Cum îi vorbeşti copilului despre sex

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curiozitatea copiilor în ceea ce priveşte sexualitatea creşte odată cu vârsta. Dacă cel mic a început deja să pună întrebări, iar tu te simţi stânjenit, iată cum trebuie să abordezi problema.

Oricât de ciudat ţi s-ar părea să vorbeşti despre sex cu copilul tău, o astfel de discuţie e mai mult decât binevenită, pentru că vă poate scuti de neplăceri. Oricum, el are acces la astfel de informa­ţii oriunde: când iese la joacă, când deschide tele­vi­zo­rul sau când navighează pe Internet. Iar ceea ce aude poate să nu fie tocmai corect sau ceea ce ţi-ai dori tu ca el să afle.

De la ce vârstă începi să-l „instruieşti”

Încă de la vârsta de 3-4 ani, copilul vrea să ştie cum a venit pe lume. La cinci ani, acesta pune deja întrebări legate de diferenţele dintre un băiat şi o fată.

Ar fi bine să aveţi mici discuţii care implică sexualitatea încă de la vârste fragede. Astfel, pe măsură ce curiozitatea lui va creşte, vei fi şi tu mai pregătit şi va fi mai puţin stânjenitor pentru amândoi. Pubertatea este o perioadă dificilă, cu multe transformări, deci până la vârsta de 11 ani este bine să ştie ce se întâmplă cu corpul lui şi de ce.

Dacă vei începe să comunici cu copilul tău deschis, amândoi veţi beneficia de o serie de avantaje. Pe de o parte, cunoaşterea propriului corp de la o vârstă fragedă îl va ajuta să îşi dea seama atunci când un adult se comportă sau îl atinge inadecvat. În plus, discuţiile deschise dintre voi îl vor încuraja să vină la tine oricând are o problemă.

Dacă atunci când ajunge la vârsta pubertăţii, îi vorbeşti despre sarcină sau boli cu transmitere sexuală, copilul va şti să-şi ia măsuri de precauţie şi să aibă mai bine grijă de el. Fă tot posibilul ca acesta să cunoască toate problemele pe care le implică viaţa sexuală şi astfel riscul de a începe să experimenteze înainte de fi pregătit va fi mai scăzut.


Ce paşi trebuie să urmezi

Încearcă să fii cât mai explicit, pentru ca cel mic să înţeleagă! Pune-ţi ideile în ordine înainte de a începe discuţia. Poţi apela la diverse surse (internet, cărţi) pentru a obţine toate informaţiile de care ai nevoie.

Notează ceea ce vrei să spui, exersează şi ai grijă să nu îi spui mai mult decât ai vrea să afle la vârsta pe care o are.

Fii cât mai relaxat şi natural posibil, pentru că astfel îl vei ajuta şi pe el să se simtă confortabil atunci când te abordează şi doreşte să pună întrebări.

Ar fi bine să ai un punct de pornire. De exemplu, dacă amândoi cunoaşteţi o femeie însărcinată, poate fi un context bun de a începe discuţia şi de a-i explica cum se concep copiii.

Alege un moment în care petreceţi în mod normal timpul împreună: în vacanţă, în timp ce-şi face lecţiile sau după ce s-a terminat un program la televizor. Astfel, conversaţia va fi mult mai naturală.

Cere-i şi lui părerea. Dacă nu vei fi doar tu cel care vorbeşte, copilul se va simţi apreciat şi se va implica mai mult în conversaţie.

Pregăteşte-te şi pentru întrebări mai dificile. Copiii sunt curioşi şi, dacă te întreabă ceva pentru care nu eşti pregătit, poţi amâna răspunsul pe mai târziu. Dacă întrebarea este rezonabilă însă, răspunde-i.

Nu vorbi despre sex doar din punct de vedere fizic, ci adu în discuţie şi aspectele emoţionale ale actului. Explică-i că sexul este ceva special, care se întâmplă între doi parteneri care se iubesc şi care sunt pregătiţi pentru asta.

Nu lăsa ca sexul să devină un subiect tabu. Copilul poate, astfel, să ajungă la maturitate şi să creadă că sexul este ceva greşit, când de fapt este o parte a unei relaţii normale şi sănătoase între doi parteneri care se iubesc.

Specialistul nostru

Lena Rusti psiholog psihoterapeut Mentarex Consult tel. 0720.554.854

Ideal este ca cel mic să nu crească într-o lume asexuată şi, dintr-o dată, să aibă revelaţia sexualităţii. Pudoarea şi reţinerile adulţilor fac parte din educaţie şi îi pot imprima copilului reţineri şi inhibiţii care vor influenţa ulterior dezvoltarea sa sexuală.

Pentru un copil care creşte în sânul unei familii, subiectele sexuale trebuie să fie prezentate în mod firesc şi explicate la nivelul vârstei la care se află el. Cu cât suntem mai atenţi la schimbările şi curiozităţile sale, cu atât vom evita probleme şi tensiuni care se pot ins­tala în comunicare.

Este bine să ţinem cont de faptul că, deşi nouă ne-au lipsit anumite informaţii când eram copii, trebuie să ne depăşim pudoarea şi să oferim ceea ce am fi vrut să primim la rândul nostru.

Fii deschis!

Asigură-l pe cel mic că poate veni la tine oricând are o problemă, o întrebare sau o nelămurire.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite