Virusul gripei pandemice circulă şi la noi în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Virusul gripei pandemice circulă şi la noi în ţară
Virusul gripei pandemice circulă şi la noi în ţară

După depistarea cazurilor de gripă nouă la Bucureşti şi la Iaşi, oricine de pe teritoriul României poate lua virusul A(H1N1), nu doar cei care călătoresc în zonele afectate. În luna decembrie începe campania de imunizare gratuită împotriva virusului A(H1N1). Prioritate vor avea persoanele cu risc crescut de infectare.

Primele cazuri de gripă nouă cu transmitere locală comunitară, adică la persoane care nu au călătorit într-o zonă afectată, au fost depistate la două eleve, una din Bucureşti şi alta din Iaşi.

Fetiţa din Bucureşti care a fost diagnosticată de specialiştii de la Institutul de Boli Intecţioase „Matei Balş“ cu gripă pandemică are 10 ani şi este elevă la Şcoala nr. 146 din Sectorul 5.

„În momentul de faţă, se află acasă, sub supraveghere medicală. Nu a fost necesară internarea, pentru că nu este un caz grav“, a declarat profesorul doctor Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului şi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii Publice. Alţi doi colegi ai fetei sunt suspecţi de gripă nouă.

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat la Liceul Tehnic „Gheorghe Asachi“ din Iaşi. Este vorba despre o elevă de 15 ani care a fost depistată cu virusul A(H1N1) fără să fi călătorit într-o zonă afectată.

„Din acest moment, ne aşteptăm şi la alte cazuri cu transmitere locală, fără context epidemiologic identificat. Numărul eventualelor cazuri de gripă va depinde foarte mult de vigilenţa populaţiei în respectarea măsurilor de protejare atât a persoanei bolnave, cât şi a persoanelor din jur“, a declarat prof. dr. Adrian Streinu Cercel.

Imunizare contra A(H1N1), din decembrie

Vaccinarea anuală este modalitatea cea mai eficientă de prevenţie atât a  infecţiei gripale sezoniere, cât şi a contractării virusului A(H1N1). În acest moment, este vorba despre două vaccinuri diferite, însă, de anul viitor, vaccinul împotriva gripei pandemice va fi inclus în cel pentru gripa sezonieră.

În paralel cu campania de vaccinare împotriva gripei de sezon, care a început încă de la jumătatea lunii octombrie, peste două luni, Ministerul Sănătăţii va lansa şi campania de imunizare împotriva gripei noi.

Vor avea prioritate şi, prin urmare, vor fi vaccinate gratuit persoanele care se încadrează în grupele de risc: vârstnicii, copiii, persoanele cu boli cronice, gravidele şi cadrele medicale. Potrivit Ministerului Sănătăţii, până în luna decembrie, Institutul Cantacuzino va produce cinci milioane de doze de vaccin împotriva virusului A (H1N1), care se va numi CANTGRIP, iar anul viitor va pune la dispoziţie câte un milion de doze lunar.

Vaccinul împotriva gripei pandemice nu va putea fi cumpărat din farmacii. „Vor avea acces la vaccinare doar persoanele care sunt în pericol. De asemenea, unele doze de vaccin vor fi distribuite în zonele de risc şi se va ţine cont de priorităţi şi de resursele financiare“, mai spune prof. dr. Viorel Alexandrescu.

Vaccinurile pot fi realizate împreună

Specialiştii spun că persoanele care se încadrează în grupele de risc pot face atât vaccinul împotriva gripei sezoniere, cât şi pe cel împotriva gripei pandemice, administrarea concomitentă neafectând protecţia pentru niciuna dintre tulpinile virusurilor.

Aceştia mai subliniază că, dacă facem doar imunizarea împotriva gripei porcine, de exemplu, nu suntem protejaţi şi de gripa sezonieră sau invers.

„Vestea bună este că în compoziţia vaccinului împotriva gripei sezoniere care va fi disponibil în 2010 va fi inclusă şi tulpina A(H1N1)“, menţionează prof. dr Viorel Alexandrescu.  Au mai contribuit Elena Irimia, George Cojocaru şi Dumitriţa Neamţu

Citiţi mâine în „Adevărul Sănătate“

image

Dosar: Pune preţ pe vederea ta!
Ce afecţiuni pot fura lumina ochilor
Tot ce trebuie să ştii despre sindromul ochiului uscat
Principalele aplicaţii ale tehnicilor oftalmologice moderne
6 mituri despre digestie
Celulele stem ne asigură viitorul
Aliaţi gustoşi împotriva stresului
Indicaţiile homeopatiei în cazul copiilor
Când divorţul vă bate la uşă

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite