Ce câştiguri aduce un job de vară adolescentului?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un serviciu pentru perioada vacanţei nu mai este văzut de mult ca o modă occidentală în cazul tinerilor. Iar pentru un adolescent, este o experienţă necesară şi utilă.

În primăvara acestui an, adolescenţii americani au manifestat împotriva reducerii numărului de joburi de vară oferite în cadrul programelor dedicate tinerilor, sub efectul crizei. „Fără un astfel de job, tinerii ar fi pe străzi, făcând cine ştie ce, în loc să câştige bani", au declarat ei.

Dacă fiul sau fiica ta doreşte să se angajeze pe durata verii, nu poţi decât să te bucuri. În acest mod, nu doar că îşi va folosi timpul mai eficient, dar, în plus, îşi va testa abilităţile şi va învăţa ce înseamnă responsabilitatea muncii şi care este valoarea banilor. Chiar dacă simţi că informaţiile despre actuala piaţă a muncii te depăşesc, este bine să-i fii alături în încercarea de a găsi cel mai potrivit serviciu temporar.

Avantajele, mai mult decât materiale

Faptul de a avea un serviciu temporar îi oferă tânărului ocazia să-şi câştige primii bani, ceea ce îl va face să se simtă mai independent şi mai sigur pe el. În condiţiile actuale însă, este posibil să găsească mai degrabă servicii neplătite, constând în voluntariat sau în colaborări. Nu-l descuraja. Şi chiar dacă jobul va îmbina distracţia cu munca, va presupune, cu siguranţă, şi responsabilităţi.

Adolescentul va avea astfel ocazia să relaţioneze cu diverse persoane, va putea să se integreze într-un grup, să comunice mai bine şi să găsească soluţii în situaţii-limită. Iar experienţa acumulată în acest mod îi va fi de folos în viitor, indiferent de meseria pe care o alege. Angajatorii apreciază un CV care conţine nu doar studii, ci şi experienţă practică. Ea dovedeşte iniţiativă şi dinamism.

Implică-te în căutarea postului potrivit

Căutaţi împreună astfel de posturi temporare. Folosiţi site-urile de joburi şi anunţaţi-vă şi rudele în legătură cu intenţiile voastre. Alegeţi cea mai potrivită colaborare în funcţie de dorinţele, de personalitatea şi de abilităţile tânărului. Un adolescent pasionat de limbi străine poate deveni colaborator la un cabinet de traduceri sau la o ambasadă. Dacă îi place să scrie, poate să-şi facă cunoscute intenţiile unui ziar sau unui site.

Dacă e mai static, poate să lucreze ca operator de call-center, dacă interacţionează uşor cu oamenii, poate face sondaje de opinie, poate fi promoter sau reprezentant de vânzări. De asemenea, poate încerca figuraţia în filme, dacă îl interesează lumea cinematografiei.

Beneficii: Jobul de vară este util pentru viitor, chiar dacă nu e bine plătit.

Pas pentru viitor

Un job de vară este o ocazie foarte bună pentru ca adolescentul să-şi dea seama ce vrea să facă în viaţă. La această vârstă, tinerii sunt foarte nehotărâţi, iar lipsa unor consilieri specializaţi în şcoli îngreunează şi mai mult luarea unei decizii corecte în ceea ce priveşte alegerea profesiei. Prin practicarea unui serviciu temporar, tânărul va putea „să testeze" o meserie care îi trezeşte interesul, dar şi să-şi verifice aptitudinile.

Atenţie la anunţurile-capcană!

Mai ales în ceea ce priveşte locurile de muncă în străinătate, există riscul ca realitatea să fie alta decât cea prezentată în anunţ. Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a demarat la începutul acestui an campania „Traficul de persoane nu iartă", prin care atrage atenţia asupra posibilelor pericole ce pot apărea din lipsă de informaţii. Este necesar să verificaţi anunţul şi identitatea potenţialului angajator, atât pe internet, cât şi prin intermediul ambasadelor acestor ţări în România.

Specialistul nostru
Lena Rusti
psiholog psihoterapeut

image

Un adolescent responsabil are mai multe şanse să devină un adult responsabil. O activitate part-time sau de voluntariat îl ajută să se integreze mai bine într-o echipă, să îşi asume un program, responsabilităţi şi ierarhia unei organizaţii. El învaţă să aprecieze efortul depus şi satisfacţia unui lucru făcut bine sau a recunoştinţei unei persoane pe care a ajutat-o.

De aceea, mulţi adolescenţi sunt încurajaţi către o slujbă de vară, nu doar pentru bani, ci şi pentru beneficiul implicării într-o activitate. Voluntariatul îi ajută să vadă dacă au o motivaţie interioară către o anumită activitate.

Tinerii care îşi găsesc o colaborare potrivită cu abilităţile lor sunt mai încrezători în propriile forţe. Voluntariatul îi ajută să vadă dacă au o motivaţie interioară pentru o anumită activitate.

Viață de cuplu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite