Transplantul medular, tot mai frecvent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până în prezent au avut loc 200 de astfel de intervenţii la Institutul Clinic Fundeni. Persoanele care suferă de talasemie, de leucemie sau de aplazie medulară au recomandarepentru un astfel de transplant.

Transplantul de celule stem din măduva osoasă este posibil la noi în ţară din anul 2001, când a fost inaugurat primul Centru de Hematologie şi Transplant Medular (CHTM) în cadrul Institutului Clinic Fundeni. Cu toate acestea, până în 2004, la acest centru nu s-au realizat decât trei astfel de transplanturi.

După înfiinţarea Programului Naţional de Transplant, s-a prevăzut un buget pentru aceste intervenţii, iar numărul lor a început să crească.

Astfel, până în prezent au fost efectuate 200 de transplanturi în Bucureşti şi aproximativ jumătate în celelalte două Centre, din Timişoara şi din Târgu-Mureş.

Donatori fără posibilitatea de a dona

Pacienţii cu leucemie cronică, cu talasemie sau cu aplazie medulară severă, a căror măduvă osoasă nu mai funcţionează normal, au nevoie de transplant de celule stem hematopoietice.

„Dintre aceştia, doar 25 la sută pot beneficia de acest tip de transplant de la un donator înrudit compatibil (soră sau frate). Restul de 75 la sută din bolnavi au nevoie de celule stem provenind de la donatori neînrudiţi", explică medicul primar hematolog Zsofia Varady, de la CHTM, Bucureşti.

În România, donatorii neînrudiţi sunt greu de găsit. Asta pentru că, deşi din luna septembrie a acestui an a fost înfiinţat Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, nu există un soft care să permită specialiştilor să găsească un donator compatibil.

Cu toate acestea, potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice, 671 de persoane şi-au exprimat până în prezent dorinţa de a dona celule stem medulare.

Operaţia, acoperită de Casa de Asigurări

60 de pacienţi pot beneficia gratuit într-un an de transplantul de celule stem hematopoietice în cadrul Centrului din Bucureşti, deoarece atât prevede bugetul anual al acestuia.

Preţul intervenţiei este de circa 50.000 de euro, pe când în restul Europei costurile sunt aproape triple.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite