Viaţa fără sex

Ar putea fi oricare el sau oricare ea din mulţime. Sau ar putea fi cineva cunoscut. Ce aţi crede dacă aţi afla că persoane tinere, atrăgătoare şi sănătoase nu au făcut niciodată sex, pentru că nu au simţit nevoia, şi că sunt perfect fericite aşa?

Prima explicaţie ar fi că aceşti oameni sunt genul de persoane care „înfloresc” mai târziu din punct de vedere sexual. Ei bine, nu neapărat. Când cineva mărturiseşte că nu are niciun fel de atracţie sau dorinţă sexuală, cel mai probabil aveţi de-a face cu un asexual.

Cele câteva studii realizate pe acest teren virgin arată că asexualitatea este cea mai puţin comună orientare sexuală. Deloc surprinzător, cea mai dificilă încercare pentru un asexual e să îi convingă pe ceilalţi oameni că nu este „defect”. Fiindcă asexualitatea este foarte rară, există controverse în cercurile psihologico-ştiinţifice dacă aceasta este o orientare sexuală validă sau o deficienţă.

Doctorul Cristian Andrei spune că „taxonomia, adică ştiinţa clasificărilor, cere oricărui specialist să facă eforturi de a încadra un fenomen nou într-o categorie deja cunoscută.

În virtutea acestei tendinţe, am putea include persoanele care nu simt atracţie sexuală într-una dintre următoarele disfuncţii: ahedonie, adică incapacitatea de a trăi plăcerea în anumite situaţii; concomitenţa între homofobie şi heterofobie, adică o repulsie faţă de sexul opus, dar şi una faţă de acelaşi sex în stabilirea orientării sexuale; sindrom reactiv cu tematică sexuală, adică trăirea unor evenimente traumatice care duc la evitarea sexului; retard în dezvoltarea sexuală, adică rămânerea în stadiul de iubire copilărească, fără genitalizare şi erotizare.”

Doctorul Andrei este de părere că persoanele care îşi declară apartenenţa la asexualitate sunt aparent sănătoase. „O bună parte dintre aceşti oameni simt nevoia să aparţină unei categorii distincte şi de aceea fondează un fel de «secte» în orientarea sexuală. Dacă vom analiza profilul lor emoţional, vom descoperi că au numeroase caracteristici infantile. De altfel, judecând astfel, toţi copiii trebuie să fie consideraţi asexuali. Incidenţa reală a acestei orientări este de 1-2% din populaţia sexual activă.”

Jeni Chiriac, psiholog specializat în sexologie, este de părere că „nu noi trebuie să îi identificăm pe cei care se consideră asexuali, ci ei înşişi trebuie să se identifice ca atare”. În orice caz, ”pe oamenii aceştia nu îi vom întâlni în cabinete la psihoterapeut, întrucât nu consideră că au o problemă.”

Asexualii rămân anonimi

Elizabeth Abbott de la Universitatea din Toronto, Canada, se numără printre puţinii academicieni care cunosc problema şi consideră că asexualitatea este un fenomen real. La scurtă vreme după publicarea cărţii sale din 1999, intitulată „O istorie a celibatului”, a început să primească o mulţime de scrisori de la oameni care îi spuneau că, asemenea celibatarilor, ei nu fac sex.

Totuşi, spre deosebire de celibatari, care au ales să nu întreţină relaţii sexuale, lor le lipseşte apetitul şi, deci, dorinţa sexuală. „Asexualul poate fi soţul sau soţia cuiva”, explică Abbott, „însă presiunea socială îi face pe aceşti oameni să rămână în umbră. Ei trebuie să se ascundă pentru că societatea este hipersexualizată. Imaginaţi-vă că cineva nu face sex şi că nu are o problemă cu asta. Nu prea are cu cine să discute asemenea lucruri.”

În România, asexualii nu au fost descoperiţi oficial. Singurul motiv este pentru că nici nu au fost căutaţi. Doctorul Nicolae Calomfirescu, preşedinte al Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR), a declarat că nu există studii referitoare la atracţie şi preferinţele sexuale ale indivizilor. De altfel, spune doctorul, „cei care refuză să facă sex sunt greu de cuantificat şi de pus într-o structură logică comportamentală”.

Studiile derulate până în prezent de AMSR se referă numai la decelarea unor disfuncţii sexuale în masa de persoane active. Fie că este vorba despre un dezinteres pentru cercetarea domeniului, ori numai un decalaj apriori asumat faţă de evoluţia ştiinţifică în Vest şi de peste Ocean, asexualitatea în România rămâne, deocamdată, puţin cunoscută.

„Populaţia ţării noastre se află în stadiul înţelegerii termenului de asexualitate, destul de departe de crearea unui curent de apartenenţă asexuală”, afirmă doctorul Cristian Andrei. „Trebuie ştiut că apariţia unei noi orientări sexuale are serioase consecinţe juridice, morale, sociale, educaţionale, căci drepturile omului vor trebui activate şi pentru această nouă categorie socială.”

Cazuri cu siguranţă există, însă într-o societate preponderent heterosexuală în care orice altă orientare este un subiect tabu, asexualii rămân anonimi. „A fi asexual declarat în România ar însemna să fii etichetat drept impotent sau frigidă, infertil, habotnic, homosexual ascuns etc şi de aceea cred că mulţi evită ceea ce la homosexuali se numeşte coming out, adică a ieşi la iveală”, explică doctorul Andrei.

Suntem căsătoriţi, dar nu facem sex

Deşi nu doresc să interacţioneze sexual cu alte persoane, nu înseamnă că asexualii nu vor să fie într-o relaţie. Ei au nevoi emoţionale şi adesea formează relaţii romantice cu parteneri atât asexuali, cât şi sexuali.

O tânără de 23 de ani din Bucureşti, care nu doreşte să-şi dezvăluie identitatea, spune despre ea însăşi că este o „virgină de conjunctură”. De cinci ani este implicată într-o relaţie care, deşi se manifestă erotic, nu se „consumă”. Iubitul ei, în vârstă de 30 de ani, este la rândul său virgin. Cu toate că doreşte să experimenteze, tânăra nu face presiuni, deoarece partenerul ei spune că este în continuare „nepregătit.”

Doctorul Andrei a întâlnit la rândul său astfel de situaţii. „Studiind cazuistica mea din 2008, pot spune că cel puţin opt persoane au întrunit criteriile pentru asexualitate comportamentală. Este vorba aici despre persoane care au constatat că nu sunt atrase sexual de alte persoane, fără ca aceasta să fie o opţiune de abstinenţă sau să fie urmarea vreunei traume de natură sexuală.” În ce priveşte cuplurile, doctorul Andrei îşi aminteşte de un singur caz cu manifestări asexuale: „el era suferind de schizofrenie, iar ea, după şapte ani de căsnicie, era virgină şi nu considera lucrul acesta ca fiind un impediment.”

Dragostea romantică

Persoanele asexuale nu sunt incapabile de iubire, ci pur şi simplu nu au apetit sexual. Mulţi asexuali se identifică a fi hetero, homo sau bi într-un sens strict afectiv: hetero-romantici, homo-romantici sau bi-romantici. Unii asexuali pot avea pur şi simplu un libido extrem de scăzut, în ciuda orientării lor înnăscute pentru unul dintre sexe. Alţii, în schimb, pot forma o a patra categorie de orientare sexuală pe lângă cele hetero, homo şi bi, respectiv cei care nu simt atracţie faţă de niciunul dintre sexe deşi au libido normal.

„Dacă îl stimulezi local, orice om va avea parte de o excitaţie genitală care poate duce la orgasm”, explică doctorul Andrei. „Acest lucru face parte din fiziologie, adică din ansamblul funcţiilor normale ale organismului. Tot din fiziologie face parte şi efectul hormonilor asupra creierului, cu toate consecinţele care duc la comportamentul sexual al individului. Pe lângă fiziologia individului, la oameni există şi o fiziologie a comunităţii, care face ca libidoul, pofta de interacţiune sexuală, să fie un fenomen mai degrabă social. Astfel ia naştere erotismul, adică dimensiunea socio-culturală a sexualităţii. Oamenii care nu înoată în această «piscină» sexuală se pot plasa printe asexuali”, conchide doctorul Andrei.

Mărturia unui asexual

Întotdeauna a existat un element asexual în societate, dar aceste persoane au stat mereu în umbră. În secolul nostru, datorită anonimatului oferit de internet, s-a format o comunitate destul de mare în jurul unei identităţi asexuale comune. O astfel de comunitate este AVEN (Asexual Visibility and Education Network) fondată în 2001 de către David Jay, un tânăr asexual care, în prezent, are 26 de ani. Iniţial, forumul AVEN avea mai puţin de 50 de membri, dar în 2004 trecuse de 1.200. Pagina web este vizitată zilnic de persoane din întreaga lume, din Arabia Saudită până în Japonia şi Cuba.

Oamenii se întreabă care poate fi rostul întâlnirilor între asexuali. Într-un interviu acordat cotidianului „The Guardian”, Paul Cox, un britanic de 25 de ani, dezvăluie cum a descoperit dragostea şi fericirea împreună cu soţia sa Amanda, cu care formează un cuplu asexual.

Cei doi au decis să se căsătorească la începutul anului trecut şi au un mariaj fericit, în ciuda sau poate tocmai datorită faptului că amândoi sunt încă virgini. „Unii oameni cred că asexualitatea nici nu există. Este atât de puţin reprezentată, încât nici nu e de mirare că sunt sceptici. Până şi eu am fost sceptic, deşi eram obişnuit să mă văd astfel. Ani de-a rândul am crezut că sunt singura persoană de pe Pământ care simte aşa”, povesteşte Paul.

Britanicul îşi aminteşte că a crescut nereuşind să înţeleagă interesul prietenilor săi pentru fete şi nesfârşitele discuţii şoptite despre cum să le cucerească. „Cu toate că mi se părea un joc ridicol, doream să mă integrez, aşa că am pretins că şi eu sunt îndrăgostit de o colegă. Era un pariu sigur pentru că ştiam că nu o interesez câtuşi de puţin. Doar vorbeam despre ea cu băieţii.” Acesta mărturiseşte că au existat şi fete care păreau interesate de el, însă a ignorat deliberat toate semnalele din direcţia lor. „Nu vroiam să mă pun în situaţii în care nu m-aş fi simţit bine, aşa că nici măcar nu am sărutat vreo fată în adolescenţă. Prima fată pe care am sărutat-o a devenit soţia mea”.

În facultate, Cox a renunţat la a mai pretinde că este ca toţi ceilalţi, însă pe vremea aceea nu putea încă spune ce este de fapt. Ştia doar că nu este heterosexual şi nici homosexual. Apoi a descoperit forumul AVEN. Iniţial neîncrezător, britanicul a realizat că persoanele care postau mesaje pe site erau oameni obişnuiţi care scriau despre lucruri pe care el însuşi le gândise.

„A fost aşa o uşurare. În sfârşit, purtam o etichetă, găsisem un mod de a mă explica. Prietenilor apropiaţi le-am spus imediat, apoi am decis să spulber definitiv misterul purtând un tricou cu inscripţia «Asexualitatea nu este doar pentru amibe»”. Plecând să studieze la New York, s-a implicat tot mai mult în comunitatea asexualilor de acolo.

„Într-o zi am primit un e-mail de la Amanda. Era asexuală şi locuia în apropiere. S-a oferit să îmi arate împrejurimile. În caz că vâna un iubit asexual, am avertizat-o că sunt vehement antiromantic. Am ieşit, totuşi, la un ceai şi apoi la patinoar, după care am început să ne întâlnim foarte des. Îmi plăcea atitudinea ei faţă de viaţă. La început am tratat-o ca pe orice altă amiciţie, însă curând m-am tre­zit traversând oraşul să îi duc sandviciuri când spunea că îi este foame. Două luni mai târziu, eram la o petrecere şi mi s-a părut o idee bună să o ţin de mână. Mă întrebam dacă pot. Apoi am descoperit că nu îi mai puteam da drumul. În acea seară am decis că prietenia noastră este un lucru important şi am vrut să facem un angajament pe viaţă. În comunitatea de asexuali nu formăm cupluri cu uşurinţă. Nu are niciun sens să îţi iei un angajament atât de special dacă nu vrei să petreci întreaga viaţă alături de acea persoană. În noaptea nunţii, ne-am chemat prietenii asexuali la un after-party şi am jucat scrabble până dimineaţa. Mulţi ne întreabă prin ce diferă căsnicia noastră de o prietenie obişnuită, însă consider că majoritatea relaţiilor sunt bazate pe prietenie. Evident, diferă prin faptul că nu facem sex, dar ne sărutăm şi ne îmbrăţişăm. Ne place să glumim că vom fi ca orice alt cuplu după ce trec primii cinci ani de căsătorie. În ce priveşte copiii, pledăm amândoi pentru adopţie. Nu facem caz din perpetuarea genelor proprii”.

Abordarea ştiinţifică

Două dintre studiile relevante şi revelatorii în domeniul asexualităţii au fost realizate de americani. Primul, din 1994, aparţine sociologului Edward Laumann, de la Universitatea din Chicago, iar cel de-al doilea a fost derulat în Canada în 2004, de psihologul Anthony Bogaert de la Universitatea Brock.

Sondajul lui Laumann, concretizat în cercetarea intitulată „Organizarea socială a sexualităţii: practici sexuale în Statele Unite”, s-a bazat pe răspunsurile detaliate ale 3.500 de persoane. Acesta a relevat că 13% dintre respondenţi nu întreţinuseră relaţii sexuale în ultimul an. În ciuda acestui fapt, 40% dintre aceşti oameni s-au declarat foarte fericiţi.

Studiul lui Laumann a mai evidenţiat că aproximativ 2% din populaţia adultă nu a avut niciodată o experienţă sexuală. Din sondaj nu putem, însă, afla dacă cei 2% care nu au făcut niciodată sex, nici nu îşi doresc să facă vreodată. Abia recent cercetătorii au început să se concentreze mai puţin pe comportament şi mai mult pe dorinţele oamenilor, ca mod mai eficient de a măsura preferinţa sexuală.

Studiul lui Bogaert, din 2004, estimează prevalenţa asexualităţii în populaţie, folosind această metodă, iar rezultatele sunt incitante. Pentru cercetarea sa, Bogaert s-a inspirat dintr-un sondaj ralizat pe 18.000 de subiecţi din Marea Britanie şi publicat în 1994. Deşi acesta din urmă nu viza direct problema asexualităţii, conţinea următorul item: „Nu am simţit niciodată atracţie sexuală faţă de nimeni”. În mod surprinzător, 1% dintre respondenţi bifaseră această opţiune.

Studiu
Animale asexuale

În lumea mamiferelor, asexualitatea nu este chiar atât de rară. Studiile făcute pe rozătoare, încă din anii ’80, atestă că până la 12% din populaţia de masculi nu prezintă interes pentru femele. Un alt studiu realizat în America, în anii ’90, pe ovine, a relevat că 10% dintre berbeci nu s-au împerecheat cu femele.

Dintre aceştia, între 6% şi 7% au încercat să se împerecheze cu alţi berbeci, însă un grup de 2-3% nu a manifestat interes pentru niciunul dintre sexe.