Şi produsele naturale conţin chimicale!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Produsele organice au pe ambalaj siglele organismelor internaţionale de certificare
Produsele organice au pe ambalaj siglele organismelor internaţionale de certificare

Compuşii sintetici, precum conservanţii, se găsesc şi în alimentele sau cosmeticele etichetate de producători drept naturale. Legislaţia internaţională stabileşte că, pentru a putea fi numit natural, un produs alimentar sau cosmetic trebuie să conţină minimum doi la sută ingrediente naturale.

Produsele sută la sută naturale, care conţin exclusiv substanţe organice sunt disponibile în supermarketuri, în locuri special amenajate. Pe lângă acestea există şi categoria produselor organice simple, care pot avea şi ele în componenţă chimicale şi conservanţi, dar într-o proporţie de maximum 30%.

De altfel, în cazul celor două tipuri de produse, legislaţia internaţională prevede norme specifice. Acestea impun respectarea unor reguli foarte stricte în privinţa obţinerii certificării de "produs organic".

Organic, mai mult decât natural

Organismele recunoscute de certificare organică (Soil Association, Ecocert, ICEA şi BDIH) solicită ca un produs organic să conţină minimum 70% ingrediente organice, iar diferenţa până la 100% poate fi constituită din substanţe chimice.

Pe lângă faptul că au foarte puţine adaosuri de conservanţi şi de substanţe chimice, indiferent că este vorba despre alimente sau de cosmetice, plantele utilizate pentru obţinerea produselor organice sunt crescute fară pesticide sau fertilizatori şi nu sunt modificate genetic.

În schimb, cosmeticele naturale nu sunt neapărat organice, pentru că ele pot conţine plante modificate genetic sau tratate chimic şi pot avea substanţe sintetice în componenţă. Un studiu recent, realizat în Marea Britanie de o companie producătoare de cosmetice, arăta faptul că ritualul zilnic de îngrijire şi de înfrumuseţare al unei femei implică folosirea a 515 substanţe sintetice, aflate în compoziţia cosmeticelor.

Folosind aceste produse, femeile se expun riscurilor de a face alergii, iritaţii şi de a suferi de probleme respiratorii, hormonale sau chiar de a face cancer. În topul celor mai bogate în substanţe chimice sunt parfumul, rujul şi loţiunea de corp care, potrivit legislatiei pot fi numite naturale. La toate aceste produse naturale există însă şi alternativa organică, mai puţin agresivă.

Hrana organică previne boli

Mâncarea organică este recomandată de nutriţionişti deoarece menţine sănătatea, iar conţinutul de vitamine, nutrienţi şi antioxidanţi contribuie la întărirea sistemului imunitar. În plus, asigură prevenirea unor boli metabolice, hormonale şi neurologice, precum şi a multor tipuri de cancer.

"Dacă mâncăm organic, nu mai depozităm în organism reziduuri toxice, aşa cum se întâmplă în cazul alimentelor procesate şi conservate, prelucrate în industria alimentară", explică profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare Bucureşti. În privinţa cosmeticelor organice, acestea sunt bine tolerate de persoanele cu pielea sensibilă, care fac frecvent alergii.

Parabenii perturbă activitatea endocrină

Persoanele cu risc în privinţa dezvoltării unei forme de cancer ar trebui să folosească, pe cât posibil, produse organice. Specialiştii recomandă acest lucru, deşi nu s-a demonstrat cu certitudine că anumiţi conservanţi, precum parabenii, conţinuţi de alimente şi de cosmetice ar favoriza apariţia cancerului.

Totuşi, este cunoscut faptul că aceştia sunt perturbatori endocrini, fiindcă stimulează producţia de estrogen şi sunt consideraţi de unii cercetători un factor de risc în apariţia cancerului mamar.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite