Viaţa printre cei mai săraci bolnavi ai lumii

Medicul Mihai Mihuţ (37 de ani) este cercetător la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la Geneva, unde se ocupă cu prevenţia şi tratarea bolilor sărăciei, localizate în regiuni ecuatoriale. Mihuţ a lucrat şi în America de Nord, unde a colaborat la dezvoltarea unor antidoturi împotriva atacurilor biologice.

„Adevărul": Cum a fost să lucrezi ca medic de ţară în România?

Mihai Mihuţ: Cu tot entuziasmul proaspătului absolvent, am lucrat într-o perioadă dificilă economic şi social, care a prins foarte mulţi cetăţeni fără asigurare medicală şi deci fără acces la tratament, şi chiar fără acces la vaccinări pentru sugari. Am încercat să conving, fără succes, noile structuri ale casei de asigurări judeţene, pentru a permite accesul celor defavorizaţi, însă era clar că nu erau pregătiţi să audă aşa ceva. Ca medic te simţi responsabil pentru fiecare bolnav care îţi cere ajutorul, fie că e sărac, fie că e înstărit.

Când v-aţi gândit să treceţi în domeniul cercetării?

Pe parcursul acelei perioade „idilice" ca medic de ţară am decis să mă îndrept spre cercetarea medicală. Salariul meu era cam jumătate din venitul unui lucrător de la salubritate. Am ajuns în situaţia de a cumpăra din banii mei medicamente pentru pacienţii care nu aveau asigurare, pentru a-i putea trata. Sigur că despre aceste lucruri nu vezi în emisiuni la televizor. Tot ce apare este despre un medic care a primit bacşiş o găină.

Care a fost primul loc de muncă?

Am lucrat la început, ca şi alţi medici tineri, pentru firme de medicamente, unde am învăţat enorm de mult într-un timp foarte scurt, iar apoi am ajuns în Canada. Traiectoria profesională m-a dus la vânzări, la studii de farmaco-vigilenţă şi, combinat cu experienţa de medic, mi-a permis o integrare fără probleme în Canada. Niciunul dintre foştii mei colegi nu mai lucrează în sistemul medical din România.

Când aţi venit în contact cu bolile tropicale?

Prima dată am venit în contact cu bolile tropicale pe când lucram ca şef serviciu calitate la o firmă de medicamente care producea, între altele, remedii antimalarie pentru ţări din Africa. Atunci am fost vizitaţi de ministrul Sănătăţii din Statele Unite ale Americii, care ne-a prezentat pe larg problemele cauzate de bolile tropicale, neglijate de marea masă a cercetătorilor în favoarea bolilor non-transmisibile. Tot în perioada celor şapte ani cât am lucrat în America de Nord, am colaborat la dezvoltarea unor antidoturi împotriva atacurilor biologice. Printr-o tehnologie revoluţionară la acea vreme, am produs enzime umane (imposibil de fabricat prin alte metode), în laptele unor animale modificate genetic. Aceste tehnologii ale viitorului vor putea ajuta la tratarea a diverse boli pentru care nu există tratament chimic sau medicamentos, şi pentru care culturile celulare nu sunt eficiente.

Ce faceţi mai exact la Organizaţia Mondială a Sănătăţii?

La sediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de la Geneva am rolul de a găsi soluţii pentru a preveni şi a trata boli ale sărăciei, localizate cu precădere în regiuni ecuatoriale şi tropicale ale globului. Pentru a ajuta bolnavii sau populaţia susceptibilă de a se îmbolnăvi, folosim talentul şi priceperea specialiştilor locali, la care adăugăm resursele şi capacitatea de coordonare pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii le pune la dispoziţie.

Cele mai răspândite boli ale sărăciei sunt malaria, tuberculoza

Despre ce boli ale sărăciei este vorba?

Am proiecte de cercetare în domeniul unor boli ca malaria, onconcercosa (orbire cauzată de un parazit), tripanosomiaza (boala somnului), HIV şi tuberculoza. Printre alte îndatoriri, o am şi pe aceea de a inspecta locaţiile unde studiile clinice se desfăşoară: spitale, laboratoare, centre de sănătate publică. Am avut marea surpriză de a descoperi în mijlocul Africii cercetători care vorbesc perfect limba română! Medici africani formaţi în România, care au devenit nume mari în domeniile lor. Iar unii dintre ei şi-au trimis şi copiii la studii medicale în România.

Cum funcţionează sistemul medical în Africa?

Populaţia africană care trăieşte la limita sărăciei nu beneficiază de vaccinări, medic de familie sau îngrijire de urgenţă. Acestea sunt cauzele care au contribuit la răspândirea şi menţinerea unor boli. Mai ales tuberculoza, care este rezistentă la tratamentele uzuale, şi are o mortalitate deosebit de ridicată, fiind prezentă şi în ţările din Estul Europei.

"Printr-o tehnologie revoluţionară la acea vreme, am produs enzime umane (imposibil de fabricat prin alte metode), în laptele unor animale modificate genetic.''

Carte de vizită

Mihai Mihuţ are 37 de ani şi a absolvit Facultatea de Medicină din Timişoara, în 1997, a lucrat ca medic stagiar şi apoi ca medic de ţară pe frontiera cu Serbia. Era în perioada războiului din Kosovo. Îşi aminteşte foarte bine când erau bombardamente, se zguduia clădirea dispensarului de la exploziile rachetelor. Nemulţumit de sistemul medical românesc şi de salariile mizerabile, Mihuţ a decis să treacă în domeniul cercetării medicale. Astfel a ajuns în Canada, unde a lucrat şi la elaborarea unor antidoturi împotriva atacurilor biologice. După şapte ani, a revenit în Europa, la Geneva, fiind acum angajat la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Bolnavii, cu căruţa la spital

Populaţia africană care trăieşte la limita sărăciei nu beneficiază de vaccinări sau îngrijire de urgenţă, spune medicul român

Adevărul": Care au fost cele mai mari probleme cu care v-aţi confruntat?

Mihai Mihuţ: Am călătorit mult, cam jumătate din timp l-am petrecut în ţări în curs de dezvoltare din Asia şi Africa, şi cred că una dintre cele mai mari probleme observate este lipsa accesului la sistemul medical, din diferite motive. Sunt unele locuri în Africa unde bolnavii sunt transportaţi două zile în căruţe sau ricşe până ajung la primul dispensar medical, pe drumuri de pământ, desfundate, aproape de netrecut. Pentru cei grav bolnavi aceasta înseamnă deseori sfârşitul. În unele ţări africane numărul medicilor este atât de redus încât proporţia pacienţilor pe cap de medic este şi de 30.000, în comparaţie cu media europeană de 300. Cele mai mari probleme sunt in mediul rural, unde îngrijirile medicale sunt acordate de voie, de nevoie, de infirmiere şi lucrători sanitari, şi aceia în numar absolut insuficient. Mulţi bolnavi nu au o alimentaţie suficient de nutritivă, ceea ce contribuie la împământenirea acestor boli, şi la numele care li se atribuie, de „boli ale sărăciei".

Care este soluţia pentru o populaţie mai sănătoasă?

Dacă vrei să ai adulţi sănătoşi trebuie să hrăneşti şi să tratezi cum trebuie copiii. Asta e valabil din Africa până în România şi Elveţia. Un sistem medical unde medicina de familie este în descompunere sau inexistentă va afecta populaţia pe o perioadă de zeci de ani, şi efectele negative nu vor putea fi înlăturate uşor.

Cum vezi cercetarea medicală în România?

E păcat că România, cu atâţia absolvenţi de şcoli medicale şi farmaceutice, nu favorizează dezvoltarea unor industrii avansate tehnologic. Am înţeles că taxarea întreprinderilor în România este un avantaj comparativ cu alte state din zonă, dar întotdeauna guvernele cu viziune aleg cu precădere unele domenii unde investiţiile ar aduce beneficii pe termen lung. Astfel de tehnologii care au la bază culturi celulare vor fi folosite tot mai mult la fabricarea vaccinurilor de exemplu, pentru care există o cerere enormă şi în continuă creştere.