"Tortură" pentru recuperarea după un AVC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi pare o tortură, medicii din Statele Unite ale Americii spun că o metodă eficientă în recuperarea unui pacient după un accident vascular cerebral este legarea braţului sănătos de corp.

Deşi pare o tortură, medicii din Statele Unite ale Americii spun că o metodă eficientă în recuperarea unui pacient după un accident vascular cerebral este legarea braţului sănătos de corp. Astfel, victima îşi va folosi mâna afectată în urma atacului. La o conferinţă a Asociaţiei Americane de specialitate au fost prezentate rezultatele primului studiu amplu privind "terapia prin utilizare forţată". Pacienţii care au utilizat această metodă timp de două săptămâni s-au simţit mai bine pe termen lung, îmbunătăţindu-şi capacitatea de a duce la capăt sarcini cum ar fi ridicarea telefonului şi formarea unui număr. Specialiştii susţin că această tehnică este promiţătoare pentru că nu implică administrarea de medicamente sau efectuarea vreunei intervenţii chirurgicale, iar riscurile sunt minime.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite