Ce rol au eroii din copilărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Încurajează-ţi copilul să se identifice cu supereroi cum este Superman
Încurajează-ţi copilul să se identifice cu supereroi cum este Superman

Supereroii din filme şi din desenele animate au toate calităţile pentru a deveni şi eroii copilului tău. Dar uneori, micuţii pot considera drept eroi şi personaje ce pot avea o influenţă negativă asupra lor.

Orice copil are nevoie de ajutor pentru a-şi construi personalitatea. Iar acest ajutor îi este oferit de o varietate de modele, de la mama, tata şi doamna educatoare până la Harry Potter, Superman ori Spiderman. Cu toate astea, petrecându-şi mult timp în faţa televizorului, copilul tău se poate raporta şi la personaje din lumea reală, extrem de mediatizate, dar care nu sunt tocmai modele de urmat. Şi, prin urmare, micuţul tău îşi poate dori să ajungă precum unii fotbalişti sau precum unii tineri care apar în emisiunile de scandal.

«Ce-ar face Spiderman în locul meu?»

Între şase şi opt ani, copiii sunt foarte solicitaţi emoţional, trecând de la grădiniţă la şcoală. De multe ori, ei nu sunt pregătiţi pentru acest pas important spre maturizare. Dar identificarea cu un anumit erou îi ajută să facă faţă mai uşor schimbărilor, să socializeze cu ceilalţi copii şi să îşi facă prieteni. În plus, în momentele dificile, cel mic se gândeşte: „Ce ar face Spiderman în locul meu?". Astfel, va trece mai uşor peste diverse obstacole.

Când preferă personajele negative

În unele cazuri, copiii aleg drept model personajele negative din filme sau din desenele animate, cum sunt Joker (din Batman) sau Draco Malfoy (din Harry Potter). Sunt puţine astfel de situaţii şi se întâmplă mai ales în cazul copiilor cu probleme în familie, agresaţi fizic sau verbal de părinţi ori de colegii de la şcoală. În orice caz, este bine ca părinţii să fie atenţi care sunt personajele preferate de copil şi să îi explice acestuia de ce unele personaje sunt „bune" şi merită să fie eroii lui, iar altele, care sunt „rele", nu.

Valori vs. non-valori

Există situaţii în care copiii se simt atraşi de personajele care apar frecvent la ştiri sau la emisiunile de divertisment, neputând încă să facă diferenţa între bine şi rău, între ceea ce este important şi ce nu. Este bine ca tu, ca părinte, să discuţi cu micuţul şi să afli ce personaje îi plac de la televizor şi, mai ales, de ce le preferă pe unele în defavoarea altora. Profită de răspunsurile lui pentru a-l învăţa să deosebească lucrurile importante de cele care pot fi considerate, mai degrabă, non-valori. Încurajează-l să se raporteze la supereroii din filme şi din desenele animate.

Indiferent că se impun prin forţa fizică, prin inteligenţă sau prin puteri supranaturale, majoritatea eroilor îi conferă copilului calităţi precum curajul şi dorinţa de a face dreptate.

Atenţie însă, multe dintre desenele animate difuzate de posturile pentru copii nu corespund seturilor de valori la care copiii ar trebui să se raporteze!

Uneori, pot duce la gesturi extreme

Chiar şi atunci când micuţul se identifică cu un personaj pozitiv, există anumite riscuri, atrag atenţia specialiştii. Când copilul este atât de prins în povestea eroului său încât începe să devină dificil să facă diferenţa între ceea ce este real şi ceea ce aparţine fantasticului, există riscul ca acesta să facă gesturi periculoase. De exemplu, au existat cazuri în care copiii care aveau drept erou un personaj cu capacitatea de a zbura au încercat şi ei să sară de la înălţime pentru a-şi testa puterile de zburător. Tot rolul părinţilor este de a se asigura că micuţul ştie să diferenţieze fantasticul de realitate şi imposibilul de posibil.

Harry Potter, un model la modă

După apariţia cărţilor şi filmelor cu Harry Potter, foarte mulţi copii nu doar că şi-au dorit să devină magicieni, ci au vrut să şi arate ca personajul principal. Astfel, părinţii nu au mai fost nevoiţi să ducă muncă de lămurire cu copiii să-şi poarte ochelarii. Ei au început să-i poarte de bună voie, cu o singură condiţie: să fie rotunzi şi să semene cu cei ai lui Harry.

Specialistul nostru
Lena Rusti psiholog psihoterapeut

Copiii au nevoie de modele. Personajele de filme sau de cărţi le dau dimensiuni eroice ale existenţei, care îi ajută să îşi formeze principii morale, calităţi umane şi visuri care îi motivează către a deveni adulţi buni.
Copiii ajung să se identifice cu anumiţi eroi în mod pozitiv, şi atunci ei pot fi încurajaţi, pentru că părinţii înţeleg avantajele acestui comportament.

Însă ei se pot identifica şi cu anumite personaje nu tocmai pozitive, pentru a se apăra sau pentru a nega probleme din viaţa reală. În acest caz, este important să nu lăsăm copilul singur (pentru că, evident, el se va refugia într-un personaj, doar pentru că simte că singur nu poate face faţă realităţii), ci să îl ajutăm şi să îi dăm suportul şi atmosfera de siguranţă şi de încredere de care are nevoie pentru a depăşi momentul dificil.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite