5 lucruri pe care trebuie să le ştie orice părinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu există o reţetă magică pentru a rezolva problemele care apar în viaţa copilului. Însă sunt câteva secrete care netezesc calea către o dezvoltare armonioasă şi către o legătură mai strânsă între voi.

Creşterea copilului este o combinaţie de distracţie şi de multă muncă. Probabil şi tu, ca orice alt părinte, eşti măcinat de frământări legate de evoluţia lui. Vrei să-l ştii mereu în siguranţă, să fie sănătos, să devină o persoană cinstită şi să realizeze ceva în viaţă. Însă pentru a te asigura că micuţul va avea toate acestea, tu eşti cel care trebuie să-l ghideze şi să-i ofere un start bun în viaţă.

Nu-i place şcoala. Iată ce poţi face!

Cum să-i descoperi talentele ascunse

1 Tu eşti cel mai bun model pentru el

Cel puţin în primii ani de viaţă, exemplul personal al părinţilor este vital în modelarea comportamentului copilului. De aceea, este bine ca tu şi partenerul tău să evitaţi obiceiurile pe care nu aţi dori să le adopte micuţul vostru. Studiile au arătat că dacă unul dintre membrii familiei fumează, consumă alcool sau este violent, există un risc crescut ca şi copilul, viitor adult, să aibă aceleaşi apucături. De asemenea, dacă nu vrei ca odrasla ta să mintă, ar fi bine ca nici tu să nu faci acest lucru. Aşadar, oferă-i exemple concrete de moralitate şi de comportament, demonstrându-i că, în primul rând, tu eşti cel care le respectă.

2 Educaţia sexuală începe devreme

Ar trebui să vorbeşti despre sex cu copilul tău încă din primii lui ani de viaţă. În jurul vârstei de 3 ani, el vrea să ştie cum a venit pe lume, iar la 5 ani pune deja întrebări legate de diferenţele dintre un băiat şi o fată. Astfel, pe măsură ce curiozitatea lui creşte, vei fi şi tu mai pregătit, iar discuţia va fi mai puţin stânjenitoare pentru amândoi.

Citiţi împreună şi discutaţi pe marginea noilor descoperiri, pentru a-i dezvolta imaginaţia

image

Pubertatea este o perioadă dificilă, cu multe transformări, deci până la vârsta de 11 ani este bine să ştie ce se întâmplă cu corpul lui şi de ce. În plus, discuţiile deschise dintre voi îl vor încuraja să vină la tine oricând are o problemă, iar el va şti ce măsuri să ia pentru a preveni o sarcină nedorită sau contractarea unei boli cu transmitere sexuală. De altfel, dacă el cunoaşte toate problemele pe care le implică viaţa sexuală, este mai puţin probabil să înceapă să experimenteze înainte de a fi pregătit.

3 Mesele în familie vă apropie

Copilul tău învaţă cum să se comporte la masă privindu-şi familia în timp ce mănâncă. În plus, obiceiul de a lua masa împreună vă oferă ocazia de a discuta despre ce a făcut fiecare în timpul zilei, fiind un prilej bun de comunicare şi de apropiere. Copilul învaţă ce înseamnă o familie unită, devine mai sociabil şi mai deschis. De aceea, oricât aţi fi de ocupaţi, încercaţi să luaţi măcar cina împreună şi să respectaţi mesele de duminică.

4 Curiozitatea îi dezvoltă inteligenţa

Copilul învaţă din curiozitate şi, de aceea, trebuie să-l încurajezi să experimenteze lucruri noi, să asculte, să pună întrebări şi să discutaţi despre descoperirile lui. Oferă-i libertatea de a explora fără să-ţi fie teamă că va face stricăciuni şi fără să-i dai senzaţia că e supravegheat excesiv. Citiţi cărţi împreună şi discutaţi pe marginea lor. În acest fel, el îşi dezvoltă vocabularul şi imaginaţia.

5 Are nevoie de independenţă

Fă-ţi timp să-l asculţi atunci când are o problemă, dar lasă-l să ţi se destăinuie atunci când simte el nevoia, fără a-l presa. Răspunde-i astfel încât să fii în acord cu sentimentele lui, fără a-i subestima emoţiile şi asigurându-l de suportul tău. Această atitudine vă ajută să menţineţi o conexiune permanentă între voi, copilul ştiind că, indiferent de probleme, tu vei fi întotdeauna alături de el.

Specialistul nostru

Lena Rusti psiholog psihoterapeut

Rolul de părinte implică hotărâri, atitudini şi probleme de rezolvat în fiecare zi. Fiecare în parte cere informaţii noi, astfel încât experienţa unui părinte se îmbunătăţeşte zi de zi şi devine mai sofisticată pe măsură ce copilul creşte. Însă liniile de bază sunt unele care rămân indiferent de contextul educaţional.

Copilul este o fiinţă egală nouă şi are dreptul la respectul nostru. Încercăm prin ceea ce facem să îi arătăm că îi respectăm sentimentele şi că suntem alături de el. Chiar dacă uneori e mai uşor şi durează mai puţin să facem noi ceva decât să îl lăsăm pe el, greşim dacă facem pentru copilul nostru ceea ce poate face el singur. Trebuie să îl lăsăm să înveţe, în ritmul lui, încurajându-l şi dându-i şansa de a învăţa şi de a se pregăti pentru viaţa de adult.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite