Zeci de directori ignora Legea spitalelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea spitalelor, care trebuia aplicata din luna martie, nu a dus pana acum si la schimbarea unor directori. Numai in Bucuresti, sapte spitale clinice ar trebui sa organizeze concursuri pentru

Legea spitalelor, care trebuia aplicata din luna martie, nu a dus pana acum si la schimbarea unor directori. Numai in Bucuresti, sapte spitale clinice ar trebui sa organizeze concursuri pentru ocuparea postului de director general. Potrivit reglementarilor noii legi, spitalele clinice nu pot avea director decat un cadru didactic cu predare la Universitatea de Medicina si Farmacie, adica profesor, conferentiar sau sef de lucrari. La Ministerul Sanatatii, legea a fost interpretata altfel, asa ca isi pot mentine posturile de director chiar si asistentii universitari. Printre spitalele din Bucuresti care ar avea nevoie de directori noi se numara: Spitalul Clinic Cantacuzino, Spitalul Clinic "T. Burghele", Spitalul de Chirurgie Plastica si Arsi etc. Insa printre directorii acestor spitale se afla si nume grele. De exemplu, Spitalul Cantacuzino este condus de dr. Maura Popescu, insasi directoarea Directiei de Sanatate Publica Bucuresti. La Spitalul Burghele, medicii doresc debarcarea rapida a actualului director, care nu este cadru UMF. E posibil ca tergiversarea lucrurilor sa duca la reactii de protest, inclusiv cu suspendarea interventiilor chirurgicale, odata terminate alegerile de la UMF. Acesta e doar unul dintre pretextele de blocare a efectelor legii. Cu toate ca fostul rector de la Carol Davila a facut numirile din partea universitatii in consiliile de administratie ale spitalelor din Capitala, faptul ca Senatul UMF nu a fost validat si se organizeaza noi alegeri ii face pe cei vizati sa pretinda ca respectiva lista nu mai e valabila. Un umar la taraganarea aplicarii Legii spitalelor au pus si alegerile locale. Chiar daca doar cateva primarii din Capitala isi desemnasera reprezentantii in consiliile de administratie, totul a fost in van, pentru ca in consiliile locale au intrat alti oameni dupa alegeri. Aceste lucruri vor amana formarea Consiliilor de Administratie ale spitalelor si implicit scoaterea la concurs a posturilor de director pana la toamna. Insa Legea spitalelor a primit cea mai grea lovitura de la Ministerul Sanatatii. In completarea actului normativ a fost emis un ordin prin care se ofera o derogare pentru directorii de spitale care au ocupat posturile prin concurs si care nu sunt cadre de predare la UMF pe o perioada de 4 ani de la ocuparea functiei. In aceasta situatie, in tara sunt zeci de directori. Asa ca toata "stradania" parlamentarilor de a da o lege a spitalelor, care oricum a fost contestata, a fost in van. Pana una-alta, pentru posturile de directori care n-au fost scoase la concurs, chiar si sefii spitalelor numiti cu delegatie pot sta linistiti.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite