Stresul duce la aparitia durerilor musculare, migrenelor si la tulburarea ciclului menstrual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poate va recunoasteti in "portretul-robot" urmator: varsta - 30-40 de ani, viata extrem de activa, munca extenuanta, tulburari de somn, lipsa de pofta de mancare sau, dimpotriva, bulimie, cefalee,

Poate va recunoasteti in "portretul-robot" urmator: varsta - 30-40 de ani, viata extrem de activa, munca extenuanta, tulburari de somn, lipsa de pofta de mancare sau, dimpotriva, bulimie, cefalee, palpitatii, crampe stomacale. Majoritatea analizelor de laborator sunt negative - cu toate astea, suferinta persista, iar tratamentele nu dau rezultat. Raul are un nume: stres. Un sfert din cei trec pragul cabinetelor medicale sufera de aceasta "boala a secolului". Dr. Dana Maria Constantinescu, medic primar de medicina generala, spune ca tratamentele homeopate dau rezultate spectaculoase acolo unde clasicele pilule nu produc efectele asteptate sau declanseaza reactii secundare.
- Cati romani sufera din cauza stresului?
- La noi nu exista inca statistici, dar cu siguranta ca lucrurile nu sunt prea departe de ceea ce se intampla pe plan mondial. Cel mai recent studiu, realizat in Statele Unite, arata ca 23 de milioane de americani sufera de anxietate, urmand sa li se adauge inca 10 milioane anual, in anii ce vor veni. Multe boli organice, acute sau cronice ale omului modern, au la origine traume psihice. Statisticile arata ca tulburarile psiho-somatice si sindromul anxios sunt cele mai comune probleme de sanatate in ziua de azi.
- Care sunt simptomele?
- Stresul declanseaza mecanisme complicate psiho-neurovegetative si endocrine, care determina o serie de modificari, mai ales functionale, la nivelul majoritatii tesuturilor si organelor. Apar o serie de tulburari: cefalee, senzatii de sufocare, nod in gat, lipsa de aer, palpitatii, intepaturi in inima, crampe, contracturi musculare, dureri stomacale, intestinale, tulburari ale scaunului, chiar si ale ciclului menstrual. Frecvente sunt tulburarile de somn, lipsa poftei de mancare sau, din contra, pofta exagerata, scaderi sau cresteri anormale in greutate, neliniste, depresii, "tentatia" suicidului.
- Este stresul greu de diagnosticat?
- Da, pentru ca medicul trebuie sa excluda mai intai o boala organica, lucru posibil numai dupa ce se fac o serie de analize de laborator. Acea pendulare permanenta intre suferinta, explorari paraclinice al caror rezultat este mereu negativ si tratamente esuate fac viata dificila si pacientului, si medicului curant. Noi, medicii generalisti, trebuie sa reevaluam modalitatea de consult a bolnavilor - arta ascultarii a fost impinsa undeva, la periferie. Identificarea radacinilor raului se poate face numai analizand pacientul ca pe un intreg. Asta face homeopatia: trateaza bolnavul, si nu boala.
- Cum actioneaza aceasta metoda?
- Pe baza simptomelor bolii, se cauta remedii asemanatoare. Se folosesc dilutii infinitezimale din substante de origine vegetala, animala, minerala, tratamentul fiind complet lipsit de toxicitate. Terapiile homeopate se pot aplica singure sau complementar cu tratamentele prescrise de medicina clasica, alopata.
- Care sunt avantajele tratamentului homeopat?
- Este netoxic si fara reactii secundare adverse. Nu provoaca ameteli sau somnolenta, ca unele tratamente clasice, nu duce la scaderea concentratiei, a reflexelor si nici nu diminueaza capacitatea de lucru. Prin urmare, el se adapteaza perfect celor care duc o viata activa - directori de companii, persoane cu raspundere etc. Se poate administra fara nici un fel de risc la gravide, evolutia cazurilor fiind extrem de favorabila. Medicina homeopata se adapteaza si la boli organice si la boli functionale - mai ales la acelea la care medicina alopata nu are solutii imediate. In plus, tratamentul este extrem de ieftin, ceea ce la noi este un cert avantaj.
- Cine decide tipul de tratament pe care trebuie sa-l urmeze un pacient cu simptome de stres?
- Medicul curant va sti sa aprecieze in ce masura patologia bolnavului poate fi abordata prin tratament homeopat, alopat sau prin ambele modalitati. In orice caz, tipul tratamentului homeopat difera de la om la om, iar durata variaza de la cateva saptamani la 6 luni, chiar si un an.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite