Când isprăvile cu poliţişti sunt mai haioase decât bancurile

Istoria Poliţiei Române este interesantă, însă ea poate fi şi savuroasă prin unele fapte poliţieneşti Sunt mai haioase, numai că nu încep cu "Cică..." Şi nu încep aşa, pentru că

Istoria Poliţiei Române este interesantă, însă ea poate fi şi savuroasă prin unele fapte poliţieneşti

Sunt mai haioase, numai că nu încep cu "Cică..." Şi nu încep aşa, pentru că sunt fapte reale, nu bancuri. "Căpitanul de istorie" Florin Şinca adună, din diferite epoci, isprăvi poliţieneşti pe care le redă măiastru. Sunt savuroase! Sunt cu poliţişti!

Un ordin poliţienesc stârneşte confuzie printre… gardieni

În vremea domniei lui Barbu Ştirbei (1849-1853 şi 1854-1856), bântuind holera în Bucureşti, la ordinul prefectului, funcţionarii Poliţiei Capitalei au lipit pe zidurile clădirilor următorul ordin: ,,Fiind holeră, poruncim cetăţenilor cari se întorc după dece cesuri din noapte acasă să nu cânte pe drum, nici să nu facă sgomot''.

Nu se ştie ce legătură avea holera cu zgomotul. Într-una din nopţi, pe la ora 12, câţiva tineri cheflii se întorceau cântând de la cârciumă. Un gardist le aţine calea, cu gând să-i ducă la poliţie şi-i întreabă: ,,Cum domnilor? N-aţi citit porunca? Cine se întoarce acasă după zece noaptea nu are voie să cânte!'' ,,Am citit! - răspunse unul dintre ei - dar noi nu ne întoarcem acasă. Noi mergem într-altă cârciumă!'' Neaşteptatul răspuns a nedumerit iremediabil pe gardian, care, neştiind ce să mai zică, i-a lăsat să plece.

A doua zi, ordinul poliţienesc fu schimbat, astfel: ,,Fiind holeră, poruncim cetăţenilor să nu facă sgomot şi să nu cânte pe drum după dece cesuri noaptea, ori se întorc acasă, ori nu se întorc!''

A intrat să se încălzească în… beciul Agiei

Într-una din zilele anului 1803, o oarecare Gherghina se jăluieşte domnitorului Constantin Ipsilanti pentru că a fost închisă pe nedrept la Agie. Cercetându-se cazul, se constată că împricinata a rămas din greşeală la beci, unde intrase… să se încălzească.

Faptul l-a determinat pe vodă să scrie pe raportul lui Grigore Ghica: ,,A intra muiere şi a se băga singură pe sineşi la gros, aceasta nu se poate (…) lucru ce nu este de crezut să fie cu voia ei, a se încălzi două săptămâni la gros''.

Birjarul n-avea fudulii

Un caz prezentat în presa anilor 20 ai trecutului secol este cel al Elenei Cacip, de 20 de ani, din Bucureşti, travestită în bărbat şi care şi-a luat numele de Ghiţă Anastasescu, ,,îndeplinind de mai multă vreme atributele bărbatului''. Nu se spune care ,,atribute''. Fiind servitor - sau servitoare! -, comite mai multe furturi de la stăpân, iar în vremea ocupaţiei germane, travestită în militar, ,,s-a ataşat unui regiment de artilerie''. După război ajunge birjar în Focşani şi este arestată la o razie poliţienească. Dusă la medic, se constată că birjarul n-avea fudulii.

În Bucureşti, cu trei feluri de viteze

,,Capitala noastră este poate singura în care se mai poate vedea în acelaşi timp şi mai pe toate străzile o circulaţie cu trei feluri de viteze: a automobilelor, a trăsurilor şi a căruţelor înhămate cu cai şi a carelor de povară trase de boi''. (revista ,,Paza'', 1939)

A uitat cum se deschide uşa

,,Sofia Goldenberg, în vârstă de 48 ani, din str. Vasile Cârlova nr. 21, punând benzină într-un Primus aprins, maşina a făcut explozie, provocând incendierea încăperii. Femeia, voind să fugă afară, zăpăcindu-se, a uitat că uşa se deschidea înăuntru, astfel că, în timp ce tot împingea în ea, a fost cuprinsă de flăcări, alegându-se cu arsuri grave pe tot corpul. Salvarea fiind anunţată, la faţa locului s-a dus d. Ghiţă Marin, care i-a dat accidentatei primele îngrijiri necesare, transportând-o apoi cu o ambulanţă la spitalul Caritas, unde a fost internată''. ("Universul", 6 ianuarie 1944)

Cerşetorie

În Bucureştiul de acum aproape două veacuri, Eforia Caselor făcătoare de bine era cea care se îngrijea de cerşetori, având o secţie anume desemnată, numită ,,Casa cerşetorilor''. Cu alte cuvinte, o instituţie a Ţării Româneşti (Eforia era ceea ce-i un minister acum) avea în sarcină această problemă.

Aflăm din ,,Almanachul Curţii şi al Statului'' (1836) că numărul celor ce apelau la mila publică se ridica la 101, iar 41 dintre aceştia erau familişti. Ei erau opriţi a cerşi pe uliţe şi în preajma bisericilor, beneficiau de 15 lei ,,pensie'' şi un rând de haine, care li se dădea de Paşti. Celor până la 18 ani, legea pentru înfrânarea vagabondajului şi cerşetoriei le aplica ocrotirea, asigurându-le şi ,,educaţia''; cei infirmi erau internaţi în aziluri, însă ,,nicio ocrotire nu se va da celor cari, deşi apţi pentru muncă, îmbrăţişează degradatoarea îndeletnicire a cerşitului'', considera un anume D. Ventura, de la Asistenţa Socială.

În Bucureştiul anului 2007, cerşetoria şi vagabondajul constituie în continuare o problemă şi nu cerşesc neapărat cei ce-ar avea nevoie (a ajuta semenul la ananghie e creştineşte!), cât adevărate reţele. Până şi acestei noţiuni i s-a deturnat semnificaţia…

,,Jurnaliştii''

,,Înfriguraţi de mersul grabnic al unei civilizaţii care constă - pare-se - mai mult în ţintiri ideologice, decât în rezultatele practice şi în scopurile finale generale, decât în sporul individual ale celor ce alcătuiesc masele, civilizaţia anterioară războiului uită chestiunea cea mai importantă, care trebuie să preocupe societatea, şi anume copiii''. (Dr. Eugen Boureanu, subdirector al Asistenţei Sociale, 1921).

Este vorba de copiii de 6-16 ani de pe str. Sărindar, ,,murdari, respingători ca înfăţişare, cu atitudini şi gesturi pervers de îndrăzneţe, cu un vocabular de un colorit simbolic, gălăgioşi, neastâmpăraţi, se frământă de-a valma, se înjură, se aleargă, se bat, îmbrâncesc trecătorii, murdăresc locul…''

La apariţia ediţiilor de seară ale ziarelor, ,,irup în Calea Victoriei şi în localurile publice, răcnesc şi înjură, pentru a se întoarce cu câţiva gologani pe care-i duc unor părinţi mizerabili, beţivi şi leneşi, cari îi exploatează''. Sunt ,,auxiliarii preţioşi ai presei mari, apostolii analfabeţi ai culturii''. Băieţii ,,îşi fac aici ucenicia delictului'', iar fetele vor contribui într-o zi ,,la sifilizarea copiilor de oameni cumsecade".

Dacă aceşti nenorociţi erau necesari marilor cotidiene, niciunul dintre marii editori îmbogăţiţi nu s-a gândit să-i bage într-o şcoală, să-i spele, să le dea o uniformă''. (Argus, 1921).

Fiind holeră, poruncim cetăţenilor cari se întorc după dece cesuri din noapte acasă să nu cânte pe drum, nici să nu facă sgomot
Ordin al prefectului, din timpul domniei lui Barbu Ştirbei