Bioenergoterapia chiar funcţionează?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bioenergoterapia chiar funcţionează?
Bioenergoterapia chiar funcţionează?

Gândirea sau starea de spirit îţi poate influenţa câmpul energetic şi, implicit, starea de sănătate fizică şi mentală, spun specialiştii. Există persoane care au capacitatea de a localiza şi de a echilibra aceste energii. Ei se numesc bioenergoterapeuţi.

Bioenergoterapia este o ştiinţă ezoterică, practicată pentru prima dată de Antonio Agpaoa, din Filipine, un vindecător legendar cu puteri paranormale. El practica aşa-numita „chirurgie psihică”, cu ajutorul căreia scotea tumorile fără bisturiu. Această procedură a fost apoi popularizată în întreaga lume, având tot mai
mulţi adepţi.

Gândirea influenţează câmpul energetic

Câmpul energetic (aura umană) este întreţinut de psihic şi poate fi influenţat de modul de gândire, de stările sufleteşti prin care treci sau chiar de câmpul energetic al altor persoane cu care intri în contact, explică specialiştii în bioenergoterapie. Această aură controlează starea şi forma corpului fizic.

Astfel, gândirea sau starea psihică negativă dezechilibrează câmpul energetic, afectând organismul. Bioenergoterapeutul are abilitatea de a echilibra acest câmp, care, în timp, va avea efect şi asupra organismului, contribuind la îmbunătăţirea sănătăţii fizice şi psihice.

Cum se procedează?

Bioenergoterapeutul învaţă să-şi controleze propriile energii, iar apoi să echilibreze câmpul energetic al altor persoane. După o frecare uşoară a palmelor, el le va aşeza direct pe zona afectată sau la o anumită distanţă, în funcţie de afecţiune. Va ţine palmele în acest fel, în general între 1 şi 3 minute, însă sunt cazuri în care şedinţa poate dura puţin mai mult, dar nu poate depăşi 10 minute. Şedinţele se fac zilnic, şapte zile consecutiv. Se face o pauză de la trei la şase săptămâni, iar apoi se repetă.

În acest timp, nu este necesar să urmezi un regim alimentar special. În timpul tratamentului, poţi simţi furnicături, o uşoară căldură sau o stare de relaxare. De asemenea, în primele trei sau patru zile de terapie este posibil să ai stări de somnolenţă şi să transpiri mai mult.

Ce afecţiuni se pot trata?

Există dovezi că bioenergoterapia poate trata un număr mare de boli cronice, în care medicina alopată nu a dat rezultate. Astfel, poţi apela la această metodă dacă ai probleme digestive, boli ginecologice, probleme  de fertilitate, tulburări endocrine, afecţiuni reumatice, epilepsie, diabet, hipertensiune arterială, probleme respiratorii, insomnii sau chiar cancer.

Bine de ştiut

-Pentru a da rezultate, este indicat să participi la toate şedinţele recomandate.
-Dacă urmezi un tratament prescris de medic, nu-l întrerupe fără sfatul acestuia.
-Este important să ai încredere în tine şi să nu consideri că aceastã metodă este singura care îţi poate rezolva problemele.
-Dacă suferi de o afecţiune gravă, trebuie să consulţi mai întâi medicul.
-După a doua serie de şedinţe poţi face un set de analize, pentru a vedea dacă problemele tale de sănătate s-au ameliorat.

Specialistul nostru
Tiberiu Molnar ,bioenergoterapeut

Pânã în prezent, am aplicat metoda în cazul a mii de persoane cu diverse probleme de sănătate. Procentul celor la care am obţinut o rezolvare totală este de aproximativ 80 la sută. Această evaluare diferă şi în funcţie de boalã şi de atitudinea pacientului faţă de propria viaţă.

De exemplu, în cazul unui chist ovarian, pacienta poate, după a doua serie de şedinţe, să facă o ecografie şi să observe că acesta a dispărut (se întâmplă în 90 la sută din cazuri). Cazurile cele mai frecvente în care sunt solicitat sunt: cancer, probleme digestive, afecţiuni ginecologice, tulburări endocrinologice, afecţiuni reumatice, epilepsie, diabet, tensiune arterială, probleme respiratorii, stres, insomnii şi foarte multe cazuri de infertilitate.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite