ArcelorMittal Galaţi depozitează ilegal mii de tone de deşeuri pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ArcelorMittal Galaţi depozitează ilegal mii de tone de deşeuri pe zi
ArcelorMittal Galaţi depozitează ilegal mii de tone de deşeuri pe zi

Combinatul siderurgic de pe malul Dunării, obligat să închidă halda de zgură încă de la 16 iulie, ignoră legea şi infestează pânza freatică. Autorităţile de mediu acuză conducerea ArcellorMittal că nu ţine cont de normele impuse în ceea ce pri­veşte depozitarea celor peste 60 de milioane de tone de deşeuri.

Mai citeşste şi:


„Multe dintre obligaţiile de mediu asumate de către societate sunt în strânsă legătură cu proiectul tehnic de închidere a haldei. Majoritatea măsurilor nu au fost îndeplinite la timp de ArcelorMittal. Am  anunţat şi Garda de Mediu. Probabil, combinatul va fi amendat până când va depune proiectul”, a declarat pentru „Adevărul”, Liliana Cornea de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi.

În acest moment, gestionarea deşeurilor se face în baza prevederilor din Autorizaţia Integrată de Mediu nr. 30/2007 şi în baza unui proiect tehnic de valorificare ce nu mai este valabil, deoarece a fost întocmit în timpul exploatării haldei. „Cei de la ArcelorMittal au amenajat un fel de spaţiu temporar de stocare a deşeurilor nepericuloase, ca alternativă la depozitul ce ar fi trebuit­ construit. Această soluţie a fost acceptată însă de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului”, mai spune  ­Liliana Cornea.

Haos la haldă

Halda este închisă pentru depozitare, însă recuperarea fierului vechi este permisă în continuare. „Ei dau vina pe cei care fură fier vechi, însă valorificarea nu este corespunzătoare. Se face după un proiect care nu ţine cont de relieful actual al haldei”, spune Ingrid Miron, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Galaţi. Nici autorizaţia de gospodărire a apelor nu a fost încă obţinută.

„Au fost depuse documentele, urmează să decidă Direcţia Apelor Prut, dacă le va da sau nu autorizaţia”, susţine Liliana Cornea. „Este o gravă problemă de percepţie. Pentru noi,  pârâul Mălina din apropierea haldei este un curs natural de apă. Cei de la combinat însă tratează pârâul ca pe un fel de canal deversor”, declară Mihai ­Turcu, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Galaţi.

Deşeuri transportate clandestin 

Conducerea ArcelorMittal  îşi depozitează în continuare deşeurile într-o latură a vechii halde, care ar fi trebuit să fie închisă, şi declară că a făcut un „depozit de tranzit”. Deşeurile sunt valorificate către terţi. Este vorba de circa 1.000 de tone de deşeuri pe zi, care nu se ştie unde ajung. Combinatul nu poate demonstra cui şi câte deşeuri vinde, în ciuda faptului că Garda de Mediu a cerut documente doveditoare, şi nici nu are autorizaţie pentru comercializarea deşeurilor.

Combinatul ignoră autorităţile de mediu

Halda de zgură a ArcelorMittal este, de fapt, un munte de gunoaie „bătrân” de  41 de ani, cu „piscuri” de peste 100 de metri înălţime, ce se întinde pe un milion de metri pătraţi. Acolo s-au adunat în timp aproape 60 de milioane de tone de deşeuri, iar ritmul actual de depozitare este de 1.000 de tone pe zi.

Potrivit Acordului de Mediu, combinatul trebuia să închidă halda la 16 iulie 2009 şi să amenajeze un nou depozit, care să respecte legile europene în vigoare. Această obligaţie nu a fost luată în seamă de ArcelorMittal, depozitul nou ce trebuia construit nu există, iar documentaţia pentru închiderea vechii halde nu a fost întocmită.

Garda de Mediu, în alertă

Comisarul-şef al Gărzii de Mediu Galaţi, Mihai Turcu, ne-a confirmat faptul că săptămâna aceasta se desfăşoară un control pe platforma ArcelorMittal. Contactat telefonic de reporterii „Adevărul”, purtătorul de cuvânt al Administraţiei ArcelorMittal, Dorian Dumitrescu, a refuzat să facă vreo declaraţie în legătură cu halda de zgură a combinatului.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite