Surmenajul ne îmbolnăveşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Surmenajul  ne îmbolnăveşte
Surmenajul ne îmbolnăveşte

Cel puţin 70% din români suferă de suprasolicitare sau de oboseală cronică. Ritmul trepidant pe care ni-l impune viaţa poate duce la apariţia unor stări persistente de oboseală, chiar şi atunci când dormim suficient.

Sindromul de oboseală cronică este caracterizat prin stări de epuizare care pot împiedica efectuarea activităţilor zilnice obişnuite.

În general, această oboseală este cauzată de un sindrom anxios-depresiv, care se manifestă prin insomnii şi stări de somnolenţă în timpul zilei, incapacitate de a mai depune efort şi dificultăţi de concentrare.

Dacă oboseala persistă, în ciuda încercărilor de redresare a situaţiei, persoana în cauză trebuie să se prezinte la medic. În general, oamenii afectaţi de sindromul oboselii cronice nu realizează gravitatea situaţiei. Însă, netratată la timp, această afecţiune poate crea probleme psihice grave.

Femeile între 25 şi 40 de ani, cele mai afectate

Oboseala cronică poate afecta toate categoriile de vârstă: copii, adolescenţi, adulţi şi bătrâni. Însă studiile arată că cea mai afectată categorie este cea a femeilor între 25 şi 40 de ani, de regulă mame şi cu ocupaţii profesionale stresante.

„Persoanele care suferă de sindromul oboselii cronice nu mai pot duce o viaţă normală, au randament scăzut atât fizic, cât şi intelectual, au sentimentul permanent de suprasolicitare şi nu mai pot face faţă modului de viaţă organizat“, spune Garofiţa Nicolae, medic de familie la Centrul Medical Garomed.

Acumularea de toxine oboseşte organismul

Specialiştii susţin că amploarea pe care a luat-o acest fenomen este cauzată de suprasolicitarea de ordin psihic, dar şi de cea de natură organică, apărută pe fondul unui stil de viaţă nesănătos.

Zilnic suntem expuşi la mii de substanţe toxice, iar organismul nu reuşeşte să le neutralizeze, acestea reuşind să se acumuleze în ţesuturi, sânge, organe. Oboseala cronică poate apărea pe fondul unei depozitări masive de toxine sau al unui ficat epuizat, care nu-şi mai poate îndeplini funcţia de detoxifiere.

Abordarea terapeutică este complexă

Tratamentul implică administrarea de suplimente alimentare, consiliere psihoterapică, tehnici de relaxare şi schimbări în modul de viaţă.

„Sunt recomandate detoxifieri periodice pentru energizarea şi remineralizarea organismului. Alte metode prin care puteţi alunga oboseala cronică sunt: reflexoterapia, masajul antistres, precum şi diverse practici yoga“, spune Cristina Bogdan, medic medicină generală.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite