Din ce cauze pot apărea herniile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă ai o meserie care presupune ridicarea de greutăţi, trebuie să ştii că ai un risc mai mare de a face hernie, atât abdominală, cât şi la nivelul coloanei vertebrale. Însă aceasta nu este nici singura şi nici cea mai frecventă cauză a herniilor. Află care sunt celelalte.

Indiferent că sunt abdominale sau de disc, herniile se produc prin acelaşi mecanism: un organ sau un fragment dintr-un organ iese din zona în care ar trebui să se afle. În multe dintre aceste situaţii, după o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, hernia trebuie „corectată” chirurgical.

Discurile vertebrale „îmbătrânesc” odată cu noi


Şocurile produse de mişcări precum săritul sau ridicarea unor greutăţi sunt atenuate cu ajutorul unor amortizoare naturale numite discuri intervertebrale. Acestea unesc vertebrele. Un fragment dintr-un disc poate ieşi din spaţiul în care „domiciliază”, producând astfel hernia. De multe ori, vinovată pentru apariţia herniei de disc este înaintarea în vârstă. Pe măsură ce îmbătrânim, discurile intervertebrale pierd o parte din lichidul care ar trebui să le menţină flexibilitatea. Din această cauză, discurile intervertebrale se pot deplasa şi rupe. Aceleaşi consecinţe le pot avea şi activităţile fizice solicitante pentru coloană, cum ar fi ridicarea de greutăţi sau răsucirile bruşte. Însă, potrivit specialiştilor, obezitatea tinde să devină cea mai frecventă cauză a herniilor de disc. Pentru o persoană vârstnică, ale cărei discuri intervertebrale sunt mai puţin flexibile, chiar şi un traumatism minor sau numai câteva kilograme în plus pot fi suficiente pentru a provoca o hernie de disc.


Netratată, poate duce la paralizie


Dacă hernia de disc provoacă o compresie a nervilor, ea va cauza durere. Consultarea unui medic neurochirurg nu trebuie amânată până când durerea devine insuportabilă, pentru că, în multe cazuri, o intervenţie chirurgicală promptă va permite o recuperare totală. Există situaţii în care persoana care a suferit hernia de disc merge la medic abia atunci când îşi simte piciorul amorţit ori, mai grav, când nu mai poate merge bine din cauza unei paralizii. În asemenea cazuri, prelungirea compresiei nervoase poate face recuperarea mai lungă şi mai dificilă. Pe lângă acestea, persoana afectată se expune riscului de a rămâne cu o parte dintre paraliziile preexistente operaţiei. Numai un specialist neurochirurg poate decide momentul oportun operaţiei, în funcţie de severitatea simptomelor şi de impactul asupra stilului de viaţă. 


Grăsimea pune presiune pe abdomen


Când un organ sau un fragment din el iese prin peretele abdominal, vorbim de o hernie abdominală. În majoritatea cazurilor, intestinul subţire (o parte) este cel care iese. În funcţie de zona pe care se formează, herniile abdominale sunt de mai multe tipuri: inghinală, femurală (sau crurală), ombilicală, hiatală şi incizională (provocată de incizii). Înaintarea în vârstă creşte riscul de a face o hernie abdominală, ca şi în cazul celor de disc. Muşchii abdominali se slăbesc pe măsură ce înaintăm în vârstă şi permit formarea unor orificii prin care intestinul iese. Pe lângă aceasta, orice lucru care duce la creşterea presiunii în cavitatea abdominală poate favoriza aceste tipuri de hernii. Este vorba despre ridicarea de greutăţi, tusea persistentă, de acumularea de lichid în abdomen (ascită), de efortul crescut şi repetat în timpul defecării şi despre grăsimea din zona taliei. Gravidele sunt şi ele mai predispuse la hernie, la cea ombilicală în special.


Vărsăturile, un semnal de alarmă


Herniile abdominale au aspectul unor umflături. Acestea pot să nu evolueze şi să nu creeze neplăceri toată viaţa. Însă alteori, conţinutul abdominal nu mai poate fi împins înapoi şi fluxul de sânge către acesta poate fi afectat. Pentru că nu mai primeşte oxigen şi nutrienţi, ţesutul care a ieşit prin peretele abdominal moare. Persoana la care hernia a evoluat astfel va avea simptome precum greaţă, vărsături, dureri ale întregului abdomen (şi nu doar în jurul herniei), senzaţie de abdomen plin şi, uneori, febră. Intervenţia chirurgicală devine o urgenţă în asemenea cazuri.


De ce apar la nou-născuţi


Herniile se pot dezvolta nu doar la adulţi, ci şi la bebeluşi. Ei pot veni pe lume cu hernii localizate cel mai adesea în zona ombilicului sau în cea inghinală. Cele ombilicale apar ca urmare a faptului că peretele abdominal este incomplet dezvoltat la naştere, iar cordonul ombilical trece printr-un orificiu al muşchilor. Herniile inghinale se formează atunci când canalul inghinal, cel care permite coborârea testiculelor în viaţa intrauterină, nu se închide complet şi permite ţesuturilor din abdomen să iasă prin peretele abdominal. Şi fetele au acest canal inghinal, aşa încât şi ele pot face hernie inghinală.

Specialistul nostru

Dr. Cătălin Copăescu
medic primar chirurgie generală
competenţe în chirurgie laparoscopică

tel. 031.20.80.90

Diminuarea rezistenţei peretelui abdominal odată cu înaintarea în vârstă este o cauză importantă de producere a herniilor abdominale şi o explicaţie pentru faptul că majoritatea apar la vârsta a treia. În ceea ce priveşte obezitatea, ea favorizează în special hernia ombilicală şi cu deosebire la femei. Excesul ponderal, mai ales grăsimea abdominală, este şi un risc major pentru apariţia herniilor postoperatorii. O altă cauză importantă de scădere a rezistenţei peretelui abdominal o reprezintă bolile consumptive, adică acele suferinţe care afectează în ansamblu organismul, cum ar fi cancerele. De aceea, este important de stabilit contextul în care a apărut hernia, cauza care a determinat-o.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite