De ce se tem cel mai mult părinţii?
0
Este un lucru perfect normal să fii un părinte grijuliu. Însă nu uita că temerile exagerate sau cele nejustificate îi pot face copilului mai mult rău decât bine.
Din prima clipă a sosirii pe lume a micuţului, este normal să fiţi copleşiţi de griji şi temeri.
Încă de pe acum, părinţii au incertitudini legate de capacitatea lor de a oferi copilului tot ceea ce este mai bun pe lume, de a-l feri de boli, de a se ocupa de educaţia lui şi lista este departe de a se opri aici. Acestea sunt griji perfect normale.
Există însă şi temeri nejustificate, care vă pot transforma într-un părinte excesiv de protector.
Dacă se îmbolnăveşte?
Poate cea mai mare grijă a părinţilor este cea legată de sănătatea copilului. Îţi mai aduci aminte când te trezeai la mijlocul nopţii ca să vezi dacă bebeluşul tău respiră? Este posibil să te preocupe şi faptul că, deşi este mărişor, nu a început încă să vorbească, că nu a luat suficient în greutate, „precum ceilalţi copii”, sau că are febră când îi dau dinţişorii.
Atunci când vine vorba de sănătatea copilului tău, este bine să nu laşi să se agraveze unele simptome: mergi cu el la doctor, pentru ca lucrurile să nu se complice prea mult. Însă ai grijă să nu cazi în cealaltă extremă. De exemplu, nu îl înfofoli de teamă să nu răcească şi nu îl ţine închis în casă, pentru a-l proteja de boli.
Ce face atunci când rămâne singur acasă?
Vine un moment când copilul trebuie să rămână singur acasă. Pentru acest lucru, el trebuie să fie responsabil şi pregătit pentru a accepta această situaţie.
Înainte de a-l lăsa singur în casă, asigură-te că ştie să folosească telefonul pentru posibile situaţii de urgenţă sau că poate să deschidă şi să închidă aragazul. Arată-i că ai încredere în el, însă nu îl zăpăci cu telefoane „de verificare”.
Un părinte care manifestă prea multă nelinişte îi poate transmite şi copilului această stare.
Dacă are un accident?
Un accident se poate întâmpla oricând şi oricui, mai ales unui copil. Lasă-l să experimenteze, dar responsabilizează-l încă de mic. Pentru aceasta, implică-l în diverse activităţi şi indu-i ideea respectării unor reguli.
Învaţă-l să treacă strada numai la culoarea verde a semaforului şi să se asigure înainte de a traversa. Nu îi lăsa la îndemână medicamente, detergenţi sau alte produse care ar putea să îi facă rău.
Şi copilul are grijile lui
Este greşit să crezi că, atâta vreme cât are tot ce îi trebuie, copilul nu are nicio grijă. Unele evenimente îl pot marca pentru o perioadă mai mare.
De exemplu, decesul unei rude apropiate, divorţul părinţilor sau chiar apariţia celui de-al doilea copil în familie şi schimbarea şcolii îi pot tulbura copilului echilibrul emoţional. Ca părinte, ascultă-i grijile şi încearcă să îi redai încrederea în el.
Dacă intră într-un anturaj nepotrivit?
Este normal să te preocupe ce prieteni are copilul tău. Cu cât comunici mai mult cu el şi afli ce îl interesează, cu atât va fi mai puţin tentat să îşi găsească un confident în altă parte. Nu toţi amicii lui îţi vor fi pe plac, însă nu lua măsuri drastice de a interzice prietenia cu ei decât în cazul în care este periclitată siguranţa şi conduita normală a copilului.
De asemenea, ia măsuri înainte de a fi prea târziu atunci când adolescentul este tentat sau poate a încercat deja să consume substanţe periculoase, precum drogurile. Sfătuieşte-l să nu ofere necunoscuţilor informaţii despre el şi despre familie.
Specialistul nostru
Lena Rusti
psiholog psihoterapeut
Părinţii se pot îngrijora pentru infinit de multe lucruri. Cele mai frecvente griji sunt cele care vin din dorinţa de a se securiza pe ei înşişi că sunt buni părinţi: că fac tot ce trebuie pentru copiii lor „ca la carte”, că ceea ce fac va fi recunoscut ca atare, că nu vor fi blamaţi pentru eşecurile ca adult ale copiilor lor.
Ducând aceste griji la extrem, ei încep să îşi asume tot mai multă responsabilitate, pentru a fi siguri că lucrurile sunt „aşa cum trebuie”. Fără să îşi dea seama, ei preiau pe deplin controlul asupra vieţii copilului, dar şi responsabilităţile pe care acesta ar trebui să şi le asume.
Treptat, copilul se deresponsabilizează aproape direct proporţional cu măsura în care părintele se supraresponsabilizează. Pe termen lung, părinţii ajung să îşi confirme, de fapt, frica lor cea mai mare: copiii pot ajunge să eşueze social, pentru că părinţii nu au avut încredere în ei şi nu i-au lăsat la timpul potrivit să facă lucrurile pe care le puteau face şi singuri.
Se încarcă comentariile...
