Comunicarea dă longevitate cuplului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrurile pe care le faceţi împreună sporesc comunicarea  şi consolidează cuplul
Lucrurile pe care le faceţi împreună sporesc comunicarea şi consolidează cuplul

Cuplurile se formează pe baza unor afinităţi comune. Dar, cu toate acestea, nu poţi fi tot timpul şi în orice situaţie de acord cu partenerul. Pentru ca diferenţele de perspectivă să nu degenereze, este mai bine să afli cum să eviţi discordanţele.

În cuplurile stabile, apare adesea un tip de sincronizare care decurge din imitarea inconştientă a comportamentului celuilalt. Prin urmare, este normal ca fiecare membru al cuplului să se modeleze, fără niciun efort, câte puţin, în funcţie de celălalt. Specialiştii spun că acest fenomen facilitează colaborarea dintre parteneri şi că permite urmarea unor strategii comune cuplului.

Mai mult, fenomenul s-ar datora şi necesităţii de perpetuare a speciei, care impune partenerilor să contribuie la creşterea şi la protejarea urmaşilor, luând decizii comune. Dar scurtcircuite pot apărea oricând, chiar şi la cei care se cunosc de o viaţă.

Ţine cont de părerea partenerului

Dacă ştii că sunt lucruri care îl irită pe partenerul tău şi tu continui să le faci, atunci îţi asumi riscul ca situaţia să degenereze. Ţine cont de rugăminţile partenerului şi de părerile lui şi încearcă să îi faci pe plac atunci când ştii clar că îţi cere un lucru rezonabil.

Când trebuie să luaţi decizii dificile, care presupun consecinţe importante asupra vieţii voastre de cuplu şi asupra voastră ca indivizi, este bine să vă consultaţi şi să fiţi de acord cu privire la cea mai bună soluţie. Dacă doar unul dintre voi decide, iar celălalt trebuie să se supună, ultimul se poate simţi desconsiderat şi poate minimaliza rolul lui în cuplu.

Respectul faţă de partener este o condiţie absolut necesară menţinerii cuplului.

Proiectele comune sudează relaţia

Fiecare dintre voi poate avea visuri separate şi poate crede despre anumite dorinţe ale celuilalt că sunt irealizabile sau mai puţin importante decât ale sale. Însă, dacă poţi pune umărul la realizarea lor, este bine să te implici şi să-l susţii pe celălalt. Partenerul te cunoaşte deja şi ştie cu cât ai putea contribui, dacă ai dori, la realizarea visurilor sale. Dacă nu vei face acest lucru, celălalt s-ar putea simţi singur, neglijat şi neîncurajat să-şi atingă visurile. Iar această situaţie trebuei evitată, deoarece conduce la tensiune şi frustrări în interiorul cuplului.

Pasarea vinei nu rezolvă problema

Se întâmplă uneori ca decizii care păreau uşor de pus în practică să se transforme în adevărate pietre de încercare pentru voi. Poate fi vorba despre o achiziţie costisitoare, care se dovedeşte că nu merită efortul financiar, despre schimbarea unui loc de muncă cu altul care părea mai bun, dar care s-a dovedit mai rău, sau de mutarea domiciliului.

Chiar dacă v-aţi consultat îndelung şi până la urmă aţi luat o decizie de comun acord, este posibil să fii tentat, în momentele de slăbiciune, să reproşezi celuilalt că nu a fost de altă părere şi că nu a împiedicat cursul lucrurilor nefavorabile. Gândeşte-te că este nedrept să-i pretinzi să ştie lucruri pe care nici tu nu le-ai putut prevedea. Mai mult, tensiunile în plus nu schimbă lucrurile, din contră, le înrăutăţesc. De aceea, este recomandat ca în aceste situaţii să vă concentraţi împreună pe găsirea unor soluţii, în loc să vă lamentaţi şi să aruncaţi vina de la unul la altul.

Nu încerca să-ţi schimbi partenerul şantajându-l emoţional sau ameninţându-l.

Mentalitate: Comunicarea îi face pe parteneri să-şi câştige încrederea unul altuia.

Oferă-i încrederea ta

Poţi avea senzaţia că, fără implicarea ta, partenerul nu se descurcă. Dar controlul excesiv şi sfaturile gratuite pe care le oferi fără să fie cerute pot fi iritante. Prin urmare, chiar dacă pentru o perioadă partenerul va accepta tot felul de sugestii legate de felul în care se îmbracă, vorbeşte sau se comportă la muncă ori în familie, la un moment dat va obosi. Aşadar, lasă-i celuilalt libertatea de a fi el însuşi şi iubeşte-l pentru ceea ce este.

Specialistul nostru
Lena Rusti
psiholog psihoterapeut

image

Nu putem pretinde ca două persoane să se înţeleaga foarte bine, în mod constant, nelimitat. Însă o relaţie de cuplu reuşită nu este cea în care momentele de diferenţă de viziune nu există, ci una în care ele sunt rezolvate în mod constructiv, în care fiecare dintre parteneri încearcă alături de celălalt să găsească soluţia ideală pentru ca relaţia dintre ei să meargă bine.

Oricât de diferite ar fi convigerile fiecăruia, dacă încep să se vadă unul pe celălalt, să se asculte mai mult şi să lupte mai puţin doar pentru interesele lor personale în relaţie, atunci cuplul poate deveni unul de invidiat. Remedierea conflictelor începe prin comunicare consistentă. Fiecare trebuie să spună ceea ce simte şi să îl asculte pe celălalt, respectându-i în acelaşi timp opinia.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite