O bere pe zi creşte cu până la trei ori riscul apariţiei cancerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O bere pe zi creşte cu până la trei ori riscul apariţiei cancerului
O bere pe zi creşte cu până la trei ori riscul apariţiei cancerului

Bărbaţii care consumă zilnic orice fel de băutură în afară de vin sunt de trei ori mai predispuşi să dezvolte diverse tipuri de cancer decât cei care beau ocazional sau chiar deloc, potrivit unui studiu canadian, citat de Reuters.

Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea McGill din Montreal vine astfel să demonteze ideea că un consum limitat de alcool, cel mult două pahare pe zi, este sănătate curată.

Potrivit rezultatelor studiului bărbaţii care beau de până la şase ori pe săptămână au cu până la 83% mai multe şanse să dezvolte cancer la esofag decât cei care nu consumă alcool decât ocazional sau chiar deloc, în timp ce riscul de îmbolnăvire este de trei ori mai ridicat la cei pentru care nu trece o zi fără un pahar.

"Cercetările au demostrat că cei care au consumat alcool frecvent de-a lungul vieţii au fost expuşi şi celei mai mari creşteri a riscurilor de a avea mai multe forme de cancer", a spus profesorul Andrea Benedetti. În cazul persoanelor care consumă zilnic cel puţin un pahar de alcool, riscul creşte direct proporţional cu numărul de ani în care au băut alcool zi de zi.

Cele mai frecvente tipuri de cancer înregistrate în rândul persoanelor care consumă zilnic alcool sunt cele la esofag, stomac, colon, pancreas, plămâni, ficat şi prostată.

Studiul a fost realizat pe 3.600 de bărbaţi canadieni, cu vârste cuprinse între 35 şi 70 de ani.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite