Dieta care opreşte timpul în loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu ştim ce creme sau loţiuni să mai cumpărăm pentru prevenirea şi stoparea ridurilor. Soluţiile ar putea fi însă mult mai simple, mai ieftine şi mai la îndemână: alimentele pe care le consumăm zilnic.

Nu este o noutate: cu toţii îmbătrânim. Însă modul în care înaintăm în vârstă şi felul în care arătăm depind în mare măsură de alimentaţia pe care o adoptăm. Spre deosebire de produsele cosmetice antiaging, care au un efect ţintit asupra pielii, alimentele din dieta zilnică pot încetini îmbătrânirea întregului organism.

Dublează porţiile de legume şi de fructe

Secretul longevităţii stă în abilitatea cu care ştim să alegem şi să combinăm alimentele. Specialiştii japonezi recomandă dublarea celor cinci porţii zilnice clasice de legume şi de fructe. Şi asta din cauza stilului de viaţă modern, care supune organismul unui stres în exces.

Antioxidanţii din legume şi din fructe vor preveni distrugerea prematură a ţesuturilor. O altă recomandare a celor mai longevivi locuitori ai lumii este suplimentarea porţiilor de cereale integrale. Dacă vei consuma zilnic între 7 şi 13 porţii de cereale integrale (inclusiv pâine din făină integrală), vei avea un risc mai mic de boli  digestive ori de inimă.

Alege alimentele bogate în flavonoizi

Nu mănânci suficiente lactate şi produse din soia? Indicat ar fi să consumi zilnic între două şi patru porţii de alimente

image

bogate în calciu. Acest mineral este esenţial pentru funcţionarea corectă a majorităţii celulelor din organism, inclusiv a muşchilor, a inimii şi a creierului.

Mai poţi consuma zilnic câte două-patru porţii de alimente bogate în flavonoizi, compuşi vegetali care se găsesc în cantităţi mari în soia, mazăre dulce, mere, ceapă sau în ţelină, şi care protejează inima.

Peşte, în fiecare zi

Probabil că ai tot auzit în ultimul timp de importanţa consumului de peşte. Şi asta datorită acizilor omega 3 din compoziţia lor. Nutriţioniştii japonezi te sfătuiesc să consumi zilnic una-trei porţii de astfel de acizi. Ei îmbunătăţesc aspectul pielii şi previn îmbătrânirea creierului.

Vitaminele aflate în slujba pielii

Astfel gândit meniul zilnic, te vei asigura că asimilezi cele mai importante vitamine cu rol în protejarea şi în regenerarea pielii:

*vitamina C, cunoscută pentru rolul său de refacere a colagenului, care dă fermitate pielii. De asemenea, protejează ligamentele, care îmbătrânesc primele. O luăm din: broccoli,stafide, conopidă, citrice şi fasole.

*vitamina E, una dintre vitaminele cu efectul cel mai vizibil de îmbunătăţire a aspectului pielii. Se găseşte în migdale, alune, cartofi dulci şi în cerealele integrale.

*vitamina A,
are efecte dovedite de protejare a pielii şi mucoaselor. Surse importante sunt: laptele, iaurtul, caşcavalul şi ouăle.

Recomandare editorială

Cartea profesorului de geriatrie Bradley Wilcox, „Secretul longevităţii”, apărută la editura Paralela 45, te învaţă cum să foloseşti obiceiurile alimentare ale celor mai longevivi oameni din lume, locuitorii insulei Okinawa, pentru a-ţi păstra tinereţea pentru un timp îndelungat. Profesorul îţi arată şi câteva trucuri care ţin de stilul de viaţă şi care te vor ajuta să te simţi mai tânăr.

Hidratează-te!

Bea 1,5-2 litri de apă pe zi. Nu uita: 60% din corpul nostru e format  din acest lichid!

Specialistul nostru
Livia Nena, biolog nutriţionist

Alimentele care conţin vitaminele A, C şi E nu ar trebui să lipsească din dieta noastră. Aceste trei vitamine au un rol puternic antioxidant, ducând la încetinirea proceselor oxidative, de îmbătrânire. Indirect, efectele acestor vitamine se vor oglindi şi în aspectul pielii.

Mai ales în anotimpul cald trebuie să punem accent pe consumul legumelor, fructelor şi verdeţurilor, care au o cantitate mare de vitamine, minerale şi de enzime. Putem recurge şi la suplimentele alimentare care au un complex de vitamine şi de minerale adecvat.

Ghid de nutriţie

image

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi,Directorul Institutului de Cercetări Alimentare



Motive ca să mănânci lipie

Specialistul în nutriţie îţi spune de ce este mai bună lipia dospită şi în ce cantitate o poţi consuma. Cel puţin pe perioada verii, lipia (mai ales cea din făină integrală) reprezintă o variantă mai uşoară la pâine.
 
Cu drojdie sau fără?

Lipia de tip arăbesc este nedospită şi, deci, nu conţine drojdie. Există însă şi lipie care are aceeaşi compoziţie ca pâinea (conţine inclusiv drojdie), însă doar forma diferă. Nefiind fermentată, lipia arăbească conţine substanţe care intervin în

image

asimilarea mineralelor în organism. De aceea, ar fi indicată mai degrabă lipia cu drojdie de bere.

Conţine până la 500 de calorii

Atenţie la ingredientele de pe etichetă! La fel ca şi în cazul pâinii, există sortimente de lipii care au adăugaţi numeroşi aditivi alimentari (inclusiv zahăr, sirop, grăsimi hidrogenate).

Nu consuma mai mult de 100 de grame de lipie pe zi, deoarece şi lipia conţine un număr mare de calorii. Dacă sortimentele din făină puţin prelucrată au în jur de 200-230 de calorii pe suta de grame, cele din făină albă conţin până la 500 de calorii (aproape la fel ca pâinea).

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite