Cromul taie pofta de dulce

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cromul taie pofta de dulce
Cromul taie pofta de dulce

Ţi se întâmplă frecvent să simţi nevoia de ceva dulce? Este posibil să te numeri printre persoanele care au carenţe de crom în organism, din cauza alimentaţiei bogate în carbohidraţi.

În general, nevoia de a consuma dulciuri poate avea mai multe cauze, printre care infecţiile de natură micotică, dieta bogată în carbohidraţi rafinaţi şi în alimente sărate sau hipo/hiperglicemia. Însă, în 50 la sută din cazuri, pofta de dulce este cauzată de lipsa cromului din organism.

Corpul are nevoie de crom, deoarece ajută pancreasul să producă insulină, necesară în procesul de trecere a glucozei din sânge în celule, unde este transformată în energie. Însă, atunci când există un deficit de crom, glucoza tinde să rămână în sânge şi, astfel, apare nevoia permanentă de dulce.

Carenţa dă oboseală

Principalele semne ale carenţei de crom sunt starea de oboseală permanentă, schimbările bruşte de dispoziţie şi scăderea capacităţii de concentrare. Organismul secretă insuficient crom, deoarece, în urma procesării alimentelor, 80 la sută din acesta se pierde.

Cromul se găseşte în carnea de vită, ficatul de vacă şi de pasăre, cereale, ouă, nuci, drojdie de bere, germeni de grâu, soia, piper negru şi în mirodenii. Raţia zilnică de crom trebuie să fie de 200 micrograme pe zi. Însă doar persoanele care au o alimentaţie săracă în carbohidraţi reuşesc să aibă un nivel normal de crom în organism.

image


Pentru a acoperi necesarul zilnic de crom, o soluţie pot fi suplimentele care au în compoziţia lor acest oligoelement. Studii recente au arătat că administrarea zilnică a unui supliment cu crom reduce cantitatea de alimente consumate şi scade senzaţia de foame.

Apetitul, ajustat prin dietă

Cel mai bun remediu pentru a scăpa de pofta de dulciuri este excluderea bruscă din dietă a oricărui produs care conţine zahăr. Mai exact, stabileşte ca, timp de o lună, să nu mănânci absolut nimic dulce. Aceasta este singura modalitate, spun nutriţioniştii, prin care poate fi reglat nivelul glucozei din sânge.

În această perioadă, este recomandat să consumi doar alimente care temperează pofta de dulciuri, precum cereale integrale şi legume crude. De asemenea, în alimentaţie trebuie să se regăsească dovleceii şi cartofii dulci, deoarece conţin magneziu, un mineral care ţine sub control pofta de dulce. Iar pentru că în această perioadă te vei simţi lipsit de vlagă, este recomandat să consumi un tonic natural, precum mărul.

Specialistul nostru

Livia Nena biolog nutriţionist

Pentru că este implicat în metabolismul glucozei, cromul, denumit şi factor de toleranţă la glucoză, este necesar pentru

image

capacitatea sa de a furniza energie corpului. Marea calitate a cromului este aceea că menţine stabil nivelul zahărului în sânge printr-o corectă utilizare a insulinei, evitându-se, astfel, riscul aşa-numitului fenomen de „rezistenţă la insulină“.

Prin urmare, suplimentarea dietei zilnice cu crom este binevenită atât în cazul persoanelor cu diabet, cât şi în cazul persoanelor cu hipoglicemie, care simt frecvent nevoia de a consuma alimente dulci. Cromul ajută la arderea grăsimilor şi la dezvoltarea ţesutului muscular. Principalele surse de crom sunt carnea de vită, drojdia de bere, orezul brun, brânza, carnea de curcan, peştele, cerealele integrale, fasolea uscată, porumbul şi broccoli.

Dietă

Suplimentele cu crom sunt recomandate ca adjuvant în curele de slăbire.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite