Trei ouă pe săptămână menţin vederea bună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deși conțin proteine de calitate superioară și minerale esențiale, aceste alimente ar trebui consumate cu moderație. Ouăle menţin sănătatea ochilor și a sistemului nervos şi pot fi folosite şi în curele de slăbit. Din cauza cantităţii ridicate de colesterol, nu ar trebui consumate mai mult de trei săptămânal.

Ouăle conţin doi antioxidanţi puternici, luteină şi zeaxantină, care menţin sănătatea structurilor oculare. În lipsa acestor substanţe, ochiul este predispus la degenerescenţă maculară.

De asemenea, ele reprezintă o sursă bogată de vitamina A, care este necesară pentru fabricarea pigmentului retinei. Dar ouăle mai conţin şi vitamine din complexul B, importante pentru menţinerea sănătăţii sistemului nervos. Astfel, vitamina B1 reduce acumularea substanţelor toxice în organsim, iar, în cazul femeilor însărcinate, vitamina B9 previne apariţia tulburărilor de tip neural la copii. 

Seleniul din albuș combate radicalii liberi

Ouăle conţin şi o cantitate importantă de minerale: seleniu (în albuş), fosfor şi zinc (în gălbenuş). Seleniul are proprietăţi antioxidante, fosforul este esenţial pentru formarea şi menţinerea sănătăţii oaselor, iar zincul întăreşte sistemul imunitar.

Ochiul în apă e cel mai sănătos

Un adult nu ar trebui să consume mai mult de două-trei ouă pe săptămână. Persoanele cu diferite afecţiuni (în special cei cu dislipidemii) trebuie să respecte recomandările medicului curant cu privire la consumul acestui tip de alimente. În schimb, copiii pot mânca un ou la două zile, pentru că organismul lor în creştere are nevoie de elementele nutritive aflate din belşug în acest aliment.

Medicul nutriţionist şi diabetolog Julieta Cristescu de la Institutul de diabet, nutriţie şi boli metabolice „N.C. Paulescu“ ne atenţionează cu privire la modul de prepare a ouălor: „Ouăle sub formă de omletă ori de ochiuri prăjite în multă grăsime sau fierte tari pot avea caracter colecistocinetic, adică de stimulare a secreţiei de bilă, care poate antrena tulburări digestive”.

Tot medicul este cel care ne recomandă cel mai sănătos mod de a le consuma: ochiurile româneşti, care se prepară în apă. În ceea ce priveşte ouăle fierte este indicat să optăm pentru cele moi. Cu cât oul este mai tare, cu atât elementele nutritive se asimilează mai greu în organism.

Recomandate în curele de slăbit

Spre deosebire de persoanele care consumă carbohidraţi la micul dejun, cele care consumă ouă au mai multe şanse să dea jos din kilogramele în plus, arată un studiu apărut în „Jurnalul Internaţional despre Obezitate”.

Medicul nutriţionist şi diabetolog Julieta Cristescu afirmă că, într-adevăr, ouăle pot face parte din alimentaţia persoanelor care ţin cure de slăbit. Indicate sunt omletele din albuş de ou, dietetice, cu aport caloric scăzut.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite