Care sunt duşmanii dorinţei sexuale?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Totul e bine când partenerii îşi doresc acelaşi lucru. Ca, de exemplu, să nu facă sex. Aşa să fie sau e doar liniştea dinaintea furtunii? Lipsa dorinţei sexuale poate avea numeroase cauze şi depinde de fiecare cuplu să găsească o rezolvare pentru problema lor.

La prima vedere, lucrurile par a fi clare: „Nu am chef azi". Nu există o unitate de măsură pentru libido în afară de aprecierea persoanelor în cauză. De obicei, partenerii simt când au de-a face cu o toană sau cu o problemă serioasă. Dincolo de factorii care pot influenţa libidoul, ceea ce contează cel mai mult este dorinţa partenerilor de a face ca viaţa lor intimă să funcţioneze.

Creierul, principalul organ sexual

Dorinţa sexuală se naşte în creier. Este o emoţie pozitivă care depinde de factori psihici şi fizici specifici fiecărui cuplu şi de momentul din viaţa acelui cuplu. Astfel, în timp, rutina şi grijile zilnice pot transforma această emoţie, făcându-i pe cei doi să simtă că au rămas parteneri doar „la greu".

În plus, pot apărea evenimente care afectează comunicarea ori scad încrederea între parteneri, cu impact asupra dorinţei de a iniţia apropierea sexuală. Şi un stil de viaţă dezechilibrat poate fi de vină. O persoană care ia în greutate, care fumează mult sau care are o alimentaţie dezechilibrată îşi poate pierde interesul pentru sex.

Stresul, inamic notoriu

Se ştie că stresul stimulează secreţia de cortizol, hormon care ajută organismul să se adapteze la condiţiile solicitante. Acesta are efecte negative asupra testosteronului, responsabil de creşterea libidoului. De aceea, perioadele stresante au efecte defavorabile pentru viaţa sexuală. Din acelaşi motiv, la bărbaţi, stresul poate provoca şi disfuncţii erectile.

Cuplurile care aduc acasă problemele de la serviciu rămân într-o permanentă stare de tensiune, iar de dorinţă de sex nici nu mai poate fi vorba. Extrem de ocupaţi sau de preocupaţi, ei au mai ales dificultăţi în a iniţia aceste gesturi. Chiar dacă, ironic, tocmai orgasmul îi poate ajuta să se elibereze de stres.

Când apare un copil

Îngrijirea unui copil mic îşi pune amprenta asupra femeii şi îi poate deturna complet gândurile de la sex. Potrivit specialiştilor, proaspetele mămici devin atât de absorbite de noile sarcini, ca părinte, încât pierd legătura cu această latură a vieţii lor. Nevoile fiinţei aduse pe lume ajung să fie nevoile mamei, iar femeia devine un univers doi în unu.

În plus, în cazul celor care alăptează, hrănirea la sân declanşează în corp producţia de oxitocină, acelaşi hormon eliberat în timpul orgasmului. Lipsiţi de această substanţă, tăticii au parte de ceva mai puţină bucurie.

Soluţii: Respectul faţă de sine şi faţă de partener, precum şi imaginaţia pot salva relaţia.

Se poate fără sex?

Pentru perioade scurte, da, spun specialiştii. A face sex nu trebuie să fie o obsesie sau o regulă cu indicatori de timp şi de calitate. Simplul fapt că partenerii îşi rezervă timp numai pentru ei, în care sunt tandri unul cu celălalt, ascultă muzica preferată sau îşi oferă un masaj contează foarte mult. Totuşi, a face dragoste este o parte importantă a relaţiei de cuplu, fără de care partenerii pot simţi resentimente şi distanţare.

Unele afecţiuni pot fi de vină

Afecţiunile tiroidiene, tratamentele antidepresive şi unele anticoncepţionale pot scădea libi­doul, fiind, uneori, responsabile şi de problemele de erecţie. Şi alte condiţii medicale pot avea astfel de consecinţe, cum ar fi menopau­za, cu cortegiul ei de manifestări supărătoare – bufeuri, iritabilitate, uscăciune vaginală - care fac femeia să nu se mai simtă confortabil în timpul actului sexual.

Lipsa dorinţei nu se asociază întotdeauna cu probleme de erecţie sau de atingere a orgasmului.

Specialistul nostru
Lena Rusti
psiholog psihoterapeut

image

Dacă scăderea dorinţei sexuale devine îngrijorătoare pentru parteneri, atunci acest lucru poate fi un bun început al rezolvării situa­ţiei. Mai grav este când cei doi găsesc diferite pretexte pentru a justifica faptul că nu mai simt dorinţă pentru partenerul lor.

În acest caz, este foarte posibil ca în spatele scăderii libidoului să existe probleme mult mai a­dânci şi grave ale relaţiei în sine; cu cât amână mai mult, cu atât relaţia devine mai vulnerabilă. Atunci când cauza nu este una organică, problemele scăderii libidoului se pot rezolva printr-o comunicare deschisă între cei doi.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite