Stetoscop: Vedetele adevărate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stetoscop: Vedetele adevărate
Stetoscop: Vedetele adevărate

Într-o vreme când toată lumea se lamentează, când toţi îşi plâng de milă şi strigă a neputinţă, există printre noi profesioniştii care duc medicina românească către un orizont mai înalt. Nu sunt vedete fabricate peste noapte, invitate în prime time la talkshowuri nesfârşite. Sunt cei care, tăcuţi, îşi măsoară efortul în numărul de pacienţi vindecaţi.

Uitaţi de multe ori de cei pe care i-au salvat, neştiuţi de multe ori în clinici, saloane şi săli de operaţie, acceptă starea de fapt a Sănătăţii româneşti încercând fiecare să lase în urma lor speranţa unei lumi mai bune. Sunt oameni a căror primă şi ultimă casă este spitalul, cum este spre exemplu profesorul Alexandru Pesamosca, supranumit „doctorul copiilor” şi care locuieşte de ani buni în Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti.

Soldaţi pe viaţă în halate albe, într-o armată dezbinată, prost plătită, părăsită pe un front fără sfârşit, medicii care ne redau speranţa n-au dezertat niciodată.

Creatorul SMURD-ului, dr. Raed Arafat, prof. dr. Mihai Lucan - realizatorul primului transplant combinat de rinichi şi pancreas din ţară, prof. dr. Irinel Popescu - realizatorul primului transplant hepatic, prof. Dr. Vasile Sârbu şi dr. Simona Dima - care au efectuat primul transplant de celule pancreatice, prof. dr. Ionel Sinescu - urolog, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel - specialist în boli infecţioase, prof. dr. Dinu Antonescu - ortoped, prof. dr. Vlad Ciurea - neurochirurg, prof. dr. Dan Enescu - chirurg plastician, prof. dr. Ioan Bruckner şi prof. dr. Eduard Apetrei- cardiologi, prof. dr. Bogdan Marinescu - specialist în fertilizare in vitro, prof. dr. Mihai Coculescu - endocrinolog sau prof. dr. Delia Mut Popescu - hematolog şi mulţi, mulţi alţii, necuprinşi de spaţii editoriale prea meschine, sunt adevăratele vedete pe care ar trebui să le urmăm!

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite