natural Porţile de Fier. Autorităţile trebuie să fie pregătite cu ser antiviperin.

Direcţia Silvică Reşiţa însă nu are nicio fiolă de antiviperin, iar Parcul Natural Porţile de Fier mai are doar două fiole. Cu toate acestea, potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică, Sorina Fleischer, „suntem singurii din ţară care avem cinci fiole ce nu au depăşit termenul de valabilitate”.

Criză de ser antiviperin

„Au fost cazuri în care am avut turişti muşcaţi de viperă, iar cea mai apropiată sursă de ser antiviperin era Budapesta”, povesteşte însă Andrei Szabo, preşedintele Asociaţiei Euroland Banat. Numărul reptilelor din Banat a crescut foarte de mult în ultima vreme. Anul acesta, spun specialiştii, este propice dezvoltării reptilelor, numărul vertebratelor cu sânge rece crescând foarte mult, din cauza schimbărilor climatice.

„Turiştii trebuie să fie foarte atenţi şi nu vrem să creăm panică. Viperele cu corn nu sunt agresive, dacă nu sunt provocate. Am comandat trei truse antişarpe din Cluj, dar ser antiviperin nu avem”, explică Gheorghe Cipu, ranger în Parcul Natural Cheile Nerei-Beuşniţa.

În momentul demarării proiectului „Pinul Negru de Banat”, Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin a achiziţionat zece fiole de antiviperin pentru Parcul ­Naţional Domogled-Valea Cernei. Acestea nu mai pot fi folosite, pentru că termenul de valabilitate a expirat.

Închisoare pentru uciderea viperei cu corn

image

Când e secetă, viperele coboară de pe stânci pentru hrană



Viperele cu corn sunt o specie ocrotită de lege în Uniunea Europeană. Uciderea intenţionată a acestei specii se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă penală. „Turiştii însă nu trebuie să intre în panică. În zonele noastre, viperele cu corn stau pe stânci, la soare şi fug de oameni. Din nefericire însă, au fost şi cazuri în care oamenii au fost atacaţi. În 2007, a fost muşcată o fetiţă”, spune Mihaela Sandu, ranger în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei.

Vipera cu corn este o specie protejată atât de legislaţia europeană, cât şi de cea din România. „Conform articolului 52 din Ordonanţa de Urgenţă 57/2007, uciderea acestei specii se pedepseşte cu închisoare de la trei luni până la an sau cu amendă penală de la 30.000 de lei până la 60.000 de lei”, precizează Bogdan Bădescu, ranger în Parcul ­Naţional Semenic-Cheile Caraşului.

Bădescu atrage atenţia că în zonă sunt persoane care capturează şi vând pentru venin vipere cu corn, riscând chiar rigorile legii. De altfel, nu de puţine ori copiii din satele de pe Valea Almăjului sau Caraşului prind vipere ca să se joace cu ele.

Turiştii să se trateze singuri

image

Copiii din Ciclova au prins vipere în sticlă ca să se joace cu ele


„În caz de muşcătură, persoana trebuie transportată la cel mai apropiat punct sanitar. Puii sunt la fel de veninoşi ca şi exemplarele adulte. Nu sunt însă agresive şi nu muşcă decât atunci când sunt provocate”, spune Olga Ghibuş, specialist în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin.

Căldura şi seceta din ultima vreme atrag însă viperele cu corn tot mai aproape de casele oamenilor. Turiştii care ajung în această zonă sunt sfătuiţi să fie atenţi pe unde calcă. Cei mai expuşi sunt cei care aleg pentru vacanţă Clisura Dunării, unde viperele coboară până pe drumul naţional ce leagă Orşova de Moldova Nouă.

În urmă cu câteva săptămâni la Moldova Nouă o persoană a fost muşcată de o viperă. A fost transportată la spitalul din Băile Herculane, unde se aflau din fericire patru fiole de ser antiviperin. Turiştii ar trebui însă să fie precauţi şi să aibă la ei fiole cu ser antiviperin. „Le recomandăm turiştilor să aibă la ei şi o trusă antişarpe, care se găseşte la farmacii. Conţine un cuţit sterilizat şi o pompă cu care se absoarbe veninul”, explică Valentin Balaban, şeful Serviciului Salvamont Caraş-Severin.

image
image

Când e secetă, rozătoarele coboară spre apă. Odată cu ele apar şi viperele.

image


Marian Jiplea
directorul Parcului
Natural Porţile de Fier


Cazul de la Herculane ascuns de medici

Un turist a fost muşcat în urmă cu doar câteva zile de o viperă cu corn chiar pe stâncile Domogledului. Pentru că era într-o zonă fără semnal, omul a trebuit să coboare pe propriile-i picioare până la poalele muntelui, unde a solicitat prin Serviciul Unic pentru Apel de Urgenţă 112 sprijinul medicilor. Serviciul de Ambulanţă Băile Herculane a preluat cazul şi l-a transportat pe turist la Spitalul Judeţean Drobeta-Turnu-Severin.

Medicul de pe salvare a luat din stocul de urgenţă al spitalului din Băile Herculane o fiolă de ser antiviperin. Cu toate acestea, Sorina Fleischer, directorul coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Caraş-Severin, le-a declarat reporterilor de la „Adevărul” că „nu a fost înregistrat la Spitalul de Urgenţă din Băile Herculane niciun caz de muşcătură de animale (mai ales, de viperă!) în ultimele şase luni”.

„Nu avem voie să dăm declaraţii presei“

image

Pescarii sunt cei mai vulnerabili în faţa viperelor



Sorina Fleischer este contrazisă însă chiar de şeful Serviciului de Ambulanţă din oraşul Băile Herculane, doctorul Laurenţiu Mărţuică. Pus în faţa faptelor, doctorul Mărţuică a recunoscut că „un turist a fost muşcat, dar nu pe tura mea, ci pe cea a domnului doctor Ionescu. Vă rog să vorbiţi cu purtătorul de cuvânt, pentru că noi nu avem voie să dăm declaraţii presei”, declară Laurenţiu Mărţuică.

Pentru a nu-i speria pe turişti, autorităţile încearcă să ascundă pericolul, mulţumindu-se doar să le atragă atenţia turiştilor să vină pregătiţi şi să se ferească de reptile. Dar cazurile reale, de turişti muşcaţi de viperele cu corn, nu sunt date publicităţii.

„Veneam de la Dubova şi ne îndreptam spre Moldova Nouă când, aproape de localitatea Berzeasca, o viperă a sărit în faţa maşinii. Din cauza vitezei, nu am reuşit să o evităm. Ştiu că sunt ocrotite de lege, dar nu îmi doresc să mă muşte. Sincer, îmi este teamă de vipere”, spune Cristina Luchian, o turistă de 19 ani, din Anina.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite