La ce sport este bine să îţi dai copilul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La ce sport este bine să îţi dai copilul
La ce sport este bine să îţi dai copilul

Creşterea rezistenţei organismului şi îmbunătăţirea coordonării mişcărilor sunt beneficii demonstrate pe care mişcarea le aduce copilului tău.

Referitor la activităţile fizice, prima întrebare pe care şi-o pun mai toţi părinţii este legată de vârsta la care poate să înceapă să facă sport copilul lor, mai ales că în ultima perioadă se vorbeşte chiar şi despre bebeluşi de trei luni care ştiu deja să înoate. De fapt, doar după 6-7 ani, capacităţile fizice ale copilului îi permit să practice regulat un sport, spun specialiştii.

Preferinţe în funcţie de personalitate

Dacă la prima întrebare ai găsit răspunsul, probabil te întrebi ce activitate ar fi mai potrivită pentru copilul tău. Aici, este necesar să ţii cont şi de părerea micuţului. În general, personalitatea copilului „dictează“ tipul de activitate preferată. Vei observa astfel că, dacă este timid, va fi înclinat să aleagă karate, pentru a învăţa tehnici de apărare fizică.

Poţi şi tu să-l îndrumi să-şi aleagă un sport, astfel încât activitatea fizică să-i modeleze personalitatea. Dacă are foarte multă energie, îi poţi sugera sporturi solicitante, cum sunt atletismul sau schiul, iar dacă este introvertit, poţi să-i recomanzi sporturi de echipă, gen fotbal, baschet, handbal sau volei.

Alternativă  la obiceiurile nocive

image


Ţara noastră se clasează pe locul trei în Europa din punctul de vedere al numărului de copii obezi. Vinovate pentru acest lucru sunt alimentaţia de tip fast-food şi sedentarismul.

Pentru a combate obezitatea, specialiştii le recomandă copiilor să facă sport cel puţin o oră pe săptămână. Un  studiu efectuat de Fundaţia Britanică a Inimii, care a inclus peste 1.000 de copii de vârstă şcolară, arată că unul dintre trei copii face mişcare săptămânal mai puţin de o oră.

Specialistul nostru

Lena Rustipsiholog psihoterapeut

Sportul este o componentă esenţială în dezvoltarea armonioasă a unui copil. Mişcarea îl ajută să se coordoneze mai bine, să îşi dezvolte abilităţi care ţin de viteză şi de reacţii imediate. Dezvoltarea fizică a copilului este influenţată de mişcare. Sistemul muscular, respirator, circulator şi imunitatea au de câştigat de pe urma activităţilor fizice. Sportul îl face pe copil mai vesel, mai încrezător în el însuşi.

Orice sport este indicat, dar pe un copil îl ajută mult să practice şi sporturi de echipă, pentru că prin ele învaţă să coopereze, să socia-lizeze, să fie într-o echipă şi să îşi asume un anumit rol acolo, câştigând, prin iniţiativă şi dedicare, respectul şi aprecierea colegilor. De obicei, rolul pe care un copil şi-l asumă încă din primii ani de viaţă într-un sport de echipă spune foarte multe despre direcţia în care el are tendinţa de a se dezvolta în relaţiile sociale de-a lungul vieţii.

image
Viață de cuplu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite