De ce ezită bărbaţii înainte de a spune: vrei să ne căsătorim?

Înainte de a rosti cea mai importantă întrebare din viaţa lor, bărbaţii îşi pun dragostea la încercare. În cartea „What Could He Be Thinking?: How a Man’s Mind Really Works” („Ce se petrece cu adevărat în mintea unui bărbat?”), psihologul american Michael Gurian explică de ce bărbaţii se hotărăsc mai greu să se căsătorească.

În filme, scena cererii în căsătorie se desfăşoară după următorul scenariu: el, emoţionat şi îngenuncheat,­ deschide capacul cutiuţei în care străluceşte inelul cu diamant multifaţetat, după care pronunţă cuvintele magice: „Vrei să fii soţia mea?”.  Pe faţă i se citesc adoraţia pentru ea şi teama de a fi respins.

Pe chipul ei se îmbină surpriza, dragostea, un sens adânc al împlinirii şi acea frumuseţe dată de faptul că este adorată de un bărbat bun.  În viaţa reală, genunchiul îndoit este desuet, iar diamantul multifaţetat e scump. Rămân însă emoţia şi speranţele pentru viitor.

Femeile, în general, simt cum evoluează partenerii lor şi ştiu, înainte ca ei să spună că sunt gata să facă pasul către un angajament pe viaţă. Timp de câteva luni sau chiar ani întregi, bărbatul spune indirect „cred că te iubesc”, încercându-şi dragostea.

Toate cele 15 femei care au participat la un grup de discuţii moderat de psihologul Michael Gurian au fost de acord că „bărbaţii, spre deosebire de femei, se tem de angajamente”.

Aproape toate ştiau câte o excepţie, însă la fel de bine cunoşteau şi norma: bărbaţilor le ia mai mult timp să decidă că această legătură şi nu alta este cea pe care îşi vor clădi viaţa mai departe. Femeile, în general, se simt pregătite pentru pasul cel mare mai repede.

Nu e deloc surprinzător că bărbaţii încearcă să dovedească mai întâi lor înşile că sunt în stare de un astfel de angajament, scrie Michael Gurian, întrucât ei îşi construiesc întreaga viaţă pe teste, provocări şi dovezi de sine.

Instinct şi raţionalizare

Psihologul arată care sunt principalele motive pentru care bărbaţii se gândesc de două ori înainte de a cere mâna cuiva. Primul şi cel mai simplu motiv este biologic.

„Mulţi bărbaţi speră să amâne perioada în care se vor baza pe o singură femeie care să le satisfacă toate nevoile sexuale, pentru că sunt programaţi pentru varietate”, explică Gurian. Următorul motiv este financiar.

„Majoritatea preferă să aştepte până când sunt siguri că statutul lor e suficient de înalt pentru a face faţă viitoarei familii şi responsabilităţilor sociale. Mulţi dintre ei şi-au văzut taţii zbătându-se şi poate chiar eşuând în a câştiga pâinea familiei, iar asta este de-a dreptul înspăimântător. În schimb, cei ai căror taţi au reuşit pe plan social cunosc sacrificiile pe care aceştia le-au făcut ore interminabile de muncă, stres şi chiar moarte timpurie iar femeile nu apreciază aceste sacrificii la justa lor valoare.”

Un alt motiv pentru care bărbaţii sunt reticenţi la căsătorie este acela că se tem să devină responsabili pentru fericirea unei femei. „Bărbaţii sunt foarte isteţi: ei ştiu încă din adolescenţă că femeile îi fac principalii responsabili pentru fericirea lor. Nu-i o treabă uşoară să oferi unei femei nu doar siguranţă fizică şi financiară odată ce apar copiii, dar şi echilibru pentru viaţa interioară.”

De asemenea, bărbaţii se tem că nu vor putea să comunice emoţional cu copiii. „Bărbaţii nu au oxitocinele care pe femei le fac să aibă o legătură biochimică instinctuală cu cei mici.”­

De asemenea, creierul bărbaţilor se dezvoltă mai târziu în adolescenţă, astfel că femeia poate fi mai matură psihologic decât partenerul ei. În plus, bărbaţii nu au un ceas biologic care să-i preseze să se reproducă. Atâta vreme cât primesc sexul şi afecţiunea de care au nevoie, nu simt lipsa copiilor.

Prin urmare, bărbaţii au suficiente motive să nu se îndrepte spre altar pe cât de repede şi-ar dori femeile.

Identitate confuză

Capacitatea bărbaţilor de a parcurge etapele către un angajament puternic faţă de partenerele lor are legătură şi cu dezvoltarea identităţii personale. Adesea, ei se tem că se vor pierde pe ei înşişi în personalitatea partenerelor, că se vor „înfăşura” într-o viziune de viaţă şi viitor care nu le aparţine.

De altfel, e o teamă comună, însă bărbaţii sunt mai predispuşi la debusolare din cauza legăturii timpurii pe care fiecare dintre ei o au cu propriile mame, de care se separă atât biologic, cât şi psihologic. „Bagajul” instinctual pe care bărbaţii îl aduc „de acasă” în relaţiile lor include nevoia de independenţă. În schimb, femeile vin cu nevoia de contopire. „Într-o relaţie sănătoasă, cele două instincte contrare se echilibrează.

Dar echilibrul e aproape imposibil de atins dacă cei doi nu înţeleg ce fac. Şi este cu atât mai dificil dacă intimitatea tată-fiică şi separarea mamă-fiu nu s-au realizat complet”, explică Gurian.

Un bărbat care nu s-a separat complet de mama sa se poate angaja într-o relaţie serioasă în timp-record, dar senzaţia parteneriatului stabil e temporară. Cu timpul, lipsa unei identităţi clar definite va submina relaţia, din care bărbatul va simţi nevoia să scape.

Majoritatea bărbaţilor preferă să aştepte până când sunt siguri că statutul lor e suficient de înalt pentru a face faţă viitoarei familii şi responsabilităţilor sociale.